vineri, 6 august 2010

Cresterea salariala in 2011, imposibila!

Presedintele Confederatiei National Sindicale "Cartel Alfa", Bogdan Hossu, a declarat joi, pentru MEDIAFAX, ca in 2011 salariile nu vor putea fi majorate cu mai mult de zece procente, avand in vedere ca fondul de salarii va fi mai mic cu 15 - 20 de procente comparativ cu 2010.

Bogdan Hossu a precizat ca daca din sistemul bugetar vor fi date afara intre 70.000 si 80.000 de persoane, calculat la numarul de posturi, inseamna o reducere de opt la suta, la care se adauga alte doua procente prin reducerea posturilor bugetate, dar neocupate.

"De la 47 de miliarde de lei, cat a fost in 2010 fondul de salarii, se scade la 39 de miliarde pentru 2011, ceea ce inseamna o reducere de 15 - 20 la suta. In aceste conditii nu exista posibilitatea ca salariile sa creasca anul viitor cu mai mult de 10 la suta", a explicat liderul "Cartel Alfa".

Hossu a precizat ca majorarea de 10 la suta a salariilor ar fi rezultatul restructurarilor, nu al aplicarii Legii unitare de salarizare.

Liderul sindical a afirmat ca probabil va exista o crestere substantiala a salariilor mici, acest lucru urmand sa se intample datorita faptului ca Legea salarizarii vizeaza reducerea diferentelor dintre salarii dar si pentru ca salariul minim pe economie ar trebui sa fie majorat cu 17 - 18 la suta, la cel putin 700 de lei. [Boc da "vestea buna": Salariile cresc cu 10% in 2011]

"Un pronostic pentru anul 2011 ar fi ca cei care au peste salariul mediu pe economie vor avea salariile inghetate, iar cei care au salariul minim pe economie vor avea salariile crescute in structura", a mai spus Hossu.

Salariile bugetarilor nu vor reveni, de la 1 ianuarie 2011, la nivelul anterior reducerii cu 25%, ci vor fi reglementate prin noua grila a Legii salarizarii unitare, care va prevede o crestere medie de 10%, conditionata de neacordarea celui de-al 13-lea salariu, rezulta din declaratiile de miercuri ale premierului.

"Cu privire la cresterile salariale, vreau din start sa fac precizarea ca ma refer, ca punct de pornire, la salariile diminuate cu 25%, potrivit legii in vigoare. Pentru 2011 exista o varianta minimala care ne arata ca, in conditiile in care ne incadram in masa salariala de 39 miliarde lei si nu se acorda al 13-lea salariu, poate avea loc o crestere salariala, in raport cu salariile diminuate astazi cu 25%, in medie cu 10 procente", a declarat premierul Emil Boc, la finalul sedintei de miercuri a Guvernului.

El a adaugat ca orice eventuala majorare de peste 10% va depinde de succesul procesului de restructurare