miercuri, 2 septembrie 2009

Ziua 0 pentru Guvern

Marinela Raţă
Miercuri, 02 Septembrie 2009
2 septembrie este ziua în care ceaţa parcă s-a aşternut peste Guvern. Astăzi, premierul Emil Boc ar fi trebuit, ca de la tribuna Parlamentului, să-i convingă pe senatori şi deputaţi de valoarea a trei legi concepute de echipa sa: cea a educaţiei, a salarizării unice şi a restructurării agenţiilor.
Nici până acum însă, legea salarizării unitare nu are o formă finală. Nu se ştie nici pe cine mizează Emil Boc în privinţa legii educaţiei, pe Ecaterina Andronescu sau Mircea Miclea. În situaţia dată
, Guvernul nu se va putea ţine de cuvânt şi va amâna asumarea răspunderii, ceea ce ne dezvăluie o echipă de miniştri depăşită de situaţie. Pe de altă parte, amânarea asumării prelungeşte agonia bugetarilor, a elevilor şi profesorilor, a angajaţilor din agenţii, care nu ştiu ce soartă îi aşteaptă de la anul.Abia în şedinţa programat, astăzi, la prânz, miniştrii conduşi de Emil Boc vor decide ce va cuprinde, concret, pachetul de legi pe care îşi vor asuma răspunderea în Parlament. Planul nu arăta aşa în urmă cu cinci luni, când premierul anunţa cu aplomb că va veni în faţa parlamentarilor chiar astăzi, pe 2 septembrie. În urmă cu o lună, guvernanţii se răzgândeau, după ce negocierile cu sindicatele nu evoluau într-un sens pozitiv. Anunţau că pe 2 septembrie abia trimit Parlamentului scrisoarea de înştiinţare. Astăzi, în Guvern domneşte haosul. "Asumare formală"Ca să nu pară că nu şi-au ţinut promisiunea, guvernanţii au venit ieri cu o altă idee: "asumarea formală". "După discuţiile cu reprezentanţii executivului, asumarea ar mai putea fi amânată câteva zile, pentru a fi evitate conflictele sociale, dar Guvernul îşi va asuma formal pe 2 septembrie pachetul de legi", a spus ieri Bogdan Hossu, presedintele Confederaţiei Sindicale "Cartel Alfa", după şedinţa de la Guvern. Termenul de "asumare formală" nu există legal. În realitatea, asumarea răspunderii în Parlament se va amâna. Teoretic, dacă Guvernul va trimite totuşi scrisoare de înştiinţare Parlamentului, toate formele de organizare a asumării ar dura aproape două săptămâni. Prin scrisoarea de înştiinţare celor două Camere ale Parlamentulu, Guvernul îşi arată intenţia de a-şi asuma răspunderea într-o viitoare şedinţă comună. Următorul pas este ca Birourile permamente, reunite, ale Senatului şi Camerei Deputaţilor să stabilească un termen pentru şedinţa comună în care premierul va veni în faţa Parlamentului. Având în vedere importanţa celor trei legi, cel mai probabil, asumarea va fi făcută separat, pentru fiecare în parte. Între data înştiinţării şi cea a asumării în Parlament, senatorii şi deputaţii vor putea depune
amendamente la cele trei legi, amendamente pe care Guvernul le poate accepta sau nu. După asumarea legilor în Parlament, senatorii şi deputaţii pot depune o moţiune de cenzură. Dacă moţiunea nu trece de plenul Parlamentului, legile se consideră asumate de Guvern şi urmează să intre vigoare. Dacă moţiune este acceptată de parlamentari, Guvernul pică. Sindicaliştii, nemulţumiţi de salariiPână la asumare însă, sindicaliştii continuă să fie nemulţumiţi. "Am fost terfeliţi", a spus Anton Hadăr, liderul Federaţiei "Alma Mater", după întâlnirea de ieri cu guvernanţii. "Am ajuns să ni se spună că dascălii papă banii poporului", a adăugat şi Marius Nistor, preşedintele executiv al Federaţiei "Spiru Haret". Sindicaliştii din învăţământ nu sunt satisfăcuţi de coeficienţii de salarizare. De exemplu, în învăţământul preuniversitar cel mai mare salariu va avea un coeficient de multiplicare de 4,3, adică va ajunge la 3.031 de lei, şi va aparţine unui profesor de gradul I, cu 40 de ani vechime. Angajaţii din justiţie sunt la rândul lor supăraţi, pentru că prin noua lege a salarizării unice, le-au fost tăiate mai multe sporuri. "Nu suntem de acord să ne fie tăiate sporuri. Am invocat teoria drepturilor câştigate", a spus Ştefania Teleman, preşedintele Federaţiei "Projust". În acest context, magistraţii continuă protestele. Mai multe instanţe din ţară au hotărât întreruperea activităţii începând de ieri şi ameninţă cu boicotarea alegerilor.
Reprezentantii guvernului au promis liderilor sindicali ca vor avea loc noi discutii pe proiectul legii unitare de salarizare a bugetarilor ce va cuprinde si o parte dintre propunerile diferitelor sindicate, urmand ca luni sa depuna proiectul de lege in Parlament.
"Maine (miercuri n.r.), guvernul isi va asuma doar de principiu textul, urmand ca spre sfarsitul saptamanii, cel mai probabil joi sau vineri, sa avem o noua intalnire. Reprezentantii guvernului ne-au spus ca proiectul legii va fi finalizat sambata sau duminica, dupa ce va avea loc o noua intalnire cu noi, pentru a evita conflictele anuntate de diferite categorii de bugetari", a spus presedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu, la finalul discutiilor cu reprezentantii executivului.El a adaugat ca a primit promisiuni ca "luni va avea loc depunerea efectiva in Parlament a proiectului legii unitare de salarizare a bugetarilor"."Astazi (marti n.r.) s-a discutat despre reasezarea in grila a anumitor functii din sanatate, invatamant si justitie si ni s-a promis ca s-au retinut propunerile facute pe diferiti coeficienti. Speram ca maine dupa-amiaza, dupa sedinta de guvern, sa primim o noua forma a proiectului legii de salarizare", a mai spus Hossu, relateaza NewsIN.Astfel, partenerii sociali au discutat marti pe ultima varianta a legii unice de salarizare trimisa luni sindicatelor, in care presedintele Romaniei a ramas singurul demnitar cu coefieict maxim in grila Legii unice, respectiv 12, asa cum a decis guvernul la finalul saptamanii trecute.De asemenea, premierul este trecut pe cea de-a doua treapta, cu coeficient 11,8, alaturi de presedintii celor doua camere parlamentare, presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie, al Curtii Constitutionale, presedintele CSM, procurorul general si seful Curtii de Conturi.
Despre examinările medicale periodice
Etichete:
În perspectiva începerii noului an şcolar şi a necesităţii efectuării examinărilor medicale periodice şi la angajare, reamintesc faptul că acestea trebuie făcute pe cheltuiala angajatorului/finanţatorului, respectiv inspectoratele şcolare judeţene/unitatea de învăţământ/consiliul local.
Pentru a fi valabile, aceste examinări medicale (inclusiv cele psihologice) se realizează în cadrul unui cabinet autorizat de medicina muncii. Adeverinţele eliberate de medicii de familie nu sunt relevante. Examinarea se finalizeză cu emiterea unei fişe de aptitudine, completată numai de către medicul de medicina muncii, unde se bifează una dintre menţiunile: apt, apt condiţionat, inapt temporar, inapt (vezi aici formularul fişei de aptitudine).
De asemenea, precizez că, în conformitate cu art. 45(1) din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivelul Învăţământului Preuniversitar din Judeţul Constanţa, solicitarea de către conducerile unităţilor şcolare de sume de bani de la salariaţi în vederea efectuării acestor examinări este interzisă, sub sancţiunile prevăzute de lege.
Precizările de mai sus au la bază următoarele:
1. Obligaţiile generale ale angajatorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă - sunt reglementate de dispoziţiile Codului muncii, completate şi dezvoltate de cele ale Legii nr. 319/2006 a securităţii şi sănătăţii în muncă.
În cadrul ansamblului dispoziţiilor privind securitatea şi sănătatea în muncă un loc deosebit de important îl ocupă prevederile referitoare la protecţia salariaţilor prin serviciile medicale. În acest sens, Codul muncii stabileşte câteva principii referitoare la protecţia salariaţilor prin serviciile medicale:- obligaţia angajatorilor de a asigura accesul salariatilor la serviciul medical de medicină a muncii;- interdicţia de a se costitui obligatii financiare pentru salariati în contextul măsurilor privind securitatea si sănătatea în muncă;- obligativitatea efectuării de către salariaţi a examenelor medicale la angajare şi periodic, în funcţie de specificul locului de muncă, pe cheltuiala angajatorului. (alte detalii privind legislaţia aplicabilă)
.
2. Dispoziţiile art. 167 din Legea învăţământului nr. 84/1995
(1)Unitatile de învatamânt preuniversitar de stat functioneaza ca unitati finantate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unitatilor administrativ-teritoriale pe a caror raza îsi desfasoara activitatea, de la bugetul de stat si din alte surse, potrivit legii.(2)Finantarea unitatilor de învatamânt preuniversitar de stat cuprinde: finantarea de baza si finantarea complementara.(3)Finantarea de baza asigura desfasurarea în conditii normale a procesului de învatamânt la nivel preuniversitar, conform standardelor nationale. Finantarea de baza se asigura prin bugetele locale ale unitatilor administrativ-teritoriale de care apartin unitatile de învatamânt, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat si din alte venituri ale bugetelor locale.(4)Finantarea complementara asigura cheltuieli de capital, cheltuieli sociale si alte cheltuieli asociate procesului de învatamânt. Finantarea complementara se asigura din bugetele locale si din alte surse, potrivit legii..............................................................................
(6)Finantarea complementara cuprinde urmatoarele categorii de cheltuieli:
g) cheltuieli pentru examinarea medicala obligatorie periodica a salariatilor din învatamântul preuniversitar de stat, cu exceptia celor care, potrivit legii, se efectueaza gratuit;
***De precizat că, în acest moment, nicio reglementare legală nu stabileşte care sunt examinările medicale care se efectuează gratuit.
Şi de reţinut că, în orice situaţie, salariaţii din învăţământ nu trebuie să suporte costurile acestor examinări medicale din banii proprii.
Se doreste modificarea examenului de bacalaureat
forma de examen din codul educatiei se doreste a fi aplicata incepand cu anul acesta scolar.se pregateste o ordonanta de urgenta care sa modifice incepand cu anul acesta examenul de bacalaureatPersonal cred ca ar trebui finalizata dezbaterea publica si apoi modificat examenul.Daca dupa dezbatere apare alta forma ce se intampla? (sau e o dezbatere de forma? sau nu se mai asuma Codul?)De fapt se sacrifica acutuala clasa a XII-a sau cel putin se face un experiment. Nu cred ca e normal.mai ales ca in Cod se spune ca trebuie cu 4 ani inainte.consider ca este o masura nefundamentata si argumentatavoi revenii cu detaliiforma din CodArt. 55 - Examenul naţional de bacalaureat(1) Evaluarea şi certificarea rezultatelor învăţării la finalizarea învăţământului secundar superior, liceal, se realizează prin examenul naţional de bacalaureat.(2) Examenul naţional de bacalaureat constă din următoarele evaluări sumative:a) Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română şi, după caz, în limba maternă, pentru elevii care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale. Rezultatul evaluării se exprimă prin nivelul de competenţă corespunzător din cadrul naţional de referinţă pentru comunicare orală în limba română, respectiv în limbile minorităţilor naţionale studiate în şcoală, derivat din Cadrul European Comun de Referinţă pentru Limbi şi stabilit prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării şi inovării; b) Evaluarea competenţei lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională studiată pe parcursul învăţământului liceal. Rezultatul evaluării se exprimă prin nivelul de competenţă corespunzător din Cadrul European Comun de Referinţă pentru Limbi. Elevii care promovează, pe parcursul învăţământului preuniversitar examene cu recunoaştere internaţională pentru certificarea competenţelor lingvistice în limbi străine, au dreptul la recunoaşterea şi echivalarea rezultatelor obţinute la aceste examene, la cerere şi conform unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării şi inovării;c) Evaluarea competenţelor digitale. Rezultatul evaluării se exprimă prin nivelul de competenţă în raport cu standardele europene recunoscute în domeniu. Elevii care promovează pe parcursul învăţământului preuniversitar examene cu recunoaştere europeană pentru certificarea competenţelor digitale, au dreptul la recunoaşterea şi echivalarea rezultatelor obţinute la aceste examene, la cerere şi conform unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării şi inovării;d) Evaluarea competenţelor formate pe durata învăţământului secundar superior, liceal. Rezultatul evaluării se exprimă prin notele obţinute la următoarele probe scrise obligatorii:i) Probă scrisă la Limba şi literatura română – probă comună pentru toate filierele, profilurile şi specializările;ii) Probă scrisă la Limba şi literatura maternă – probă comună, pentru aceeaşi limbă, pentru elevii care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale, la toate filierele, profilurile şi specializările;iii) O probă scrisă, diferenţiată în funcţie de filieră şi profil, după cum urmează:- Matematică – pentru profilul real din filiera teoretică, pentru filiera tehnologică sau, după caz, pentru filiera vocaţională;- Istorie – pentru profilul umanist din filiera teoretică sau, după caz, pentru filiera vocaţională;iv) O probă scrisă la care elevul poate opta, în conformitate cu filiera, profilul şi specializarea urmate, pentru una dintre disciplinele cuprinse în următoarele două grupe de discipline:- Fizică, Chimie, Biologie sau Informatică, pentru profilul real din filiera teoretică, pentru filiera tehnologică, sau, după caz, pentru filiera vocaţională;- Geografie, Filosofie, Logică, argumentare şi comunicare, Economie, Psihologie şi, după caz, Sociologie, pentru profilul umanist din filiera teoretică sau, după caz, pentru filiera vocaţională.(3) Examenul naţional de bacalaureat se consideră promovat de către absolvenţii învăţământului secundar superior, liceal, care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:a) au susţinut probele precizate la alin. (2) lit. a), b) şi c);b) au susţinut toate probele scrise precizate la alin. (2) lit. d) şi au obţinut cel puţin nota 5 la fiecare dintre acestea;c) media aritmetică calculată cu două zecimale exacte a notelor obţinute la probele scrise precizate la alin. (2) lit. d) este cel puţin 6.(4) Media obţinută la examenul naţional de bacalaureat este media aritmetică calculată cu două zecimale exacte a notelor obţinute la probele scrise precizate la alin. (2) lit. d).(5) În urma promovării examenului naţional de bacalaureat, absolventului i se eliberează diploma de bacalaureat şi, separat, certificate pentru atestarea nivelului de competenţă corespunzător evaluărilor precizate la alin. (2), lit. a), b) şi c).(6) Diploma de bacalaureat conferă dreptul de acces în învăţământul superior, în condiţiile prezentei legi.(7) Eliberarea certificatelor pentru atestarea nivelului de competenţă stabilit în urma susţinerii evaluărilor precizate la alin. (2) lit. a), b) şi c) nu este condiţionată de promovarea probelor scrise precizate la alin. (2) lit. d).(8) Absolvenţii care au promovat toate clasele învăţământului secundar superior, liceal, cu medii generale de minimum 9,50, iar la examenul naţional de bacalaureat au obţinut media 10 primesc diplomă de merit.(9) În cazul nepromovării examenului naţional de bacalaureat, sunt recunoscute în sesiunile următoare, la cerere, rezultatele la evaluările precizate la alin. (2) lit. a), b) şi c) care au fost susţinute, respectiv rezultatele la probele scrise precizate la alin. (2) lit. d) care au fost promovate cu cel puţin nota 5.(10) În decursul unui an şcolar se organizează două sesiuni ale examenului naţional de bacalaureat.(11) Candidaţii proveniţi din învăţământul preuniversitar de stat pot susţine examenul naţional de bacalaureat fără taxă de cel mult două ori. Prezentările ulterioare la aceste examene sunt condiţionate de achitarea unor taxe stabilite de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării.(12) Organizarea şi desfăşurarea examenului naţional de bacalaureat şi programele pentru evaluările din cadrul acestuia se stabilesc prin metodologie aprobată prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării şi inovării şi dată publicităţii pentru fiecare promoţie până la data intrării acesteia în clasa a IX-a.(13) La întocmirea programelor pentru evaluările din cadrul examenului naţional de bacalaureat sunt consultate, după caz, şi instituţiile de învăţământ superior.(14) Evaluările precizate la alin. (2) lit. a), b) şi c) se organizează şi se desfăşoară la nivelul unităţii de învăţământ, pe parcursul clasei terminale de liceu, în faţa unei comisii prezidate de directorul unităţii de învăţământ şi numite prin decizie a inspectorului şcolar general, în condiţii stabilite prin metodologia precizată la alin. (12).(15) Probele scrise din examenul naţional de bacalaureat, precizate la alin. (2) lit. d), se susţin după finalizarea clasei terminale de liceu, în faţa unei comisii stabilite de inspectoratul şcolar.(16) Comisia precizată la alin. (15) este condusă de un preşedinte numit prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării şi inovării dintre cadrele didactice universitare de predare, având titlul ştiinţific de doctor. În situaţii bine justificate, poate fi numit în funcţia de preşedinte şi un cadru didactic din învăţământul secundar superior, liceal, având gradul didactic I şi performanţe profesionale deosebite, titular în altă unitate de învăţământ decât cea în care se susţin probele scrise din examenul naţional de bacalaureat.(17) Comisia precizată la alin. (15) este alcătuită din profesori de la alte unităţi de învăţământ decât cele în care se susţin probele scrise din examenul naţional de bacalaureat.(18) Numărul comisiilor precizate la alin. (15) şi numărul unităţilor de învăţământ în care se desfăşoară probele scrise din examenul naţional de bacalaureat se stabilesc de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării la propunerea inspectoratelor şcolare.(19) Rezultatele examenului naţional de bacalaureat sunt publice.(20) Elevii pot opta şi pentru susţinerea bacalaureatului internaţional, cu finanţare din surse proprii.
propunerile ministerului pentru acoperirea celor 10 zile de concediu fara plata
pornind de la ordonanta care cere reducerea programului cu 10 zile ministerul ne+a inantat urmatoarele propuneri pentr lunile septembrie-noiembrie

Introducere ore de predare la directori 4,5
Introducere ore de ed fizica la invatatori 8
Eliminarea celor 2 ore la prof cu gr I peste 25 de ani 15
Cresterea normei didactice cu 2 ore 43
Orele de religie in norma inv 15
Eliminarea premiului de 2%17
Eliminarea sal de merit14
Eliminarea gradaie de merit 19
Orele de limba straina in norma invatatorului 11,5
Majorarea nr minim de elevi in cls I+iv 9,5
Majorarea nr minim de elevi in cls 5+8 17
Majorarea nr minim de elevi in cls 9+12 13,5
Total 187 milioane lunarFSLI nu a fost de acord cu nicio diminuare a sporurilor. Urmeaza sa avem discutii pe aceasta tema si cu aceasta ocazie va asigur ca nu o sa fim de acord cu nicio masura decat dupa consultarea membrilor de sindicat. Si fara o modificare a codului muncii nici nu putem discuta de diminuare de sporuri sa stea clasa politica fara salarii pana se echilibreaza bugetul ca oricum nu au facut nimic pana acuma