duminică, 13 septembrie 2009

Bugetarii, dispusi sa renunte la greva, dar cu ce conditie?

Guvernul a acceptat 73 din cele 1067 de amendamente formulate la legile privind salarizarea si reorganizarea institutiilor, insa batalia nu este incheiata. Intre timp liderul Cartel Alfa, Bogdan Hossu, a declarat ca sindicatele vor renunta la greva, daca Guvernul va renunta la aplicarea legii unice de salarizare.
Potrivit Realitatea, Guvernul a acceptat 73 din cele 1067 de amendamente formulate la legile privind salarizarea si reorganizarea institutiilor si a analizat un sfert dintre amendamentele propuse la Legea Educatiei, urmand ca discutiile pe tema acestui proiect sa continue astazi, in cadrul unei noi sedinte a Executivului.Purtatorul de cuvant al Guvernului, Ioana Muntean a precizat ca la proiectul de Lege privind salarizarea unitara au fost formulate in total 773 de amendamente, dintre care au fost acceptate 39. In ceea ce priveste proiectul de Lege privind reorganizarea unor autoritati si institutii publice, au fost formulate in total 294 de amendamente, din care 69 au fost primite de la Senat si 225 de la Camera Deputatilor. Au fost acceptate de Guvern 34 - unul de la Senat si diferenta de la Camera.Guvernul s-a reunit pentru a adopta forma finala a legilor pentru care isi angajeaza raspunderea"Vom analiza punctele de vedere depuse potrivit Constitutiei de membrii Parlamentului, iar amendamentele despre care vom considera ca se incadreaza in continutul legii sub aspectul respectarii principiilor cadrului macroeconomic, al prevederilor bugetare si al programului de guvernare pot fi avute in vedere, urmand ca ele sa fie integrate in forma finala asupra careia Guvernul isi va angaja marti raspunderea", a declarat Boc la inceputul sedintei extraordinare a Executivului, arata NewsIn.Sambata, premierul a convocat la Palatul Victoria liderii principalelor confederatii sindicale, pentru a discuta pe marginea amendamentelor depuse la Legea unica de salarizare in sistemul bugetar. Boc le-a solicitat sindicalistilor sa renunte la greva generala programata pentru 5 octombrie. In urma discutiilor, Executivul a acceptat, potrivit sindicalistilor, sa introduca in Legea unitara o prevedere care sa permita efectuarea de corectii la actul normativ pana in 30 iunie 2010, de catre o comisie interministeriala constituita in acest scop.Executivul a decis, saptamana trecuta, ca isi va angaja raspunderea pe Legea educatiei nationale, Legea privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice si pe Legea privind reorganizarea unor autoritati si institutii publice, rationalizarea cheltuielilor publice, sustinerea mediului de afaceri si respectarea acordurilor cu Comisia Europeana si FMI. Sindicalistii cer 'negocieri serioase' ca sa renunte la proteste''Daca se va retine ceea ce s-a discutat in comisia de dialog social si a fost acceptata in unanimitate de patronate si sindicate ca sa se mandateze Guvernul pe o perioada de 6-12 luni sa rezolve disfunctionalitatile legii, evident ca o mare parte din tensiunea acumulata astazi s-ar diminua", a declarat Bogdan Hossu la Realitatea FM, transmite NewsIn. Cu toate astea, Hossu anunta ca vor exista totusi proteste si daca se ajunge la un acord cu Guvernul, insa nu de o asemenea proportie ca si o greva generala. Greva ar bloca viata publicaLiberalii au averizat ca daca Guvernul isi va asuma raspunderea pe cele doua pachete de legi, PNL ii va sanctiona printr-o motiune de cenzura. ”Suntem realmente in pragul haosului”, a explicat Crin Antonescu.In opinia presedintelui PNL, ministrii Educatiei, Justitiei, Muncii si Internelor sunt incapabili si nu au nicio preocupare pentru gestionarea decenta a domeniului pe care il conduc.
Crin Antonescu a avertizat ca o greva generala in educatie, sanatate, ordine publica, administratie, corelata cu protestul magistratilor, inseamna o blocare a vietii publice.
MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII
INSPECTORATUL ŞCOLAR AL JUDEŢULUI BOTOŞANI
Str. N. Iorga Nr. 28, telefon/ fax: +40 231 584052
www.isj.botosani.ro; email: isj@isj.bt.edu.ro
Nr. ________ / ______________


ANUNŢ
privind selecţia cadrelor didactice metodiste

În baza Metodologiei formării continue a personalului didactic din învăţământul preuniversitar, aprobată prin OMEC nr. 3770/1998, a Regulamentului de organizare şi funcţionare a inspectoratelor şcolare şi a experienţelor dobândite în cadrul Proiectului Leonardo da Vinci LLP_LdV/VETPRO/2008/RO/021, în perioada 1 septembrie – 30 octombrie se va desfăşura selecţia cadrelor didactice metodiste. Selecţia va avea în vedere următoarele:

1. Îndeplinirea unor condiţii cumulative pentru participare:- Absolvenţi ai unei forme de învăţământ superior de lungă durată (pentru profesori) sau liceu pedagogic şi studii superioare de scurtă/lungă durată/colegiu (pentru învăţători/educatoare);- Titular în învăţământ cu gradul didactic I sau II;- Calificativul „Foarte bine” în ultimii 3 ani şcolari (fără sancţiuni disciplinare);


2. Evaluarea unui portofoliu.
Portofoliul va conţine:
• O ofertă/scrisoare de intenţie (înregistrată la IŞJ);• CV-ul în format european;• Diplomă de studii (copie autentificată de conducerea unităţii de înv.);• Adeverinţă grad didactic (copie autentificată de conducerea unităţii de înv.);• Adeverinţe cu calificativele pe ultimii 3 ani şcolari;• Copie autentificată de unitatea de învăţământ de pe decizia de titularizare;
• Alte documente care susţin CV-ul (copiile vor fi autentificate de unitatea de învăţământ).

Portofoliile se depun la registratura IŞJ Botoşani până la data de 25 sept 2009, ora 14,00.



Inspector Şcolar General ,
Prof. Dr. Ada-Alexandrina Macovei
ed
document.write(date_mmm);
undefined
Sindicatele din educaţie nu renunţă la proteste, indiferent de rezultatul discuţiilor de la guvern
Posted by LIVIU MARIAN POP in
Sindicaliştii din educaţie spun că, indiferent de rezultatul discuţiilor de sâmbătă de la guvern pe tema Legii unice a salarizării, nu se va renunţa la greva din 5 octombrie, pentru că motivele nemulţumirilor nu sunt legate numai de coeficienţii stabiliţi în acest act normativ.Foto (1)Sindicatele din educaţie nu renunţă la proteste, indiferent de rezultatul discuţiilor de la guvern Vezi Galerie Articol"În privinţa legii salarizării unitare, dorim să se revină la prima variantă a legii, care prevedea, pentru cadrele didactice, salarii cuprinse între 3,5 şi 9,2 salarii minime în sistemul bugetar. Revenirea la prima variantă ar rezolva însă doar una dintre nemulţumirile ce au dus la redeschiderea conflictului de muncă şi la anunţarea protestelor. Altfel spus, dacă se rezolvă problema coeficienţilor, nu înseamnă că se va renunţa la greva generală. Rămân problema concedierilor şi cea a scăderii salariilor pe anul acesta", a declarat vicepreşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Liviu Marian Pop.Coeficienţii finali stabiliţi de guvern pentru calcularea salariilor cadrelor didactice din preuniversitar se situează între 1,3 şi de 4,25.Federaţia Educaţiei Naţionale (FEN) este dispusă să accepte o variantă intermediară de creştere a coeficienţilor. "Noi cerem măcar creşteri cu două puncte ale coeficienţilor. În privinţa protestelor, susţinem greva generală, pentru că grila din Legea unică salarizării este doar una dintre nemulţumirile noastre", a precizat secretarul general FEN, Constantin Ciosu.În afara coeficienţilor din Legea unică a salarizării, sindicatele din Educaţie sunt nemulţumite şi de intenţia Executivului de a-şi asuma răspunderea pentru acest act normativ, în condiţiile în care, după cum spun reprezentanţii Federaţiei "Spiru Haret", niciun politician nu a fost tras până acum la răspundere pentru eşecurile actelor normative adoptate.Reprezentanţii guvernului şi cei ai confederaţiilor sindicale se vor întâlni astăzi la ora 16.00, pentru a discuta pe tema amendamentelor depuse în Parlament la Legea salarizării unice, pentru care Executivul a decis să îşi asume răspunderea, a anunţat vineri premierul Emil Boc.Sursa NEWSIN

Pogea: Salariul mediu din sectorul privat va fi cu o treime mai mic decat la stat in 2015

Salariul mediu din sectorul privat va ajunge la 2.354 lei in 2015 si va fi cu aproape o treime (31%) mai mic decat cel din sistemul bugetar, unde ar urma sa creasca la 3.430 lei, a anuntat, joi seara, ministrul Finantelor Publice, Gheorghe Pogea.
"Salariul mediu din sistemul public este in acest moment de 2.199 lei si va creste cu 56% pana in 2015, cand va ajunge la 3.430 lei. In schimb, in mediul privat, estimam ca va exista o crestere de circa 33-34%, de la 1.758 lei la 2.354 lei", a spus Pogea, potrivit NewsIn.Ministrul Finantelor a adaugat ca aplicarea legii unitare de salarizare va duce la o crestere medie a salariilor din invatamantul preuniversitar de 78%, in conditiile in care 260.000 de persoane se afla in aceasta situatie. "Debutantii pot ajunge si la cresteri de peste 100%", a mai spus Pogea."Totodata, profesorii de gradul I - 62.796 de persoane - vor avea o crestere a salariilor de 82%, iar profesorii de gradul II - circa 28.000 de cadre didactice - vor beneficia de cresteri cuprinse intre 73% si 114%", a precizat Pogea.In plus, cresterea medie a salariilor din invatamantul universitar ar urma sa fie de 36%, in conditiile in care "4.774 de conferentiari universitari vor beneficia de o crestere de 24%-44%, iar 6.166 de asistenti - de o majorare cuprinsa intre 39% si 50%", a explicat reprezentantul finantelor.