vineri, 6 august 2010

Cresterea salariala in 2011, imposibila!

Presedintele Confederatiei National Sindicale "Cartel Alfa", Bogdan Hossu, a declarat joi, pentru MEDIAFAX, ca in 2011 salariile nu vor putea fi majorate cu mai mult de zece procente, avand in vedere ca fondul de salarii va fi mai mic cu 15 - 20 de procente comparativ cu 2010.

Bogdan Hossu a precizat ca daca din sistemul bugetar vor fi date afara intre 70.000 si 80.000 de persoane, calculat la numarul de posturi, inseamna o reducere de opt la suta, la care se adauga alte doua procente prin reducerea posturilor bugetate, dar neocupate.

"De la 47 de miliarde de lei, cat a fost in 2010 fondul de salarii, se scade la 39 de miliarde pentru 2011, ceea ce inseamna o reducere de 15 - 20 la suta. In aceste conditii nu exista posibilitatea ca salariile sa creasca anul viitor cu mai mult de 10 la suta", a explicat liderul "Cartel Alfa".

Hossu a precizat ca majorarea de 10 la suta a salariilor ar fi rezultatul restructurarilor, nu al aplicarii Legii unitare de salarizare.

Liderul sindical a afirmat ca probabil va exista o crestere substantiala a salariilor mici, acest lucru urmand sa se intample datorita faptului ca Legea salarizarii vizeaza reducerea diferentelor dintre salarii dar si pentru ca salariul minim pe economie ar trebui sa fie majorat cu 17 - 18 la suta, la cel putin 700 de lei. [Boc da "vestea buna": Salariile cresc cu 10% in 2011]

"Un pronostic pentru anul 2011 ar fi ca cei care au peste salariul mediu pe economie vor avea salariile inghetate, iar cei care au salariul minim pe economie vor avea salariile crescute in structura", a mai spus Hossu.

Salariile bugetarilor nu vor reveni, de la 1 ianuarie 2011, la nivelul anterior reducerii cu 25%, ci vor fi reglementate prin noua grila a Legii salarizarii unitare, care va prevede o crestere medie de 10%, conditionata de neacordarea celui de-al 13-lea salariu, rezulta din declaratiile de miercuri ale premierului.

"Cu privire la cresterile salariale, vreau din start sa fac precizarea ca ma refer, ca punct de pornire, la salariile diminuate cu 25%, potrivit legii in vigoare. Pentru 2011 exista o varianta minimala care ne arata ca, in conditiile in care ne incadram in masa salariala de 39 miliarde lei si nu se acorda al 13-lea salariu, poate avea loc o crestere salariala, in raport cu salariile diminuate astazi cu 25%, in medie cu 10 procente", a declarat premierul Emil Boc, la finalul sedintei de miercuri a Guvernului.

El a adaugat ca orice eventuala majorare de peste 10% va depinde de succesul procesului de restructurare

marți, 20 iulie 2010

O.U.G. nr. 74/ 2010 pentru modificarea unor acte normative din domeniul educaţiei şi cercetării

Etichete: legislaţie utilă
Având în vedere că situaţia socioeconomică actuală din România necesită reducerea cheltuielilor bugetare, văzând şi priorităţile Guvernului de reformă a administraţiei publice, astfel încât să se pună accent pe eficientizarea activităţii administrative, se impune reorganizarea instituţiilor din subordinea autorităţilor centrale, pentru sporirea eficienţei acestora şi reducerea costurilor de personal şi materiale necesare desfăşurării activităţii acestora.
În vederea respectării angajamentelor internaţionale asumate de România,
întrucât domeniul de acţiune specific Unităţii Executive pentru Finanţarea Învăţământului Superior şi a Cercetării Ştiinţifice Universitare, Centrului Naţional de Management Programe şi Agenţiei Manageriale de Cercetare Ştiinţifică, Inovare şi Transfer Tehnologic - Politehnica (AMCSIT-Politehnica) este similar,
având în vedere atribuţiile Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului în domeniul formării profesionale, pentru eficientizarea actului administrativ şi evitarea paralelismului instituţional este necesara comasarea secretariatului tehnic al Consiliului Naţional de Formare Profesională a Adulţilor cu Agenţia Naţională pentru Calificările din Învăţământul Superior şi Parteneriat cu Mediul Privat.
În temeiul art. 115 alin (4) din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
Art. I
Ordonanţa Guvernului nr. 62/1999 privind înfiinţarea Unităţii Executive pentru Finanţarea Învăţământului Superior şi a Cercetării Ştiinţifice Universitare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 405 din 26 august 1999, aprobată cu modificări prin Legea nr. 150/2000, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1.La articolul 1, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
"Art. 1
(1) Se înfiinţează Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării, ca urmare a comasării prin fuziune a Unităţii Executive pentru Finanţarea Învăţământului Superior şi a Cercetării Ştiinţifice Universitare, Centrului Naţional de Management Programe şi a Agenţiei Manageriale de Cercetare Ştiinţifică, Inovare şi Transfer Tehnologic - Politehnica (AMCSIT - Politehnica)."
2.Articolul 3 va avea următorul cuprins:
"Art. 3
Atribuţiile Unităţii Executive pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării sunt:
a) asistă Consiliul Naţional pentru Finanţarea Învăţământului Superior, Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior şi alte consilii din subordinea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului în aplicarea politicilor elaborate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, pe baza propunerilor consiliilor;
b) asigură condiţiile materiale şi financiare necesare organizării competiţiilor pentru granturi, realizează întregul proces operativ pentru selectarea şi auditarea proiectelor şi programelor propuse spre finanţare de către consilii şi sprijină managementul financiar al acestora;
c) întocmeşte documentaţia pentru alocarea resurselor financiare de la bugetul de stat şi din alte venituri pentru finanţarea învăţământului superior şi a cercetării ştiinţifice, dezvoltării şi inovării, în conformitate cu deciziile consiliilor din subordinea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, pe baza legislaţiei în vigoare;
d) asigură buna desfăşurare a activităţii curente a consiliilor din subordinea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului în relaţiile cu instituţiile de cercetare, dezvoltare, inovare, de învăţământ superior, cu alte organizaţii şi instituţii publice sau private;
e) administrează şi gestionează resursele destinate activităţilor Consiliului Naţional pentru Finanţarea Învăţământului Superior şi ale Consiliului Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior şi ale altor consilii desemnate din minister, în conformitate cu deciziile celor două consilii, în condiţiile legii;
f) conduce în sistem descentralizat, implementează, monitorizează şi evaluează programe şi proiecte de dezvoltare instituţională şi de sistem, precum şi programe şi proiecte de cercetare ştiinţifică, cu finanţare naţională sau internaţională, cu avizul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului;
g) organizează competiţii pentru realizarea obiectivelor programelor pe care le conduce, pe baza unui calendar aprobat de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului;
h) elaborează şi/sau definitivează documentaţia necesară pentru desfăşurarea competiţiilor pe programele pe care le conduce, care este supusă aprobării Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului;
i) evaluează şi selectează proiectele în cadrul competiţiilor organizate;
j) contractează şi finanţează proiectele selectate, după aprobarea lor în prealabil de către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului;
k) monitorizează şi evaluează modul de derulare a proiectelor contractate;
l) asigură consultanţă şi asistenţă tehnică pentru elaborarea şi conducerea de proiecte la programele interne şi internaţionale de cercetare ştiinţifică, dezvoltare tehnologică şi stimulare a inovării;
m) gestionează resursele financiare contractate prin programele de profil naţional şi internaţional pe care le conduce;
n) pregăteşte şi perfecţionează resursele umane în domenii de conducere şi execuţie a proiectelor, prin organizarea de sesiuni de pregătire şi de formare continuă;
o) diseminează la nivel naţional şi internaţional informaţiile cu privire la programele pe care le conduce;
p) asigură consultanţă în găsirea de parteneri şi formarea de parteneriate pentru proiecte la programele internaţionale de cercetare ştiinţifică, dezvoltare tehnologică şi de stimulare a inovării;
q) organizează manifestări tehnico-ştiinţifice, editare-multiplicare, publicitate, precum şi alte servicii în corelare cu obiectul său de activitate;
r) promovează transferul tehnologic şi inovarea în vederea sporirii competitivităţii economiei româneşti;
s) propune şi coordonează programe multidisciplinare şi proiecte de dezvoltare în acord cu priorităţile naţionale şi internaţionale;
ş) atrage, pe baze competitive, resurse financiare din surse naţionale şi internaţionale şi răspunde cererilor de piaţă prin contracte negociate direct cu beneficiarii;
t) gestionează resursele financiare atrase prin programe de profil naţionale şi internaţionale;
ţ) participă la dezvoltarea resurselor umane prin creşterea competenţei profesionale, fiind implicată în procesul de pregătire şi formare continuă a studenţilor, a doctoranzilor şi a altor specialişti;
u) diseminează rezultatele şi cunoştinţele de specialitate la nivel naţional şi internaţional;
v) colaborează cu alte instituţii publice sau private, interne sau internaţionale, inclusiv cu organizaţii profesionale, în vederea îndeplinirii obiectului său de activitate;
x) administrează drepturile de proprietate intelectuală, în conformitate cu legislaţia în vigoare."
3.Articolul 4 va avea următorul cuprins:
"Art. 4
Organizarea, funcţionarea, statul de funcţii şi condiţiile de încadrare ale Unităţii Executive pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării se stabilesc prin regulamentul de organizare şi funcţionare, aprobat prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului."
4.La articolul 5, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
"Art. 5
(1) Numărul de posturi aprobat pentru Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării este 120, finanţate din venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat."
5.La articolul 5, alineatul (3) va avea următorul cuprins:
"(3) Pentru efectuarea lucrărilor de evaluare, monitorizare şi audit, Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării are dreptul să utilizeze colaboratori externi, specialişti în domeniu, în calitate de experţi, remuneraţi în condiţiile legii, la propunerea consiliilor din subordinea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului."
6.La articolul 6, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
"Art. 6
(1) Cheltuielile curente şi de capital ale Unităţii Executive pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării se asigură din venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat."
Art. II
Ordonanţa Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 30 august 2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1.La articolul 44, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
"Art. 44
(1) Colegiul consultativ are în componenţă specialişti propuşi de comunităţile ştiinţifice, de ministere, de operatori economici. Structura şi componenţa colegiului consultativ este aprobată prin ordin al conducătorului autorităţii de stat pentru cercetare-dezvoltare."
2.La articolul 47, alineatele (2) şi (3) se abrogă.
3.La articolul 47, alineatul (4) va avea următorul cuprins:
"(4) Autoritatea de stat pentru cercetare-dezvoltare poate atribui direct Unităţii Executive pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării conducerea de programe prevăzute în Planul naţional."
Art. III
Legea nr. 132/1999 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Formare Profesională a Adulţilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 68 din 27 ianuarie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1.Articolul 12 va avea următorul cuprins:
"Art. 12
(1) Pentru exercitarea atribuţiilor ce îi revin, Consiliul Naţional pentru Formarea Profesională a Adulţilor, care se reorganizează sub denumirea de Consiliul Naţional al Calificărilor şi Formării Profesionale a Adulţilor (CNCFPA), este ajutat de Unitatea Executivă a CNCFPA, structură care se organizează prin comasarea secretariatului tehnic şi Agenţiei Naţionale pentru Calificările din Învăţământul Superior şi Parteneriat cu Mediul Privat, care se desfiinţează.
(2) Numărul de posturi aprobat pentru Unitatea Executivă a CNCFPA este 70, iar salarizarea se face în conformitate cu dispoziţiile legale pentru instituţiile publice centrale."
2.Articolul 13 se abrogă.
3.La articolul 14, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
"Art. 14
(1) Finanţarea cheltuielilor CNCFPA se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, pentru următoarele cheltuieli:
a) cheltuieli de personal;
b) cheltuieli de întreţinere şi funcţionare şi cheltuieli de capital;
c) indemnizaţiile preşedintelui şi ale membrilor CNCFPA;
d) cheltuieli de transport, diurnă şi cazare, în ţară şi în străinătate, pentru membrii CNCFPA şi pentru personalul unităţii executive a acestuia."
4.La articolul 14, alineatul (3) va avea următorul cuprins:
"(3) Finanţarea cheltuielilor pentru plata indemnizaţiilor membrilor comisiilor de autorizare judeţene şi a municipiului Bucureşti, precum şi ale specialiştilor pe domenii ocupaţionale, folosiţi de aceste comisii, cheltuielile pentru funcţionarea comisiilor de autorizare, cheltuielile cu salarizarea personalului unităţii executive, cheltuielile materiale pentru servicii şi cheltuielile de capital se efectuează din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului."
Art. IV
Organizarea, funcţionarea şi mecanismele procedurale specifice Unităţii Executive a CNCFPA se aprobă prin hotărâre a Guvernului, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
Art. V
(1)Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării se substituie în toate drepturile şi obligaţiile ce decurg din acte administrative, contracte, convenţii, înţelegeri, protocoale, memorandumuri, acorduri, litigii şi din orice alte acte care produc efecte juridice ale instituţiilor publice care se desfiinţează.
(2)Structurile de personal, patrimoniul aferent, precum şi celelalte drepturi şi obligaţii ce decurg din aplicarea prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă se preiau pe bază de protocol de predare-preluare, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
(3)Încadrarea personalului în numărul de posturi aprobat şi pe noile funcţii aferente, de la instituţiile din subordinea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, se realizează în termen de maximum 45 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, cu respectarea regimului juridic aplicabil fiecărei categorii de funcţii.
Art. VI
La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 983/1999 privind înfiinţarea Agenţiei Manageriale de Cercetare Ştiinţifică, Inovare şi Transfer Tehnologic - Politehnica (AMCSIT - Politehnica), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 583 din 30 noiembrie 1999, cu modificările ulterioare, şi Hotărârea Guvernului nr. 1.264/2004 privind organizarea şi funcţionarea Centrului Naţional de Management Programe, publicată în Monitorul Oficial al României Partea I, nr. 776 din 25 august 2004.
Art. VII
(1)Se autorizează Ministerul Finanţelor Publice să introducă modificările ce decurg din prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă în structura bugetului de stat şi în volumul şi structura bugetului Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi bugetului Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, la propunerea ordonatorilor principali de credite.
(2)Se autorizează Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale să detalieze modificările prevăzute la alin. (1) în bugetele lor şi în anexele la acestea şi să le comunice Ministerului Finanţelor Publice.
(3)Până la introducerea modificărilor prevăzute la alin. (1), finanţarea cheltuielilor instituţiilor publice reorganizate se asigură din bugetele ordonatorilor principali de credite din care au fost finanţate înainte de intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
-****-



Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 448 din data de 1 iulie 2010

În atenţia membrilor de sindicat

Vă aducem la cunoştinţă că repartizarea în şedinţă publică a candidaţilor care au obţinut cel puţin nota 7,oo (şapte) , pe posturile didactice/catedrele vacante titularizabile are loc în perioada 22-23 iulie 2010, conform Ordinului 4434/08.07.2010 pentru modificarea Calendarului mişcării personalului didactic din învăţământul preuniversitar pentru anul şcolar 2010 – 2011, aprobat prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării şi inovării nr.5886/2009.

Cu stimă,


PREŞEDINTE,
PROF. Liviu AXINTE

miercuri, 14 iulie 2010

CEDO stabileşte că salariul este un drept de posesie. Autorităţile nu pot tăia abuziv salariile!

De: Razvan SAVALIUC
Drepturi, 21 iunie 2010
Curtea Europeana a Drepturilor Omului de la Strasbourg a condamnat statul roman la 15 iunie 2010, in cauza “Muresan vs. Romania” pentru incalcarea dreptului la un proces echitabil intr-o speta de reducere nejustificata a salariului unui chirurg veterinar din Cluj. Judecatorii CEDO au conchis ca drepturile salariale reprezinta un drept de posesie, si ca fiecare cetatean are dreptul la un linistit beneficiu al posesiilor sale. Pe baza acestei hotarari, toti salariatii bugetari carora li se vor taia abuziv salariile de catre autoritati, pot obtine castig de cauza la instantele nationale. Circumstantele cazului arata ca Alexandru Muresan, fost chirurg veterinar la Directia Sanitar Veterinara (DSV) Cluj si director al diviziunii de control a alimentatiei, a fost victima unei restructurari ordonate de Ministerul Agriculturii. In 2001, ministerul a cerut DSV sa-si reorganizeze activitatea si sa desfiinteze un numar de posturi. Ca efect al deciziei de disponibilizare, Alexandru Muresan a fost debarcat din functia detinuta, prin decizie a DSV, oferindu-i-se un post inferior, iar salariul i-a fost redus de la 5,3 milioane lei vechi, la 2 milioane, pe motiv ca salariatul nu ar fi corespuns la capitolul evaluarii realizarilor profesionale. Muresan s-a adresat Tribunalului Cluj, care la 10 octombrie 2001 a desfiintat decizia DSV si a dispus ca reclamantul sa fie reincadrat pe functia anterior detinuta, iar salariul sa-i fie platit la valoarea initiala de 5,3 milioane lei vechi. In final, DSV s-a conformat doar partial hotararii judecatoresti, reincadrandu-l pe functia anterior detinuta si achitandu-i in parte diferenta salariala pe perioada destituirii. Din aprilie 2002, DSV a recidivat in atitudinea sicanatorie fata de angajat, prin faptul ca a decis sa-i plateasca un salariu de doar 3,8 milioane lei vechi. Alexandru Muresan s-a adresat din nou instantelor de judecata, si a castigat ca si prima data. Numai ca la capitolul punerii in executare a hotararii judecatoresti din 10 octombrie 2001, Tribunalul Cluj a suspendat executarea la 18 octombrie 2001, iar in octombrie 2002, prin hotarare definitiva, Curtea de Apel Cluj a luat act ca reclamantului i s-au platit in totalitate diferentele salariale cuvenite, desi acesta nu le primise decat partial. Din luna mai 2003, DVS a continuat seria sicanelor si a decis sa-i plateasca chirurgului doar 30% din idemnizatia cuvenita functiei sale de conducere. In octombrie 2004, Curtea de Apel Cluj i-a facut din nou dreptate, iar DSV a fost nevoita sa-l despagubeasca pe salariat.

CEDO califica dreptul salarial “o posesie”

joi, 8 iulie 2010

Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a declarat, miercuri, la REALITATEA.NET LIVE, că cele 15.000 de norme reduse prin ordonanţa 114/2009 vor fi elimi

Reprezentanţii Ministerului Educaţiei au anunţat încă din 2009, că în toamna acestui an, 15.000 de norme din învăţământ trebuie să dispară. În replică, sindicatele din educaţie spun că se tem că măsurile ministerului ar putea da peste cap sistemul.

"Începând cu 1 septembrie, 4.000 de profesori titulari vor rămâne fără normă, însă nu vor fi daţi afară din sistemul de educaţie. Aproximativ 10.000 de oameni, care nu sunt titulari, vor pleaca din sistem din luna septembrie. Datele finale nu le cunosc încă. Numărul final de oameni care nu vor mai face parte din sistem va fi cunoscut la sfârşitul perioadei de mişcare a personalului didactic, la începutul noului an şcolar", a subliniat Daniel Funeriu la emisiunea REALITATEA.NET LIVE.

Cât priveşte reducerea cu 25% a salariilor, această măsură se va aplica şi în perioada vacanţei de vară, a lămurit oficialul.

"Din păcate acesea sunt salariile pe care şi le poate permite România astăzi. Mai mult, este un mare decalaj între cei nou intraţi în sistem şi cei în prag de pensie. Inechităţile dintre sistemul preuniversitar şi universitar au fost create de cei care ne critică astăzi", a conchis Funeriu.

''Avem toleranţă zero faţă de actul de corupţie''

Ministerul Educaţiei, Daniel Funeriu, a declarat că rezultatele de la bacalaureat din acest an par să fie corelate cu eforturile depuse de Minister de a avea toleranţă zero faţă de fraudă şi actele de corupţie.

"Începând cu acest bacalaureat, cuvântul ministrului Educaţiei a început să bată şpaga, avem o intoleranţă zero faţă de actul de corupţie. Bacul de anul acesta este relevant prin conţinut şi nefardat, bine organizat. De asemenea, tot începând din acest an, am reuşit să reducem fraudele din timpul examenului", a completat oficialul.

Mai mult, ministrul susţine că examenul de bacalaureat din acest an a arătat că în învăţământ este nevoie de o nouă Lege a Educaţiei, "care să ofere un cadru legal pentru administrarea şcolilor, profesori bine pregătiţi, un curriculum mai bun".

Tot legat de legea Educaţiei, Daniel Funeriu a completat că marea lui nemulţumire este faptul că "Guvernul şi Ministerul Educaţiei sunt singurele care înţeleg bine de ce e importantă noua Lege a Educaţiei. Sper să se organizeze o sesiune de vară parlamentară pentru a avea o nouă Lege a Educaţiei".

Ministerul Educaţiei a subliniat că militează pentru autonomia universitară, o altă schimbare pe care vrea să o facă în sistemul de educaţie. "Andrei Marga mă acuză că politizez învăţământul superior prin propunerea mea de a acorda autonomie universităţilor. Am refuzat să fiu profesor la o facultate, tocmai pentru a nu fi acuzat că politizez sistemul. Mai mult, acuzaţiile vin din partea unor oameni care au funcţii politice şi care au condus instituţii din România", a spus Funeriu.

Ministrul a mai spus că implicarea politică a oamenilor din mediul academic este bine venită şi că nu a avut gândire politică atunci când a scris Legea Educaţiei.

Personalul din învăţământ este încă o dată nedreptăţit!

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ dezaprobă decizia factorilor guvernamentali de a reduce cu 25% indemnizaţiile de concediu ale personalului din învăţământ, considerând că este un alt abuz al Puterii, prin nerespectarea prevederilor legislaţiei în vigoare, respectiv a Codului Muncii, art.145 alin. 1 şi 2.
Afirmăm, de asemenea, că prevederile Legii nr. 118/2010 nu pot fi aplicate retroactiv, în condiţiile în care indemnizaţiile de concediu ale personalului din învăţământ trebuie calculate şi plătite înainte de plecarea în concediu.
F.S.L.I. va susţine, prin organizaţiile afiliate, toate acţiunile în justiţie declanşate de către membrii săi de sindicat, pentru neaplicarea corectă a legilor în vigoare.





DEPARTAMENT COMUNICARE


Bucureşti, 7.07.2010

duminică, 4 iulie 2010

Precizari legate de aplicarea Legii nr. 118/2010 – reducerea salariilor cu 25%

Precizari legate de aplicarea Legii nr. 118/2010 – reducerea salariilor cu 25%

Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 441/30.06.2010. Conform prevederilor art. 78 din Constituţia României, legea intră în vigoare la 3 zile după publicarea ei în Monitorul Oficial. Astfel, această lege nu intră în vigoare începând cu 1 iulie 2010.
Conform art. 1 al acestei legi, "cuantumul brut la salariilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizaţii şi alte drepturi salariale, precum şi alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 şi ale O.U.G. nr. 1/2010,se diminuează cu 25%.
Prin urmare, doar sporurile, indemnizaţiile şi alte drepturi salariale, precum şi alte drepturi în lei sau în valută prevăzute în Legea nr. 330/2009 şi OUG nr. 1/2010 se reduc cu 25%, toate celelalte drepturi prevăzute de alte acte normative nu suferă această reducere, dacă în textul Legii nr. 118/2010 nu se prevede expres diminuarea lor (EXEMPLU: indemnizaţia de concediu nu e prevăzută nici de Legea nr. 330/2009, nici de OUG nr. 1/2010, ci de Codul Muncii, prin urmare nu se reduce cu 25%).
Astfel, se reduc cu 25% şi sumele reprezentând decontarea cheltuielile de naveta conform art. 104 alin. 3 din Legea nr. 128/1997, precum şi sumele reprezentând reducerea pentru 6 călătorii pe an dus-întors, pe mijloacele de transport feroviar, conform art. 107 alin. 4 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic
Conform art. 9 din Legea nr. 118/2010, începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi nu se mai acordă ajutoare sau, după caz, indemnizaţii la ieşirea la pensie.
De la data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Legea nr. 315/2006 privind stimularea achiziţionării de cărţi sau de programe educaţionale pe suport electronic, necesare îmbunătăţirii calităţii activităţii didactice, în învăţământul preuniversitar.
Există şi alte prevederi ale acestei legi care reduc o serie de drepturi ale cetăţenilor. Astfel, de la data intrării în vigoare a Legii nr. 118/2010 se reduce cu 15 % cuantumul indemnizaţiei de şomaj. Sintagma „pensie socială minimă garantată” se înlocuieşte cu „indemnizaţie socială pentru pensionari”, iar valoarea acesteia nu va fi mai mică de 350 lei. De asemenea, Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale nu mai contractează bilete de odihnă în anul 2010.
Începând cu data intrării în vigoare a legii nu se mai aplică prevederile privind pensia anticipată şi pensia anticipată parţială, dar cererile depuse până la această dată se vor soluţiona conform actelor normative în vigoare la data depunerii.Se diminuează cu 15%, dar să nu fie mai mic de 600 de lei cuantumul indemnizaţiei de creştere a copilului. Tot cu 15% se reduce şi ajutorul lunar pentru soţul supravieţuitor.
Conform art. 16 din Legea nr. 118/2010, prevederile privind reducerea cu 25% a salariilor, reducerea cu 15% a indemnizaţiei de şomaj şi a indemnizaţiei de concediu pentru îngrijire copil, prevederile privind neacordarea indemnizaţiei la pensionare, prevederile privind neaplicarea dispoziţiilor referitoare la pensia anticipată şi anticipată parţială, precum şi prevederile despre neacordarea ajutorului lunar pentru soţul supravieţuitor„începând cu data de 1 ianuarie 2011 se vor aplica politici sociale şi de personal care să asigure încadrarea în nivelul cheltuielilor bugetare rezultate ca urmare a aplicării măsurilor de reducere a acestora adoptate în cursul anului 2010, în condiţiile Legii – cadru nr. 330/2009, precum şi cu respectarea prevederilor legii bugetului de stat şi ale legii bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2011
Prin urmare, anul acesta aceste reduceri, iar la anul altele?
Consilier juridic S.L.Î. MM
Mariana NUSZER-ŢÎNŢA