marți, 8 ianuarie 2013

OMECTS nr. 6370 / 6 decembrie 2012 - obligatia didactica de predare a personalului de conducere

ORDIN nr. 6370 din 6 decembrie 2012 privind modificarea Normelor metodologice pentru stabilirea obligaţiei didactice de predare a personalului de conducere din inspectoratele şcolare, unităţile de învăţământ, unităţile conexe, precum şi a personalului de îndrumare şi control din inspectoratele şcolare şi a personalului didactic din casele corpului didactic, aprobate prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 4.865/2011 În baza prevederilor art. 263 alin. (10) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 536/2011 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, cu modificările şi completările ulterioare, ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului emite prezentul ordin. Art. I Normele metodologice pentru stabilirea obligaţiei didactice de predare a personalului de conducere din inspectoratele şcolare, unităţile de învăţământ, unităţile conexe, precum şi a personalului de îndrumare şi control din inspectoratele şcolare şi a personalului didactic din casele corpului didactic, aprobate prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 4.865/2011, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 601 din 25 august 2011, se modifică după cum urmează: 1.Articolul 5 va avea următorul cuprins: "Art. 5 (1) Directorii grădiniţelor cu program prelungit/săptămânal, cu personalitate juridică, profesori pentru învăţământul preşcolar, sunt degrevaţi parţial de norma didactică şi efectuează 2-4 ore/săptămână în cadrul obligaţiei didactice de predare în specialitate, în alte unităţi de învăţământ, conform specializărilor înscrise pe diploma/diplomele de studii. (2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), directorii grădiniţelor cu program prelungit/săptămânal, cu personalitate juridică, absolvenţi ai liceelor pedagogice/şcolilor postliceale sau absolvenţi ai specializării «Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar», efectuează 2-4 ore/săptămână, în cadrul obligaţiei didactice de predare, activităţi specifice funcţiei de metodist al inspectoratului şcolar sau activităţi specifice funcţiei de profesor-metodist, respectiv formator în casele corpului didactic." Art. II Direcţia generală resurse umane şi reţea şcolară naţională din Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, inspectoratele şcolare şi unităţile de învăţământ duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin. Art. III Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. -****- Ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului, Ecaterina Andronescu Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 889 din data de 27 decembrie 2012

luni, 22 octombrie 2012

Personalul didactic auxiliar de gradaţie de merit incepand cu anul scolar 2013-2014

Personalul didactic auxiliar cu performanţe la locul de muncă va beneficia, la fel ca şi colegii lor profesori, de gradaţie de merit. Proiectul de lege urmează să fie adoptat de Parlament şi să intre în vigoare începând cu anul şcolar 2013 – 2014. Comisia de învăţământ a Senatului a dat aviz favorabil unui proiect de lege care prevede ca şi personalul didactic şi didactic auxiliar din învăţământul preuniversitar să beneficieze de gradaţie de merit, acordată prin concurs. Potrivit proiectului, această gradaţie se va acorda pentru 16% din posturile didactice şi didactice auxiliare existente la nivelul inspectoratului şcolar şi va reprezenta 25% din salariul de bază. Conform noii legi a învăţământului, adoptată de fostul ministru Daniel Funeriu, cadrelor didactice auxiliare li s-a retras dreptul de a se înscrie la concurs în vederea obţinerii gradaţiei de merit. În această categorie sunt incluşi bibliotecari, laboranţi, secretari, informaticieni, corepetitori, instructori de educaţie extra-şcolară, pedagogi şcolari şi tehnicieni. Gradaţia de merit reprezintă 25% din salariul de bază, iar odată obţinută este valabilă timp de cinci ani.

miercuri, 3 octombrie 2012

Pretransferul personalului didactic titular în învăţământul preuniversitar prin consimţământ

Pretransferul personalului didactic titular în învăţământul preuniversitar prin consimţământ între unităţile de învăţământ se poate realiza şi prin schimb de posturi pe baza consimţământului scris al solicitanţilor, fără a fi condiţionaţi de domiciliu şi cu acordul consiliilor de administraţie ale unităţilor de învăţământ la care solicitanţii sunt titulari. Cadrele didactice titulare în învăţământul preuniversitar care au împlinit vârsta standard de pensionare sau care vor împlini vârsta standard de pensionare până la data de 31 august 2013 nu pot fi pretransferate prin schimb de posturi în baza consimţământului scris (Art. 143 ind. 3 alin. 5 din Metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic din învăţământul preuniversitar în anul şcolar 2012-2013, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5.560/2011, aşa cum a fost modificată prin Ordinul nr. 4472 din 14 iunie 2012) Comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de mobilitate a personalului didactic din învăţământul preuniversitar îşi desfăşoară activitatea pe durata unui an calendaristic, în conformitate cu prevederile Calendarului, şi este abilitată să ia decizii şi în afara perioadelor prevăzute de acesta, pentru rezolvarea tuturor situaţiilor care pot să apară: completare de normă pe perioadă determinată, detaşare la cerere pentru cadrele didactice participante la concursurile organizate pentru ocuparea posturilor didactice vacante/rezervate în învăţământul preuniversitar din iulie 2011 şi/sau 2012 care au obţinut cel puţin nota 5,00 (cinci) sau în baza punctajului, detaşare în interesul învăţământului, schimb de posturi între suplinitori, pretransfer prin schimb de posturi prin consimţământ scris, cu excepţia transferării pentru restrângere de activitate, pretransferării, întregirilor de normă didactică şi completărilor de normă pe perioadă nedeterminată, cu informarea şi avizul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, precum şi şedinţe publice de repartizare, monitorizarea concursurilor/testărilor organizate de unităţile de învăţământ în vederea ocupării posturilor didactice vacante/rezervate care apar pe parcursul anului şcolar pe perioadă determinată, refacerea documentelor de numire/transfer/repartizare pentru personalul didactic titular, ca urmare a restructurării reţelei şcolare, a transformării unor unităţi de învăţământ în unităţi de alt nivel şi a schimbării denumirii unităţilor de învăţământ pe parcursul anului şcolar. Toate situaţiile apărute, cu excepţia întregirilor de normă didactică, a completărilor de normă didactică pe perioadă nedeterminată, a pretransferării şi a transferării pentru restrângere de activitate, în afara perioadelor prevăzute în Calendar, vor fi analizate în cadrul comisiilor paritare ce sunt constituite la nivelul inspectoratelor şcolare. (2) Cadrele didactice titulare a căror restrângere de activitate nu a fost soluţionată în etapele prevăzute de Calendar pot fi detaşate în interesul învăţământului pentru nesoluţionarea restrângerii de activitate pe posturi didactice/catedre vacante/rezervate pentru care nu au studii corespunzătoare, fiind salarizate ca personal didactic fără studii corespunzătoare postului, cu acordul scris al cadrelor didactice în cauză (art. 162 din Metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic din învăţământul preuniversitar în anul şcolar 2012-2013, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5.560/2011, aşa cum a fost modificată prin Ordinul nr. 4472 din 14 iunie 2012)

Miting - 3 octombrie 2012, ora 16,30

C ă t r e, 1. PRIMARIA MUNICIPIULUI BOTOŞANI - Domnului Primar Ovidiu Iulian Portariuc - 2. INSTITUŢIA PREFECTULUI JUDEŢULUI BOTOŞANI - Domnului Prefect Adrian Constantinescu - 3. INSPECTORATUL JUDEŢEAN DE JANDARMI BOTOŞANI - Domnului Inspector Şef Colonel Constantin Moroşanu - 4. POLIŢIA MUNICIPIULUI BOTOŞANI - Domnului Comisar Şef Cătălin Florentin Radu - Vă facem cunoscut că în ziua de miercuri, 03 octombrie 2012, între orele 16.15-17.45, se va desfăşura o adunare publică organizată de către U.S.T. filiala judeţeană Botoşani din cadrul C.N.S. „Cartel ALFA”, Blocul Naţional Sindical (B.N.S.) filiala Botoşani şi Uniunea Judeţeană a Sindicatelor Democratice Botoşani. Adunarea publică se va desfăşura după urmatorul program: - ora 16.15 - 16.30: adunarea manifestanţilor în Piaţa Revoluţiei Botoşani; - ora 16.30 - 17.30: miting în faţa Prefecturii Botoşani şi a Consiliului Judeţean Botoşani; - ora 17.30 - 17.45: încheierea mitingului, dispersarea participanţilor. La adunare vor participa aproximativ 300 de persoane (câte 100 de persoane din partea fiecărei uniuni sindicale judeţene), iar durata totală a acţiunii va fi de cca. 1,5 ore (durată care include adunarea şi dispersarea participanţilor). Referitor la traseele de acces spre locul adunării, precum şi cele de dispersare vă facem cunoscut că participanţii se vor deplasa individual sau în grupuri mici până la locul manifestării, iar dispersarea acestora la sfârşitul adunării se va face, de asemenea, individual sau în grupuri mici. În ceea ce priveşte măsurile suplimentare de fluidizare a traficului auto sau de persoane în zona de desfăşurare a acţiunii, apreciem că acestea sunt necesare la finalizarea adunări publice (la trecerea de pietoni de pe strada Cuza Vodă, în dreptul Pieţei Revoluţiei). Scopul principal al adunării publice îl constituie necesitatea de a reaminti guvernanţilor că sunt în slujba noastră, a românilor şi NU a grupurilor financiare internaţionale. În anul 2011, la presiunea grupurilor financiare şi minţind că rezolva problema locurilor de muncă şi combate criza, guvernul Boc a modificat radical legislaţia muncii. Efectul se vede astăzi şi este dezastruos. Nu numai că noua legislaţie a muncii nu a dus la crearea mai multor locuri de muncă, dar şi cele existente au dispărut şi continuă să dispară cu rapiditate, mii de români îngroşând zilnic statisticile sărăciei. Cei care mai au încă un loc de muncă se văd cu salariile diminuate (fie salariul nominal, fie cel real, influenţat de creşterea preţurilor la bunuri şi servicii), condiţii de muncă din ce în ce mai precare şi nicio perspectivă a unui viitor mai bun. Modificarea brutală a legii dialogului social a însemnat pierderea drepturilor colective pentru de zeci de mii de salariaţi. Într-un singur an de la aplicarea Legii dialogului social numărul contractelor colective a scăzut cu peste 1.000, iar asta reprezintă diminuarea drepturilor lucrătorilor şi lăsarea lor la cheremul si abuzul nestingherit al şefilor şi patronilor. Când se afla în opoziţie, coaliţia de guvernare a promis modificarea în regim de urgenţă a legislaţiei dialogului social, crearea de locuri de muncă şi privatizări serioase. Observăm că promisiunile se uită repede şi se impune să le reamintim guvernanţilor că sunt în slujba noastră, a românilor şi NU a grupurilor financiare internaţionale! În numele lucrătorilor pe care îi reprezentăm solicităm: - Modificarea de urgenţă a Legii dialogului social; - Abrogarea imediată a actelor normative care eşalonează până în 2016 plata drepturilor salariale câştigate în instanţă; - Deblocarea posturilor vacante şi temporar vacante din sectorul bugetar; - Crearea de locuri de muncă; - Modificarea şi aplicarea legii salarizării unice pentru bugetari; - Privatizări care să asigure păstrarea activităţii şi a locurilor de muncă; - Oprirea privatizării companiilor strategice; - Creşterea valorii salariului minim garantat în plată la cel puţin 850 lei; - Îndeplinirea întocmai de către actualii guvernanţi a promisiunilor făcute atunci cînd erau în opoziţie, iar în situaţia în care nu le pot îndeplini solicităm să îşi prezinte imediat demisia şi să îşi ceară scuze lucrătorilor şi cetăţenilor pentru toate minciunile spuse! Persoanele împuternicite să asigure şi să răspundă de măsurile privind buna desfăşurare a adunării, astfel încât aceasta să se desfăşoare în condiţii paşnice, civilizate şi să nu degenereze în acte de violenţă sunt: Oroşanu Marius Leonardo şi Sadovei Cristian (reprezentanţi Cartel ALFA Botoşani), Chiru Vasile şi Aionesei Mitică (reprezentaţi B.N.S. Botoşani), Lohan Constantin şi Ocu Viorica (reprezentanţi U.J.S.D. Botoşani). Dacă va fi necesar, persoanele desemnate de organizatori să execute măsuri de ordine pe parcursul desfăşurării adunării vor purta ca însemn distinctiv banderola albă. Ne exprimăm disponibilitatea pentru a analiza şi conveni, împreună cu autorităţile şi instituţiile abilitate, eventuale măsuri suplimentare de ordine publică.

marți, 25 septembrie 2012

Majorarea indemnizatiei de crestere a copilului de la 75% la 85% din venitul net, incepand cu 1 octombrie 2012

Camera Deputatilor a adoptat, marti, pe articole, proiectul de lege pentru aprobarea OUG 124/2011, care prevede majorarea indemnizatiei de crestere a copilului de la 75% la 85% din venitul net, incepand cu 1 octombrie 2012, Camera fiind for decizional, informeaza Mediafax. Proiectul de lege prevede si renuntarea la conditionarea acordarii concediului de crestere a copilului si a indemnizatiei de crestere a copilului doar pentru primii 3 copii din familie. Totodata, proiectul de lege prevede flexibilizarea posibilitatilor de plata a beneficiarilor de ajuror social pentru cei care au de platit taxe si impozite locale, implicand flexibilizarea perioadei in care sunt obligati la plata acestor impozite si taxe. Toate grupurile parlamentare si-au manifestat acordul pentru aceste prevederi ale proiectului de lege, inclusiv grupul PDL, anuntand ca vor vota "pentru" la sesiunea de vot final. Proiectul de lege reprezinta o prioritate legislativa, fiind dezbatut in procedura de urgenta. Camera Deputatilor este forul decizional. Proiectul de lege urmeaza sa intre in sesiunea de vot final a Camerei.

joi, 13 septembrie 2012

Sindicaliştii din educaţie au cerut depolitizarea directorilor de şcoli

Şi sindicaliştii din educaţie şi-au deşertat sacul cu probleme la întâlnirea care a avut loc la Prefectura Botoşani şi la care au participat pe lângă şefii judeţului, parlamentari, reprezentanţi ai patronatelor şi lideri ai organizaţiilor sindicale de la Botoşani. Viorica Ocu din cadrul Ligii Sindicatelor din Învăţământ a menţionat că legea educaţiei din 2011 este aplicată parţial, nefiind norme metodologice privind consiliul de administraţie şi numirea directorilor, deblocarea posturilor din învăţământ pentru personal nedidactic, la Botoşani fiind înregistrate mai multe unităţi şcolare care funcţionează sub numărul normal al salariaţilor din această categorie. „Salarizare proastă pentru personalul nedidactic, avem personal nedidactic angajat care primeşte sub salariul minim pe economie, noi vom face o sesizare săptămâna viitoare la ITM, deci nu se poate ca un muncitor, un îngrijitor să aibă un salariu de 500 de lei”, a declarat Viorica Ocu. De asemenea sindicaliştii din educaţie s-au arătat nemulţumiţi şi de ordonanţa 17 care prevede acordarea drepturilor financiare câştigate în instanţă în mai multe tranşe. O altă nemulţumire ridicată de sindicaliştii din educaţie a fost privitoare la numirea directorilor din fruntea unităţilor şcolare. „O problemă care ar fi a noastră este de politizare a funcţiilor de conducere în şcoli şi este o problemă care am vrea să nu mai fie, să nu mai fie numiri politice şi totul să fie pe competenţe”, a mai spus sindicalista.

Care sunt conditiile actuale pentru acordarea concediului paternal

Concediul paternal se acorda in conditiile Legii nr. 210/1999 a concediului paternal, publicata in Monitorul Oficial nr. 654 din 31 decembrie 1999 si ale Hotararii Guvernului nr. 244/2000, care reglementeaza normele de aplicare a acestui act normativ, in scopul de a asigura participarea efectiva a tatalui la ingrijirea nou-nascutului. Tatal copilului nou-nascut are dreptul la un concediu paternal de 5 zile lucratoare. Concediul paternal se acorda la cerere, in primele 8 saptamani de la nasterea copilului, justificat cu certificatul de nastere al acestuia, din care rezulta calitatea de tata a petitionarului. In cazul in care titularul dreptului la concediu paternal este asigurat in cadrul sistemului asigurarilor sociale de stat, el are dreptul la un concediu paternal platit de 5 zile lucratoare. Indemnizatia pentru concediul paternal se plateste din fondul de salarii al unitatii si este egala cu salariul corespunzator perioadei respective. In cazul in care tatal copilului nou-nascut a obtinut atestatul de absolvire a cursului de puericultura, durata concediului paternal se majoreaza cu 10 zile lucratoare. Tatal poate beneficia de cele 10 zile suplimentare de concediu paternal numai o singura data. In cazul decesului mamei copilului in timpul nasterii sau in perioada concediului de lauzie, tatal copilului beneficiaza de restul concediului neefectuat de catre mama, certificatul medical fiind eliberat de medicul de specialitate obstretica-ginecologie din unitatea sanitara unde a nascut femeia sau de catre medicul care a asistat nasterea. Pe perioada concediului acordat in caz de deces al mamei, tatal copilului beneficiaza de o indemnizatie care poate avea optional un cuantum egal cu: a) ajutorul pentru sarcina si lauzie cuvenit mamei; b) valoarea salariului de baza si vechimea in munca a tatalui. Angajatorul are dreptul sa aleaga intre cele doua posibile valori ale indemnizatiei. Chiar daca angajatorul tatalui alege sa plateasca indemnizatia la valoarea indemnizatiei de sarcina si lauzie ce s-ar fi cuvenit mamei, aceasta suma se suporta in totalitate din fondul de salarii al unitatii angajatoare, iar nu de bugetul asigurarilor sociale.