joi, 6 mai 2010

Băsescu: Salariile bugetarilor se reduc cu 25%. Pensiile şi ajutorul de şomaj, cu 15%

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că Guvernul va adopta miercuri scrisoarea de intenţie cu FMI.

Şeful statului a anunţat câteva dintre măsurile care urmează să fie luate în următoarea perioadă. Printre acestea se numără reducerea fondului de salarii pentru aparatul bugetar cu 25%, începând cu luna iunie şi reducerea fondului de pensii cu 15%. Tot cu 15% se va micşora şi fondul pentru ajutorul de şomaj.


În cadrul declaraţiei susţinute la Palatul Cotroceni, preşedintele a mai anunţat, de asemenea, că salariul minim pe economie va fi de 600 de lei.

Iată cele mai importante declaraţii făcute de preşedintele Traian Băsescu:

- Atmosfera publică din aceste zile împinge la isterie la divesre posturi de televiziune. Românii pot să aibă încredere că Guvernul, Parlamentul, Preşedintele ştiu ce au de făcut în situaţia de criză economică actuală.

- Pe data de 4 mai la ora 12.00 m-am întâlnit cu primul ministru, guvernatorul BNR şi cu specialişti ai BNR. Tot pe 4 mai m-am întâlnit cu reprezentanţi ai FMI.

- Motivele acestor întâlniri dese sunt legate de soluţia pe care România urmează să o adopte în continuare şi pentru a limita riscul acestei situaţii dificile.

- Vrem să limităm situaţiile extrem de dificile nu atât din cauza situaţiei României, ci mai ales pe motivul contextului tulbure din zonă.

- Atât echipa de evaluare FMI, UE şi Banca Mondială cât şi Guvernul au avut în atenţie două variante: prima, cea a neîncrederii - creşterea TVA de la 19%, la 24%, creşterea cotei unice de la 16 la 20% şi reducerea salariile în sectorul bugetar cu 20% pentru a ne încadra într-un deficit de 6,7, 6,8%.

- Pe varianta a doua a încrederii în parlament şi instituţiile statului român se va merge în continuare şi se va semna, ca încredere a instiutuţiilor statului român de a restructura statul.

- Varianta cu sporirea fiscalităţii în zona TVA şi fiscalitate publică era varianta în care se transfera pe toată populaţia sarcina de a genera mai mulţi bani pentru a putea fi menţinut aparatul bugetar uriaş pe care România îl are. Creşterea fiscalităţii ar fi blocat şanmsele de relansare ecnomică rapidă în următoarele patru luni

- Economia reală este cea care s-a restructuratz puternic în 2009, statul nu a reacţionat corect la criză.

- Statul arată ca un om foarte gras care s-a căţărat în spatele unui om subţirel, ori acest lucru nu mai este posibil acum

- În ceea ce priveşte principalele axe pe care Guvernul şi delegaţia Fondului vor discuta în continua mi le asum şi eu ca soluţii alături de Guvern. E vorba de reducerea fondului de salarii pentru tot aparatul bugetar din România cu 25%. Până la finele anului, şefii de instituţii au obligaţii să-şi facă selecţia să-i aleagă pe ei mai buni pentru ca în 2011, menţinndu-se anvelopa salarială, salariile să poată reveni la cele pe care le au acum. Această măsură trebuie luată de la 1 iunie.

- Statul va continua să ransfere 1,7 miliarde de euro la Fondul de pensii. Dar pentru a acoperi pensiile la nivelul actual, şi numeric, şi ca nivel de plată, ar mai trebui încă 500 de milioane de euro care nu există. Pensiile s-ar putea reduce cu 15% şi se vor reduce masiv suvbenţiile, iar banii recuperaţi din subvenţii vor fi alocaţi către cei care au nevoie în mod real.

- Ajutorul de şomaj se va reduce cu 15%.

- Toate salariile vor fi afectate cu 25%, inclusiv salariul minim pe economie, dar Guvernul va completa diferenţa care este sub 600 de lei.Salariul minim caer va fi luat în consideraţie va fi cel din sectorul privat.

- În România funcţionează 16 programe sociale. Ele funcţionează atât de independent una de alta, încât sunt persoane care stau acasă şi câştigă mai bine decât cei care muncesc. Toate programele vor fi regândite pentru a nu deveni sursă de venit fără muncă.

- Atunci când este vorba de reducerea anvelopei salariale cu 25% este vizată şi administraţia centrală, şi cea locală în egală măsură. Nerespectarea de data aceasta a celor ce vor nesocoti ce spune Guvernul va conduce la reducerea cotei defalcate.

- 27% din buget reprezintă cheltuieli salariale, 35% din PIB se duc pe cheltuielile sociale. Cum mai putem aloca bani suficienţi pentru şcoli, spitale, armată, poliţie dacă noi ducem toate resursele în protecţie socială şi salarii pentru bugetari?

- Venitul mediu în bugetul de stat este 31% din PIb, iar cheltuielile sunt aproape 40% din PIB. Diferenţa trebuei completată. Iar locul în care trebui să restructurăm cheltuielile sunt sectoarele bugetar şi social.

- Guvernul va mai lua măsuri legate de modificări la Codul Muncii pentru a flexibiliza forţa de muncă şi analize cu privire la impozite, precum cel pe terenurile agricole. Suprafaţa agricolă nelucrată a fost în 2009 aproape 30% din totalul suprafeţei agricole. Se acordă subvenţie şi pentru suprafaţa nelucrată. din cauza evaziunii din agricultură, statul român a dat 30 de miliarde de lei subvenţii pentru agricultură şi a încasat 400 de milioane.

- Miniştrii Vlădescu şi Blaga să se ocupe de bunurile care fac obiectul contrabandei.

- Se cere transparentizare modului de organizare a licitaţiilor. Invit public să se utilizeze sistemele electronice de licitaţie. Trebuie fpcute modificări şi în zona modului de atribuire a licitaţiilor. Trebuie să existe o structură administrativă de apel pentru participanţii la licitaţii.

Antena3.ro