marți, 11 octombrie 2011

Plenul Camerei a adoptat pe articole proiectul de lege privind prelungirea termenelor de plată a sumelor datorate bugetarilor

Plenul Camerei a adoptat pe articole proiectul de lege privind prelungirea termenelor de plată a sumelor datorate bugetarilor
Marţi, 11 Octombrie 2011 19:26

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat pe articole, marţi, proiectul de lege privind aprobarea OUG 71/2009 pentru plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, principalul amendament admis în comisiile care au dat raport comun, cea juridică şi cea de buget-finanţe, fiind cel referitor la prelungirea termenelor de plată până în 2016.
La dezbaterile generale, Opoziţia, prin vocea social-democratului Cristian Dumitrescu şi a liberalului Alina Gorghiu, au solicitat retrimiterea la comisiile de specialitate a proiectului de lege pentru un raport suplimentar, invocând faptul că aprobarea şi punerea în aplicare a legii care vine să aprobe cu amendamente OUG 71/2009 duce la încălcarea jurisprudenţei CEDO şi a principiilor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, întrucât aduce atingere unor drepturi decise prin hotărâri definitive ale unor instanţe de judecată.

Propunerea de retrimitere la comisii a fost respinsă cu 34 de voturi pentru şi 64 de voturi împotrivă.

Deputaţii din Comisia de buget-finanţe au adoptat, în 21 septembrie, un raport preliminar favorabil cu amendamente la proiectul de lege privind aprobarea OUG 71/2009, preluând integral raportul preliminar cu amendamente adoptat de Comisia juridică a Camerei Deputaţilor. Raportul care a fost votat în unanimitate, în sală fiind prezenţi doar deputaţii Puterii, a devenit raportul final asupra acestui proiect legislativ. Acest raport comun al celor două comisii a fost cel dezbătut marţi în plenul Camerei şi adoptat pe articole fără a fi modificat.

Astfel, proiectul de lege privind aprobarea OUG 71/2009 ar putea intra, miercuri, la vot final.

La momentul emiterii OUG nr.71/2009 Guvernul a reglementat modalitatea de plată a sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, titluri devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009.

Astfel, conform art.1 alineatul (1) din OUG 71, Executivul a decis ca sumele datorate categoriilor de personal bugetar care şi-au câştigat aceste drepturi în instanţă să fie plătite în perioada 2010-2012, după un calendar care prevedea ca în 2010 să plătească 34% din valoarea titlului executoriu, iar în 2011 şi 2012 câte 33% din valoarea titlului executoriu.

Principalul amendament admis în raportul Comisiei juridice şi în cel adoptat de Comisia de buget-finanţe prevede ca alineatul 1 al articolului 1 din OUG 71/2009 să fie modificat şi să aibă următorul cuprins: "Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel: în anul 2012 se plăteşte 5% din valoarea titlului executoriu, în anul 2013 se plăteşte 10% din valoarea titlului executoriu, în anul 2014 se plăteşte 25% din valoarea titlului executoriu, în anul 2015 se plăteşte 25% din valoarea titlului executoriu, în 2016 se plăteşte 35% din valoarea titlului executoriu".

Astfel termenul de plată a fost prelungit până în 2016, iar cotele din titlurile executorii au fost modificate faţă de prevederile iniţiale din OUG 71/2009.

La finalul şedinţei din 21 septembrie, preşedintele Comisiei de buget-finanţe, Maria Eugenia Barna, a explicat că modificările propuse de Guvern la OUG 71/2009 au fost necesare pentru ca România să se încadreze în ţinta de deficit bugetar stabilită pentru 2011 şi respectiv în ţintele de deficit estimate pentru anii următori.

"Nu sunt bani la buget. Dacă am plăti şi am pune în aplicare toate aceste titluri executorii ar însemna să depăşim deficitul stabilit prin acordul cu FMI. Am înţeles de la cei de la Ministerul Finanţelor că ar fi vorba de o sumă de aproximativ 9 miliarde de lei. Şi mai este vorba şi despre plăţile către personalul din justiţie. A fost vorba despre o cerere de reexaminare din partea preşedintelui prin care am respins Ordonanţa de Urgenţă 225/2008 privind plata drepturilor salariale pentru personalul din justiţie, pentru că a fost preluată în OUG 71/2009. Practic, OUG 71 a înglobat toate titlurile executorii. Vedeţi că şi ţările din jurul nostru se află într-o situaţie financiară dificilă şi cuvântul de ordine este prudenţă. Din acest motiv toate aceste plăţi au fost prorogate pentru următorii ani, în 2012 stabilindu-se o valoare doar de 5% din titlurile executorii", a declarat preşedintele Comisiei de buget-finanţe din Camera Deputaţilor.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională în cazul acestui proiect de lege. AGERPRES