miercuri, 23 februarie 2011

FSLI începe acţiunile de protest

www.fsli.ro fsli@upcmail.ro

FSLI începe acţiunile de protest

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ va organiza în zilele de 2, 3, şi 4 martie 2011 acțiuni de pichetare a sediului Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
Acţiunile de pichetare vor avea loc în intervalul orar 1230 – 1430.

Motivele protestului nostru sunt următoarele:

1. Refuzul MECTS de a recunoaşte încadrarea personalului didactic potrivit prevederilor Legii 221/2008, în condiţiile în care peste 90% din membrii noştri de sindicat au obţinut în instanţă aceast drept;
2. Încălcarea prevederilor Legii 118/2010, potrivit cărora, începând cu data de 1 ianuarie 2011 ar fi trebuit să se revină la salariile din 2010;
3. Diminuarea costului standard per elev pentru anul 2011 cu 22% faţă de anul 2010, măsură care va conduce la neacoperirea fondurilor destinate salariilor aferente acestui an;
4. Tergiversarea elaborării Regulamentului de acordare în anul 2011 a sporurilor pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice;
5. Anumite prevederi ale Legii Educaţiei Naţionale nr. 1/2011, cum ar fi: nereducerea cu 2 ore a normei didactice pentru personalul didactic cu o vechime în învăţământ de peste 25 de ani şi gradul didactic I, structura ciclurilor de învăţământ, componenţa consiliilor de administraţie;
6. Refuzul MECTS de a emite ordinul pentru acordarea distincţiilor şi premiilor personalului didactic din învăţământul preuniversitar de stat “Gheorghe Lazăr” pentru anul şcolar 2009-2010;

Vă reamintim faptul că federaţia noastră consultă în această perioadă membrii de sindicat în vederea declanşării unei greve generale în luna mai 2011.

luni, 21 februarie 2011

Mitinguri, marsuri si greva generala – Codul Boc va fi oprit prin actiuni de strada de amploare

www.sustinecodulmuncii.ro:

Birourile executive ale federatiilor afiliate la CNSLR-Fratia, CNS Cartel Alfa, BNS, CSN Meridian si CSDR au decis astazi declansarea actiunilor de strada in semn de protest fata de intentia Guvernului de a modifica actualul Cod al Muncii. Decizia a fost luata in cadrul unei reuniuni extinse la care au participat circa 350 de persoane din toata tara, reprezentanti ai sindicatelor din toate domeniile, din mediul privat si din sectorul bugetar deopotriva.

Actiunile de protest vor incepe cu un miting organizat la Oradea, in data de 26 februarie 2011, data la care are loc si congresul UDMR.

Actiunile de strada vor continua la nivel de judete cu pichete, marsuri si mitinguri de protest, conform calendarului prezentat mai jos.

In paralel cu actiunile de protest la nivel de judete, reprezentantii confederatiilor sindicale vor organiza intalniri cu grupurile parlamentare pentru a-i informa pe politiceni cu privire la punctul de vedere al lucratorilor si a le solicita acestora sa voteze pentru caderea Guvernului in cazul in care se va depune motiune de cenzura. Intalniri cu parlamentarii vor avea loc si la nivel local.

Pana la data 14 martie, sindicatele vor strange semnaturi in vederea declansarii grevei la nivel national.

La Bucuresti actiunile de protest vor avea loc in ziua in care Guvernul isi va asuma raspunderea pe proiectul de Cod al Muncii si se va depune motiunea de cenzura. Va fi organizat un miting in fata Parlamentului, concomitent cu declansarea grevei de avertisment.

O a doua actiune va avea loc in fata Palatului Cotroceni, in ziua in care legea va fi transmisa catre Presedinte pentru promulgare.

Actiuni la nivel de judete


Luni (28.II, 7.III, 14.III, 21.III, 28.III, 4.IV, 11.IV, 18.IV):

Bihor, Botosani, Harghita, Constanta, Caras-Severin, Olt, Vrancea, Giurgiu

Marti (1.III, 8.III, 15.III, 22.III, 29.III, 5.IV, 12.IV, 18.IV):

Satu Mare, Suceava, Covasna, Tulcea, Mehedinti, Valcea, Vaslui, Dambovita

Miercuri (2.III, 9.III, 16.III, 23.III, 30.III, 6.IV, 13.IV, 19.IV):

Salaj, Iasi, Brasov, Ialomita, Timis, Dolj, Braila, Bacau


Joi (3.III, 10.III, 17.III, 24.III, 31.III, 7.IV, 14.IV, 20.IV):

Arad, Neamt, Hunedoara, Prahova, Maramures, Teleorman, Mures, Alba


Vineri (4.III, 11.III, 18.III, 25.III, 1.IV, 8.IV, 15.IV, 21.IV):

Cluj, Buzau, Sibiu, Bistrita, Arges, Calarasi, Gorj, Galati

COMUNICAT

21.02.2011


În urma demersurilor făcute de Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a emis instrucţiuni privind decontarea cheltuielilor de transport pentru personalul didactic.
Vă reamintim că federaţia noastră a trimis mai multe adrese prin care a atras atenţia M.E.C.T.S. că o dată cu intrarea în vigoare a Legii Educaţiei Naţionale cheltuielile de transport nu mai sunt decontate de către autorităţile locale, întrucât a fost abrogată Legea 108/2007, care făcea referire la acest drept.
Dacă M.E.C.T.S. nu ar fi venit cu această măsură, aproximativ 75.000 de angajaţi din sistem ar fi pierdut între 20 şi 60% din veniturile lunare, iar tolerarea acestei situaţii ar fi dus la scăderea calităţii învăţământului din mediul rural, întrucât exista riscul major ca multe dintre cadrele didactice să renunţe la posturile ocupate şi să crească astfel numărul necalificaţilor.
M.E.C.T.S. ar fi putut rezolva această problemă mult mai uşor, dacă ar fi ţinut cont de propunerea federaţiei noastre adusă la proiectul LEN, prin care solicitam ca decontarea navetei să fie reglementată de această lege.
“Este o mică victorie obţinută de FSLI, într-un război dus cu autorităţile statului care nu vor să mai ofere nimic în folosul românilor. Mă bucur că MECTS s-a trezit măcar în al doisprezecelea ceas şi a reglementat problema decontării navetei. Dacă nu s-ar fi luat măsuri, situaţia ar fi fost catastrofală pentru cei care îşi pierdeau jumătate din venituri pentru plata transportului”, a declarat Simion Hancescu, preşedinte FSLI.

duminică, 30 ianuarie 2011

COMUNICAT - 30.01.2011

30.01.2011






Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ salută decizia Procurorului general al României, d-na Laura Codruţa Kovesi, de a promova recursul în interesul legii, în vederea aplicării unitare a Legii 221/2008, în sensul recuperării diferenţelor de drepturi salariale pentru perioada 1.10.2008- 31.12.2009.
Este încă o dovadă că Legea 221/2008 trebuie să se aplice, fapt demonstrat şi de miile de procese câştigate în mai multe judeţe ale ţării.
Sperăm că judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în urma analizării recursului în interesul legii, făcut de Procurorul General al României, vor propune o soluţie prin care membrii noştri de sindicat, care sunt în acest moment în proces, să îşi recupereze aceste drepturi.
„Iniţiativa Procurorului general al României ne mai dă o speranţă că în această ţară legislaţia se respectă. Sperăm că angajaţii din educaţie îşi vor recupra, măcar în acest fel drepturile pe care le au”, a declarat Simion Hancescu, preşedinte FSLI.






Contact:
Simion Hancescu, preşedinte F.S.L.I., 0722.779.716

vineri, 28 ianuarie 2011

C a t r e,
Scoala___________________________

In atentia conducerii unitatii si a liderului de sindicat,

Referitor la INFORMAREA F.S.L.I. Bucuresti nr.61/25.01.2011 pe care am trimis-o in unitatea dumneavoastra , facem precizarea ca alineatul
„ In legatura cu incadrarea personalului didactic conform Legii nr.221/2008, chiar daca exista sentinte judecatoresti irevocabile, M.E.C.T.S. sustine, in continuare, ca dupa data de 1 ianuarie 2010 acest act normativ nu se pune in aplicare”
1. alineatul nu se refera la judetele Botosani si Suceava care au hotarari judecatoresti, obtinute in baza Legii 330/2009, ce obliga unitatile scolare la reincadrare incepnd cu data de 01.01.2010;
2. organizatiile sindicale din tara care nu au hotarari judecatoresti obtinute in baza Legii 330/2009, au solicitat prin F.S.L.I. aplicarea Legii 221/2008 prin generalizare la nivelul tarii, lucru cu care MECTS nu a fost de acord, si care este precizat in aceasta informare.
Unitatile de invatamant din judetul Botosani vor face reincadrarea personalului, incepand cu data de 01.01.2011, emitand decizii privind reincadrarea, in baza Legii 284/2010 si a Legii 285/2010 la nivelul salariului in plata in luna octombrie 2010, adica salariul majorat conform deciziilor emise de unitati, in baza hotararilor judecatoresti (valoarea coeficientului de ierarhizare fiind 400 lei).

Cu stima,

PRESEDINTE,
PROF. Liviu AXINTE

luni, 24 ianuarie 2011

Nemultumiri:

1. Legea Educatiei Nationale, care nu poate fi aplicata in forma actuala (va duce la reducerea a zeci de mii de posturi, noua structura a ciclurilor de invatamant nu se poate aplica, titularizarea, decontarea navetei)
2. Legea bugetului de stat pe 2011- prevede pentru invatamant 3% din PIB, iar cheltuielile de personal au fost reduse cu 27% fata de 2010; nu vor putea fi platite salariile pe lunile noiembrie-decembrie 2011;
3. Legea cadru privind salarizarea – coeficientii de ierarhizare pentru angajatii din invatamant sunt situati in partea inferioara a grilei de salarizare;
4. Sentintele judecatoresti care nu se pun in aplicare – reincadrarea pe Legea 221;
5. Desfiintarea a 3.000 de unitati de invatamant- masura afecteaza zeci de mii de copii.














ACTIUNI DE PROTEST:

1. initiativa legislativa pentru modificarea articolelor din Legea Educatiei Nationale:

1. structura ciclurilor de invatamant sa nu fie modificata(clasa a 9-a sa nu fie inclusa in ciclul gimnazial)- Motive: lipsa de spatiu, lipsa unei calificari profesionale la 16 ani pentru elevi;
2. titularizarea- cerem sa se faca in sistem pentru toate cadrele didactice- Motive: acoperirea tuturor disciplinelor cu personal calificat si asigurarea unei continuitati in actul de predare la nivelul clasei;
3. mentinerea reducerii normei de predare pentru profesorii de grad I, cu 25 de ani vechime- Motive: uzura psihica a credelor didactice, mai ales in conditiile in care se doreste implementarea unei noi legi; trebuie sa se tina cont de practica europeana;
4. decontarea navetei pentru personalul din invatamantul preuniversitar, avand in vedere ca Legea 128/1997 precum si Legea 108/2008 au fost abrogate prin L.E.N.
5. reducerea cu 3 ani a varstei de pensionare, fata de 65 de ani cat este prevazut in Legea unitara a pensiilor
6. modificarea componentei consiliilor de administratie din scoli, astfel incat cadrele didactice sa fie in majoritate.


2. Cerem Guvernului Romaniei ca in maximum 60 de zile sa emita un act normativ prin care sa se aplice prevederile Legii 221/2008(majorarea cu 33,4% a salariilor de incadrare), tinand cont de numarul mare de sentinte judecatoresti irevocabile;

3. In cele 60 de zile membrii de sindicat vor fi consulati in vederea declansarii grevei generale;


4. Pichetarea sediilor Guvernului Romaniei si Ministerului Educatiei;



Va reamintim ca FSLI nu se afla la prima initiativa legislativa; in 2004, in urma demersurilor facute de FSLI a fost introdusa in Legea invatamantului nr 84/1995 prevederea prin care sistemul educational a primit 6% din PIB.

joi, 6 ianuarie 2011

Anexa 1 si 2 Hotararea 1395/2010

HOTĂRÂRE nr. 1395 din 28 decembrie 2010 privind finanţarea unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat, finanţate din bugetele locale, pe baza standardelor de cost pe elev/preşcolar pentru anul 2011



ANEXA Nr. 1: Standardele de cost/elev/preşcolar/an

Nr. crt. Nivel/filieră/profil Forma de învăţământ Număr mediu de elevi pe clasă Standarde de cost pe elev, pe medii şi pe nivele
(lei) Standarde de cost pe elev, pe medii şi pe nivele (pentru învăţământul în limbile minorităţilor)
(lei)
Urban Rural Urban Rural Urban Rural
1 Învăţământ preşcolar cu program normal ZI 20 18 1.478 1.617 1.478 1.617
2 Învăţământ preşcolar cu program prelungit/săptămânal ZI 20 20 2.712 2.712 2.712 2.712
3 Învăţământ primar ZI 22 18 1.701 2.027 2.041 2.432
3.1 Învăţământ primar - integrat* ZI 2.892 3.445 3.470 4.134
4 Învăţământ primar "step-by-step" ZI 22 18 3.167 3.167 3.800 3.800
5 Învăţământ primar "A doua şansă" - 15 12 1.311 1.579 1.573 1.895
6 Învăţământ primar vocaţional (fără muzică) ZI 22 18 2.141 2.560 2.505 2.995
7 Învăţământ primar cu profil de muzică ZI 22 18 3.568 4.266 4.175 4.991
7.1 Învăţământ primar cu profil de muzică suplimentar ZI 1.867 2.239 1.867 2.239
8 Învăţământ gimnazial ZI 25 20 2.230 2.727 2.549 3.117
8.1 Învăţământ gimnazial - integrat* ZI 3.791 4.636 4.333 5.299
9 Învăţământ gimnazial "A doua şansă" - 20 20 1.485 1.485 1.697 1.697
10 Învăţământ gimnazial vocaţional (fără muzică) ZI 25 20 2.676 3.280 3.024 3.706
10.1 Învăţământ gimnazial vocaţional (fără muzică) suplimentar ZI 446 553 446 553
11 Învăţământ gimnazial cu profil muzică ZI 25 20 4.460 5.468 5.040 6.179
11.1 Învăţământ gimnazial cu profil muzică suplimentar ZI 2.230 2.741 2.230 2.741
12 Învăţământ gimnazial FR 25 20 903 1.070 1.032 1.223
13 Învăţământ liceal teoretic ZI 28** 28 2.119 2.119 2.401 2.401
14 Învăţământ liceal teoretic SERAL 28** 28 1.652 1.652 1.872 1.872
15 Învăţământ liceal tehnologic, militar, pedagogic şi teologic ZI 28** 28 2.306 2.306 2.612 2.612
16 Învăţământ liceal tehnologic SERAL 28** 28 1.797 1.797 2.036 2.036
17 Învăţământ liceal de arte plastice şi vizuale, coregrafie, teatru, arhitectură şi sportiv ZI 28** 28 2.944 2.944 3.297 3.297
18 Învăţământ liceal de muzică ZI 28** 28 5.129 5.129 5.744 5.744
19 Învăţământ liceal FR 28** 28 870 870 986 986
20 Învăţământ şcoli de arte şi meserii, an completare ZI 24 22 2.442 2.656 2.686 2.922
21 Învăţământ postliceal/maiştri ZI 30 30 2.442 2.442 2.686 2.686
22 Cantine-cămine (elevi cazaţi) 883 883 883 883
* Standardele de cost se aplică numai elevilor integraţi.
** Începând cu anul şcolar 2011-2012, pentru clasele de intrare vor fi 30 de elevi/clasă, iar pentru clasele a XI-a şi a XII-a pot fi 28 de elevi/clasă.
ANEXA Nr. 2: COEFICIENŢII DE DIFERENŢIERE pentru standardele de cost/elev/preşcolar/an şi coeficienţii suplimentari pentru învăţământul în limbile minorităţilor naţionale

Nr. crt. Nivel/filieră/profil Forma de învăţământ Coeficienţi de diferenţiere ai standardelor de cost pe medii şi pe nivele, faţă de coeficient "1" (urban gimnazial) Coeficienţi suplimentari pentru învăţământul în limbile minorităţilor
Urban Rural Urban Rural
1 Învăţământ preşcolar cu program normal ZI 0,663 0,725 0,000 0,000
2 Învăţământ preşcolar cu program prelungit/săptămânal ZI 1,216 1,216 0,000 0,000
3 Învăţământ primar ZI 0,763 0,909 0,200 0,200
3.1 Învăţământ primar - integrat* ZI 1,297 1,545 0,200 0,200
4 Învăţământ primar "step-by-step" ZI 1,420 1,420 0,200 0,200
5 Învăţământ primar "A doua şansă" - 0,588 0,708 0,200 0,200
6 Învăţământ primar vocaţional (fără muzică) ZI 0,960 1,148 0,170 0,170
7 Învăţământ primar cu profil de muzică ZI 1,600 1,913 0,170 0,170
7.1 Învăţământ primar cu profil de muzică suplimentar ZI 0,837 1,004 0,000 0,000
8 Învăţământ gimnazial ZI 1,000 1,223 0,143 0,143
8.1 Învăţământ gimnazial - integrat* ZI 1,700 2,079 0,143 0,143
9 Învăţământ gimnazial "A doua şansă" - 0,666 0,666 0,143 0,143
10 Învăţământ gimnazial vocaţional (fără muzică) ZI 1,200 1,471 0,130 0,130
10.1 Învăţământ gimnazial vocaţional (fără muzică) suplimentar ZI 0,200 0,248 0,000 0,000
11 Învăţământ gimnazial cu profil muzică ZI 2,000 2,452 0,130 0,130
11.1 Învăţământ gimnazial cu profil muzică suplimentar ZI 1,000 1,229 0,000 0,000
12 Învăţământ gimnazial FR 0,405 0,480 0,143 0,143
13 Învăţământ liceal teoretic ZI 0,950 0,950 0,133 0,133
14 Învăţământ liceal teoretic SERAL 0,741 0,741 0,133 0,133
15 Învăţământ liceal tehnologic, militar, pedagogic şi teologic ZI 1,034 1,034 0,133 0,133
16 Învăţământ liceal tehnologic SERAL 0,806 0,806 0,133 0,133
17 Învăţământ liceal de arte plastice şi vizuale, coregrafie, teatru, arhitectură şi sportiv ZI 1,320 1,320 0,120 0,120
18 Învăţământ liceal de muzică ZI 2,300 2,300 0,120 0,120
19 Învăţământ liceal FR 0,390 0,390 0,133 0,133
20 Învăţământ şcoli de arte şi meserii, an completare ZI 1,095 1,191 0,100 0,100
21 Învăţământ postliceal/maiştri ZI 1,095 1,095 0,100 0,100
22 Cantine-cămine (elevi cazaţi) 0,396 0,396 0,000 0,000
* Coeficienţii de diferenţiere se aplică numai elevilor integraţi.
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 896 din data de 31 decembrie 2010