Vremurile politice din aceste zile se aseamănă cu cele petrecute în 1866, când la cârma ţării a venit un neamţ, regele Carol, după ce partidele de atunci, în speţă opoziţia conservatoare şi liberal-radicali, unite într-o conjuraţie cunoscută în istorie drept "monstruoasa coaliţie" l-a silit să abdice (11 februarie 1866) pe Alexandru Ioan Cuza, primul domnitor al Principatelor Române (1859-1862) şi al Statului Naţional România (1862-1866). Bătăliile politice au fost şi atunci la fel de tensionate şi aprige ca şi acum, pentru că Cuza a îndrăznit să se atingă de privilegiile şi averile marilor potentaţi iniţiind un lung şir de reforme ce-au contribuit la modernizarea şi consolidarea statului român. Amintim aici legea privind secularizarea averilor mănăstireşti, inclusiv a celor închinate "locurilor sfinte", prin care mai mult de un sfert din teritoriul ţării intra în posesia statului; legea pentru adoptarea noii Constituţii şi noii legi electorale menite să asigure întărirea puterii executive şi o mai largă reprezentare în parlament; reforma agrară ce prevedea eliberarea ţăranilor de sarcini feudale şi împroprietărirea acestora cu pământ prin răscumpărare; promulgarea Codului penal, a Codului de procedură penală şi a Codului civil; legea asupra instrucţiunii publice potrivit căreia învăţământul primar devenea obligatoriu, general şi gratuit şi s-au pus bazele învăţământului secundar şi superior prin înfiinţarea Universităţilor din Iaşi (1860) şi Bucureşti (1864). Legi şi reforme pe care, după 150 de ani, le-a avut pe agenda de lucru şi guvernul Boc pentru care şi-a asumat răspunderea în Parlament. Unele au trecut, altele nu, pentru că principiul corect al contributivităţii în stabilirea pensiilor, de exemplu, nu a convenit celor care s-au acoperit de legi speciale şi au jefuit practic bugetul destinat pensionarilor. Aşa că, după pilda lui Cuza şi premierul Boc a fost înlăturat şi probabil că va fi nevoit să se exileze fie pe la o ambasadă, fie în cel mai rău caz la Cluj-Napoca. Acum, pe tronul de la Palatul din Piaţa Victoriei, liberalii (tot liberalii!) şi aliaţii lor vor să-l aducă pe neamţul Klaus Johannis, aşa cum au mai procedat o dată în istorie. Şi se pare că nu au greşit, dacă ne gândim că neamţul Carol I şi urmaşii lui germani ne-au adus independenţa de stat şi mai ales au înfăptuit Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, când Transilvania, Crişana, Banatul, Maramureşul reveneau la patria mamă, realizându-se România Mare, cel mai măreţ act istoric din vatra Daciei străbune. Poate că aşa ne este dat nouă, românilor, să nu putem guverna singuri ci doar cu sula în coaste pusă fie de domnitori străini fie de puteri străine (gen FMI în prezent) fie de arbitri de alt neam decât cel românesc, gen primarului Sibiului. De fapt, dacă vom avea un premier neamţ, nu vom avea decât o potriveală între starea economică actuală a ţării, unde austriecii (tot un fel de nemţi) deţin toate resursele naturale şi financiare ale României şi starea politică care, iată, ar corespunde cu realităţile noi, post-decembriste, în care fostul imperiu austriac şi-a recâşigat poziţiile dominante, noi, românii, fiind tot un fel de provincie imperială. Asta au dorit politicienii noştri, asta avem! Şi poate că neamţul de la Sibiu ne-ar pune şi pe noi la treabă, punând capăt dezmăţului politic şi luptelor dintre politicienii români pentru ciolan, privilegii şi averi cât mai mari nemuncite, după chipul şi asemănarea celor care ne conduc şi care au făcut din politică cea mai mare afacere. Nu munca cinstită şi îndârjită a devenit izvorul bunăstării românilor, ci cârcoteala şi pălăvrăgeala politică întreţinută de 20 de ani de o aşa-zisă clasă politică formată pe cheiurile Dâmboviţei, la şcoala peşcheşului şi ciubucului oriental. Aşa că un neamţ la cârma guvernului nu ar fi rău, deşi este o ruşine ca în ţara românească să nu avem măcar un urmaş al lui Brătianu în stare să administreze treburile ţării! Avem doar urmaşi de-ai lui Iliescu, propagandişti şi activişti ce nu au fost în stare să facă ceva concret în ţară, în afară de vânzarea pe 30 de arginţi a tuturor bogăţiilor României şi în special a petrolului de către mafioţii guvernului Năstase. Oricum, avem nevoie de cât mai mulţi nemţi în ţară şi bine ar fi ca fiecare român şi mai ales politician să muncească ca ei, să fie disciplinaţi ca ei şi să chefuiască ca ei. Aceştia nu au timp de dezbateri şi vorbe multe şi mărunte, fără rost, care ne-au adus şi ne aduc numai şi numai sărăcie şi mizerie! Să sperăm totuşi că noul guvern va croi, după numele premierului Croitoru, o soartă mai bună pentru noi, românii, pentru că poporul acesta, martir şi erou, merită să trăiască cu adevărat bine!
Nu pot încheia aceste rânduri fără a povesti o întâmplare din primul război mondial. Mareşalul Alexandru Averescu, comandantul Armatei II (1916-1918) în primul război mondial, îngrijorat de ofensiva armatei germane, l-a întrebat pe soldatul Ion de ce ne bat nemţii de suntem mereu în retragere. "Nu avem arme şi tunuri, d-le mareşal", i-a răspuns Ion. Ca urmare, s-a trecut la înzestrarea armatei cu tunuri şi puşti noi, dar fără efect. "No, Ioane, acum ce ne mai trebuie să-i batem pe germani?" "Ne trebuie nemţi, d-le mareşal", a răspuns Ion. Aşa şi eu zic că ne trebuie şi nouă nemţi dacă vrem să schimbăm ceva în România! Poate chiar şi un premier! Şi oricum, mai devreme sau mai târziu, poate chiar de 6 decembrie, îl vom avea!
Gheorghe CIUL
Marti 27 Octombrie 2009
http://www.ziarulunirea.ro/art.php?cat=22&pg_id=30876
