joi, 28 ianuarie 2010

Comunicat ALIANTA BUGETARILOR 28.01.2010

ALIANŢA BUGETARILOR alcătuită din:

Federaţia Naţională a Sindicatelor „ALMA MATER”,
Federaţia Sindicatelor din Învăţământ „SPIRU HARET”,
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ,
Federaţia „SANITAS” din România,
Alianţa Sindicatelor „SED-LEX”,
Federaţia Sindicatelor din Administraţia Publică „PUBLISIND”,
Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor,
Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual,
Federaţia Sindicatelor din Administraţia Locală şi Centrală din România „COLUMNA”,
Federaţia Naţională a Sindicatelor Libere Tehnic-Economic-Administrativ din unităţile sanitare şi balneare din România,
Federaţia Naţională a Ziariştilor de la AGERPRES,
Federaţia „UNITESA” a personalului fără normă didactică din învăţământul superior,
Federația Sindicatelor din Casele de Asigurări de Sănătate,

întrunită în şedinţă în data de 28 ianuarie 2010, analizând prevederile OUG nr.1/2010 referitoare la normele metodologice de aplicare a Legii nr. 330/2009 a hotărât:

1. Înaintarea unei scrisori deschise către parlamentari și partidele politice pentru a contesta la Curtea Constituţională a României prevederile OUG nr.1/2010 care încalcă dreptul la negociere colectivă;
2. Solicitarea unei întâlniri a președinților de federații reprezentative componente ale Alianței Bugetarilor, cu prim-ministrul Emil Boc, pentru clarificarea problemelor care apar în urma aplicarii Legii nr.330/2009.
Secretariatul Tehnic Central al Alianţei Bugetarilor
Bucureşti, 28.01.2010

Ordonanţa 1 privind aplicarea Legii 330/2009




miercuri, 27 ianuarie 2010

MODEL CERERE BILET TRATAMENT

Catre,
CASA JUDETEANA DE PENSII


Subsemnatul/a

domiciliat in localitatea

strada : , nr.:

bl.: , sc.: , ap.: , judetul (sector):

posesor act de identitate seria: nr.:

CNP

De la: Pana la
zi luna an zi luna an
solicit un bilet de tratament in perioada: -

intr-una din statiunile: 1.

2.

3. impreuna cu:

Dl./Dna.

CNP in calitate de:

Dl./Dna.

CNP in calitate de:

Dl./Dna.

CNP in calitate de:

Solicit eliberarea unui bilet de tratament :
□ Doar gratuit;
□ Gratuit, in limita locurilor disponibile, sau cu suportarea unei contriubutii;
□ Cu suportarea unei contributii.

Solicit ca rezulatul solicitarii sa-mi fie comunicat:


□ Prin Fax □ Prin SMS □ Telefonic la numarul:

□Prin mail la adresa:

□ Prin posta la adresa de domiciliu □ Prin posta la adresa de mai jos:

Localitatea

strada : , nr.:

bl.: , sc.: , ap.: , judetul (sector):

Am luat la cunostinta ca primesc raspuns numai in cazul in care solicitarea mea este solutionata favorabil si ca am obligatia sa sa ma prezint la casa teritoriala de pensii la data si cu actele comunicate.

Data: Semnatura,




Depun prezenta avand calitatea de:
 pensionar de invaliditate, în conformitate cu prevederile programului individual de recuperare, întocmit de către medicul expert al asigurărilor sociale, Dosar nr.______________;
 pensionar al sistemului public de pensii, Dosar nr.______________;
 asigurat al sistemului public de pensii;
 asigurat din zonele I şi II de expunere la radiaţii;
 beneficiar al Decretului-lege nr.118/1990, Dosar nr.__________;
 beneficiar al Legii nr.189/2000;
 veteran de razboi, Dosar nr.__________;
 persoana cu handicap;
 persoana care însoţeşte pensionarul de invaliditate gradul I şi însoţitorul persoanei cu handicap grav;
 personal didactic şi didactic auxiliar din invatamant;
 copil minor ai pensionarilor sau ai asiguratilor sistemului public de pensii
 parinte al copilului minor beneficiar de pensie de urmaş, sau, dupa caz, persoana care a fost numita tutore, careia i-a fost încredinţat sau dat în plasament copilul beneficiar de pensie de urmaş, Dosar nr.__________;
 soţ/soţie al/a asiguratului sau pensionarului sistemului public, care nu are dreptul la bilet de tratament in nume propriu;
 personalul aflat in raport de serviciu sau raport de munca cu CNPAS.


PRECIZARI:

 Biletele de tratament balnear se acorda individual. În cursul unui an calendaristic, unei persoane i se poate elibera un singur bilet de tratament balnear. Refuzul nejustificat al unui bilet de tratament balnear repartizat potrivit prezentelor criterii, conduce la pierderea dreptului la un alt bilet de tratament balnear in cursul anului calendaristic respectiv.

 Ordinea de ierarhizare a cererilor prin care se solicita bilete de tratament balnear este data de ordinea descrescatoare a punctajelor aferente fiecarei cereri.

 Punctajul aferent fiecarei cereri este obtinut prin insumarea punctajelor acordate pentru fiecare criteriu in parte raportat la numarul de criterii prevazut pentru categoria respectiva.

 In cazul cererilor cu punctaj egal, are prioritate beneficiarul care realizeza un numar mai mare de puncte la criteriul 1. Daca se mentine egalitatea, se aplica criteriul 2. Daca se mentine egalitatea si dupa aplicarea criteriului 2, departajarea se face in favoarea persoanei cu pensia/salariul/ venitul brut mai mici.

 In cazul cererilor depuse de sot si sotie care doresc sa mearga impreuna la tratament balnear, punctajul luat in calcul in vederea ierarhizarii se stabileste ca medie a punctajelor individuale.

 In cazul cererilor depuse de parinti si copii care doresc sa mearga impreuna la tratament balnear, punctajul luat in calcul in vederea ierarhizarii se stabileste ca medie a punctajelor individuale ale parintilor, care se atribuie si copiilor.

 In cazul cererilor depuse de un parinte si copii care doresc sa mearga impreuna la tratament balnear, punctajul luat in calcul in vederea ierarhizarii este punctajul parintelui, care se atribuie si copiilor.

 In cazul cererilor depuse de doua persoane care doresc sa mearga impreuna la tratament balnear, punctajul luat in calcul in vederea ierarhizarii se stabileste ca medie a punctajelor individuale.

 Repartitia biletelor de tratament balnear in ordinea de ierarhizare a cererilor, se intocmeste pe baza optiunilor facute de solicitant si in ordinea mentionata pe cerere.

 Raspunderea privind modul de completare si corectitudinea datelor din cerere revine in totalitate solicitantului.

Data: Semnatura,

GUVERNUL BOC ANULEAZĂ SPORUL DE DOCTORAT ÎN ÎNVĂŢĂMÂNT

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ respinge proiectul de ordonanţă care prevede anularea sporului de doctorat în învăţământul preuniversitar şi universitar.

DETALII AICI

Sedinta de dialog social va avea loc in data de 28 ianuarie 2010, ora 14.00, sala 205 la Ministerul Municii.


În proiectul de „Ordonanţă de urgenţă a Guvernului privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora precum şi alte măsuri în domeniul bugetar”, Guvernul României intentionează sa abroge de la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă, art.50 alin. (10) şi art.90 alin. (5) din Legea nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările şi completările ulterioare.
Astfel personalul didactic din învăţământul preuniversitar şi universitar, care are titlul stiinţific de doctor, nu mai este remunerat cu 15% în plus la salariul de bază.

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ susţine că acest spor trebuie să se păstreze în continuare pentru a avea personal bine pregatit pentru un învăţământ de calitate.


Preşedinte,Aurel CORNEA
Bucureşti, 27.01.2010
Pe ultima sută de metri, guvernul, alături de Banca Mondială şi celelate instituţii financiare vor decide soarta legii unice a salarizării, balanţa înclinându-se în direcţia neaplicării acesteia. La guvern sunt programate azi dimineaţă consultări cu reprezentanţii sindicatelor privind aplicarea legii, iar până seara guvernul trebuie să emită un act normativ prin care fie suspendă aplicarea legii, fie prevede clar modul de implementare.

Tipic românesc

Restructurarea sectorului bugetar este una din condiţiile impuse de acordul cu Fondul Monetar Internaţional, în condiţiile în care angajaţii plătiţi din bani de la stat au o pondere anormal de mare în totalul economiei, iar remuneraţiile acestora sunt stabilile în mod netransparent. Teoretic, legea salarizării ar trebui să facă bine economiei româneşti, reducând povara fiscală.

„Cheltuielile cu salariile în sectorul public au crescut de peste două ori între 2005 şi 2008 din cauza majorărilor salariale şi a numărului de salariaţi din sectorul bugetar”, se arată în prima scrisoare de intenţie din cadrul acordului cu FMI.

Datele INS indică un număr de peste 1,1 milioane de salariaţi în sectorul bugetar în noiembrie 2009, dintr-un total de numai 4,3 milioane de salariaţi care muncesc în România. Cifra nu include însă toţi angajaţii din companiile de stat şi nici pe cei ai sutelor de institute sau agenţii de stat, astfel încât, probabil, un nivel de 1,5 milioane de bugetari ar fi unul mult mai realist.

„În prezent, ne confruntǎm cu probleme majore în sistemul de salarizare a personalului din sectorul public. Sporurile reprezintǎ prea mult din remuneraţia totalǎ, nu avem o grilǎ unitarǎ de salarizare şi existǎ un numǎr mare de acte normative ce reglementeazǎ salariile în diferite segmente ale sistemului”, se arată în angajamentul faţă de FMI.

De aici a pornit şi ideea legii unice a salarizării: mulţi dintre angajaţii de la stat au trecute în cărţile de muncă salarii modice – de 800-900 de lei brut, însă, prin sistemul sporurilor şi stimulentelor, unii ajung la salarii mai mari decât ale managerilor de top din multinaţionale.
Prin urmare, legea salarizării unice ar fi trebuit să facă sistemul de salarizare mai transparent – prin includerea sporurilor în salarii şi prin eliminarea devianţele: salariile „nesimţite” ale anumitor categorii de bugetari.

Însă, din cauză că elaborarea legii a avut loc în an electoral şi executivul a încercat să împace şi capra şi varza (şi FMI-ul, şi sindicaliştii), rezultatul este o struţo-cămilă imposibil de aplicat.

Paradoxuri matematice

Legea unică a salarizării (Legea 330/2009) a fost adoptată prin asumarea răspunderii guvernului la mijlocul lunii septembrie, însă a fost publicată în „Monitorul Oficial„ abia pe 9 noiembrie, din cauza întârzierilor la judecarea unei excepţii de neconstituţionalitate.

Mai multe articole din lege se bat cap în cap, făcând legea inaplicabilă.

Cheltuielile salariale scad, dar niciun salariu nu se reduce

Legea 330/2009 prevede, la articolul 5, că ponderea în Produsul Intern Brut (PIB) a cheltuielilor salariale suportate de la buget se va reduce de la 9,4%, în 2009, la 8,7%, în 2010. Potrivit ministerului de Finanţe, cheltuielile de personal prevăzute în bugetul pe anul acesta vor fi cu 1,4 miliarde de lei mai mici decât cele din 2009.

Toate bune şi frumoase, dacă într-un alt articol din aceeaşi lege n-ar fi scris negru pe alb că salariile nu vor scădea: „Realizarea trecerii de la actualul sistem de salarizare la noul sistem de salarizare se efectuează în mod etapizat, astfel încât, în perioada de implementare a prezentei legi, nici o persoană să nu înregistreze o diminuare a salariului brut de care beneficiază potrivit actualelor reglementări”.

Legea era lacunară în ceea ce priveşte modul în care vor fi plătite diferenţele de bani dintre salariile din 2009 şi cele rezultate din aplicarea noii grile de salarizare, aşa că guvernul a elaborat un proiect de hotărâre de guvern care prevede că „în toate cazurile în care drepturile salariale determinate în conformitate cu prevederile din Legea Cadru nr. 330/2009 (...) sunt mai mici decât cele stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului pentru funcţia respectivă pentru luna decembrie 2009 se acordă o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu care să compenseze diferenţa”. Deci se iau sporurile, se mută în salariu şi se acordă alt spor – numit sumă compensatorie, până la diferenţă. Problemele identificate la început rămân nerezolvate.

Salariile mai mari din grilă nu compensează eliminarea sporurilor

Mulţi bugetari – în special cei din învăţământ şi sănătate, unde nivelul mic al salariilor este o problemă – se plâng că vor pleca acasă cu mai puţini bani după aplicarea legii. Iar contabilii care ar trebui să facă încadrarea angajaţilor în noua grilă se plâng că nu ştiu care e metodologia.

În învăţământ, reprezentanţii sindicatelor susţin că noua grilă va diminua salariile cu 10%.

De exemplu, un profesor de liceu (cu studii superioare, fără masterat), gradul I şi vechime de 26 de ani avea un salariu de încadrare brut de circa 1.854 de lei înainte de legea unică, care urca, după aplicarea sporurilor, la 2.800 de lei - 3.200 de lei.

După noua lege a salarizării, salariul brut va ajunge la 2.394 lei, aplicând un multiplu de 3,4 salariului minim de 705 lei. În condiţiile în care sporurile cele mai consistente - de vechime şi de merit, câte 15% fiecare, - sunt incluse în salariu, iar pentru dirigenţie se va da un spor de 176 lei în loc de 15%, rezultă că salariul brut se va reduce cu cel puţin 500 de lei.

Un alt exemplu: un învăţător cu gradul I şi 25 de ani vechime avea, potrivit vechii grile, un salariu brut de 1.918 lei şi lua în mână aproape 1.400 de lei. După noua grilă, salariul brut este tot de circa 1.900 de lei, însă, prin includerea în salariu a sporurilor neimpozabile, netul scade de la 1.400 de lei la sub 1.100 de lei.

În sănătate, un asistent medical de spital încasa un venit net de 1.000 de lei, iar unul principal – 1.500 de lei. În cazul asistenţilor de ambulanţă, salariile urcau şi la 2.900 de lei net pentru un asistent principal licenţiat. După noua lege a salarizării, venitul brut maxim al unui asistent ajunge la 2.750 lei (coeficient de 3,15 şi sporuri maxime de 30%), ceea ce înseamnă un venit net maxim de 1.930 lei.

Potrivit sindicaliştilor, adoptarea Hotărârii de Guvern privind aplicarea Legii unice de salarizare ar avea ca efect reducerea veniturilor salariaţilor din sănătate cu 20-50%, potrivit reprezentanţilor Federaţiei „Solidaritatea Sanitară”.

Sindicaliştii se tem că ecuaţia va fi echilibrată de concedieri

„Fondul de salarii trebuie să scadă cu 0,7 miliarde lei, şi acest lucru trebuie să se refelecte în bugetele cumulate pe 2010, dar păstrând aceleaşi salarii pentru bugetari. Pentru a reduce cheltuielile, trebuie să să fie eliminate 80.000-100.000 de posturi. Noi credem că există în jur de 115.000-120.000 de posturi vacante, dar nu există o distribuţie proporţională a acestora în sistemul bugetar. Vrem să se facă o reamplasare a personalului de pe anumite posturi pe altele, astfel încât să fie eliminate cât mai multe posturi bugetate, dar neocupate, şi să fie cât mai puţini oameni daţi afară. Problema este că guvernanţii au aruncat deja pe piaţă diverse cifre, fără a se face însă o analiză prealabilă”, a declarat pentru capital.ro liderul „Cartel Alfa”, Bogdan Hossu.

Luni: ziua deznodământului

Luni dimineaţă, la ora 9:30, reprezentanţii ministerelor Finanţelor şi Muncii se vor întâlni cu partenerii sociali pentru a le prezenta ultima variantă a actului normative care trebuie aprobat de Guvern în şedinţa de luni seara, de la ora 18:00. „Ni s-a spus că ni se va prezenta un proiect de Ordonanţă de Urgenţă în care sunt prevăzute măsurile necesare aplicării Legii salarizării unice”, a mai spus liderul „Cartel Alfa”.

În condiţiile în care reprezentanţii guvernului au declarat că se discută cu FMI „modificarea unor măsuri din acord”, nu este exclus ca aplicarea legii unice de salarizare să fie amânată. De altfel, aceasta este şi revendicarea sindicaliştilor. Reprezentanţii Federaţiei „Solidaritatea Sanitară” cer eliminarea articolului 12 din proiectul de Hotărâre de Guvern privind implementarea Legii Salarizării. Acesta se referă tocmai la aplicarea legii în 2010!

marți, 26 ianuarie 2010

Ordonanţă de urgenţă pentru punerea în aplicare a legii salarizării unitare

Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă care include unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, ca urmare a aplicării Legii unice de salarizare, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Ioana Muntean.

Ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Mihail Şeitan, a precizat că reîncadrarea personalului din sectorul bugetar, potrivit articolul 30 din Legea salarizării unice în sistemul bugetar, se va face corespunzător tranşelor de vechime în muncă şi pe funcţiile corespunzătoare categoriei, gradului şi treptei profesionale pe care le-au avut la finalul lunii decembrie 2009. „Câştigurile salariale care se înregistrau la sfârşitul anului 2009 se păstrează anul acesta, urmând ca personalul bugetar să fie încadrat pe trepte şi gradaţii pe structura nouă a legii 330/2009”, a afirmat ministrul Muncii.

Prin actul normativ adoptat de Guvern s-au introdus modalităţile concrete de acordare a sporului de vechime, a indemnizaţiei de conducere, precum şi celelalte sporuri în cuantumul avut în luna decembrie 2009, a mai precizat ministrul Mihail Şeitan. În ceea ce priveşte salariile de merit acordate anul trecut, aceste drepturi vor continua să fie plătite şi în 2010, astfel încât să fie aplicate pentru perioada de un an pentru care au fost acordate. “De exemplu, dacă au fost acordate în aprilie anul trecut, ele merg până în aprilie anul acesta. De anul acesta nu se mai acordă salarii de merit, urmând să vedem în anul 2011, pe noua grilă a legii, cum va funcţiona”, a explicat ministrul Muncii.

În ceea ce priveşte majorarea salarială pentru 2010, ministrul Muncii a precizat că se va aplica pentru salariile, soldele sau indemnizaţiile lunare care au un nivel mai mic de 705 lei/lună.

Totodată, ministrul Muncii, Mihail Şeitan, a arătat că actul normativ adoptat de Guvern recunoaşte caracterul obligatoriu al contractelor colective de muncă legal încheiate anul trecut şi care expiră pe parcursul acestui an. „Toate aceste contracte colective îşi fac efectele din punct de vedere al salarizării, sporurilor, până la momentul în care încetează de drept”, a afirmat ministrul Muncii, arătând că în această situaţie se regăsesc aproximativ 30 de entităţi publice.

Potrivit actului normativ, salarizarea personalului autorităţilor şi instituţiilor publice care şi-au schimbat regimul de finanţare conform Legii 329/2009, se realizează potrivit prevederilor contractelor colective de muncă legal încheiate, în limita cheltuielilor de personal aprobate. Pentru încadrarea în cheltuielile de personal aprobate, până la împlinirea termenelor contractelor colective de muncă, conducătorul autorităţilor şi instituţiilor va proceda după caz la renegocierea drepturilor salariale sau la reorganizarea ori restructurarea activităţii prin reducerea numărului de posturi, în condiţiile legii.

După împlinirea termenului pentru care au fost încheiate contractele colective de muncă, personalul păstrat va fi reîncadrat pe noile funcţii, stabilite de ordonatorul principal de credite, corespunzător atribuţiilor, responsabilităţilor şi competenţelor specifice postului, prin asimilare cu funcţiile din instituţia care îl preia în structură, subordine sau în finanţare, după caz.

În situaţia în care se renegociază sau se încheie noi contracte colective de muncă, în cazul instituţiilor din sistemul bugetar care au venituri proprii, precum şi în cazul contractelor individuale de muncă, nu vor putea fi stabilite salarii sau alte drepturi de natură salarială care exced prevederilor Legii salarizării unice în sistemul bugetar, a mai precizat ministrul Muncii, Mihail Şeitan.

sursa: Guvernul României

Presedintele Traian Basescu a promulgat luni Legea bugetului de stat si Legea bugetului asigurarilor sociale de stat pe anul 2010, informeaza Presedin

Cele doua legi au trecut de Parlament pe 14 ianuarie.

Presedintele Traian Basescu s-a aratat saptamana trecuta nemultumit de "cifrele" din buget si mai ales de situatia absorbtiei fondurilor europene. "Aici avem o problema uriasa, probabil ati vazut deja bugetul pe anul acesta", i-a spus Basescu reprezentantului BEI, intr-o discutie avuta joi, care a precizat la randu-i ca nu a vazut proiectul de buget pe 2010 in forma sa finala. "Este inca pe biroul meu, la promulgare, dar inca ma uit la cifre. Nu sunt foarte satisfacut uitandu-ma la cifre, sincer vorbind. Exact in ce priveste capacitatea noastra de a absorbi fondurile europene, mai ales in sectorul transporturilor, exista o lipsa de fonduri pentru a indeplini obligatia de a cumpara pamant, de a ne indeplini obligatia privind contributia nationala. Aici trebuie sa gasim o solutie chiar cu FMI", a spus seful statului roman