marți, 12 ianuarie 2010

INFORMARE

Astăzi, 12 ianuarie 2010 a avut loc la sediul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului o întâlnire informală, în cadrul căreia au fost prezentate propunerile inspectorilor şcolari generali privind măsurile de aplicare a OUG 114/2009.
Aceste măsuri sunt următoarele:
- la nivel de comună să existe o singură unitate cu personalitate juridică;
- regruparea claselor parelele sub media prevăzută de lege;
- predarea educaţiei fizice la învăţământul primar să se realizeze de către învăţători, institutori fără a afecta norma titularilor;
- regândirea centrelor bugetare la nivelul comunităţilor locale;
- încadrarea în numărul minim de ore al planurilor cadru în vigoare;
- efectuarea orelor de laborator tehnologic cu întreaga clasă;
- efectuarea orelor de cultură generală la învăţământ vocaţional, separarea doar la disciplinele de specialitate;
- reducerea numărului de clase la învăţământul seral prin compensare prin învăţământ fără frecvenţă;

Din cele patru propuneri iniţiale ale MECTS ar produce efecte utile următoarele două:
- reorganizarea unităţilor şcolare cu cel puţin 300 de elevi, 300 de elevi şi preşcolari, 150 de preşcolari
- încadrarea la clasele de debut (I,V,IX) din zona urbană cu limita maximă a numărului de elevi prevăzut de lege

Deşi întâlnirea a fost informală, reprezentanţii FSLI au înaintat ministerului analiza celor două variante ale anexei I la OUG 114/2009 şi statistica posturilor/numărului de salariaţi din învăţământ, pe care vi le prezentăm în continuare:

Analiza comparativă a celor două variante ale anexei I la OUG 114/2009

Judeţul OUG 114/2009 Anexa I
( varianta 1) OUG 114/2009 Anexa I
( varianta 2) Diferenţă
variante
ian-august sept-dec diferenţă ian-august sept-dec diferenţă

ALBA 6151 5904 247 6151 5904 247 0
ARAD 6426 6104 322 6426 6104 322 0
ARGEŞ 10089 9584 505 10089 9584 505 0
BACĂU 10542 10120 422 10542 10120 422 0
BIHOR 10005 9454 551 10005 9454 551 0
BISTRIŢA - NĂSĂUD 5544 5266 278 5544 5266 278 0
BOTOŞANI 7166 6843 323 7166 6843 323 0
BRAŞOV 9013 8771 242 9013 8607 406 -164
BRĂILA 5359 4953 406 5359 5117 242 164
BUZĂU 7195 6086 1109 7195 6871 324 785
CARAŞ - SEVERIN 5215 4891 324 5215 4954 261 63
CĂLĂRAŞI 4223 4054 169 4223 4054 169 0
CLUJ 10975 10714 261 10975 10426 549 -288
CONSTANŢA 9658 9109 549 9658 9271 387 162
COVASNA 4413 4026 387 4413 4192 221 166
DÂMBOVIŢA 7453 7232 221 7453 7154 299 -78
DOLJ 10073 9774 299 10073 9569 504 -205
GALAŢI 8409 7905 504 8409 8072 337 167
GIURGIU 3128 2791 337 3128 3002 126 211
GORJ 5916 5790 126 5916 5649 267 -141
HARGHITA 6547 6280 267 6547 6219 328 -61
HUNEDOARA 6976 6648 328 6976 6696 280 48
IALOMIŢA 3825 3545 280 3825 3672 153 127
IAŞI 12851 12698 153 12851 12272 579 -426
ILFOV 3202 2623 579 3202 3089 113 466
MARAMUREŞ 8506 8393 113 8506 8123 383 -270
MEHEDINŢI 4553 4170 383 4553 4348 205 178
Mun. BUCUREŞTI 24641 24365 276 24641 23532 1109 -833
MUREŞ 9789 9584 205 9789 9201 588 -383
NEAMŢ 8256 7668 588 8256 7884 372 216
OLT 7009 6637 372 7009 6693 316 56
PRAHOVA 10283 9967 316 10283 9717 566 -250
SATU MARE 6539 5973 566 6539 6078 461 105
SĂLAJ 4670 4436 234 4670 4436 234 0
SIBIU 6911 6450 461 6911 6600 311 150
SUCEAVA 11191 10880 311 11191 10687 504 -193
TELEORMAN 5454 4950 504 5454 5235 219 285
TIMIŞ 10355 10136 219 10355 9889 466 -247
TULCEA 4102 3636 466 4102 3958 144 322
VÂLCEA 6174 5927 247 6174 5927 247 0
VASLUI 7379 7235 144 7379 6973 406 -262
VRANCEA 5511 5105 406 5511 5235 276 130
0




Statistica posturilor/numărului de salariaţi

1.Surse MECTS
An şcolar Nr. posturi Observaţii
2007-2008 346563
2008-2009 345863 -700
2009-2010 328519 -17344
Ianuarie 2010 321677

2. Surse INS
Data Nr. salariaţi Observaţii
30 sept. 2007 399200
31 oct. 2007 401000
30 sept. 2008 404800 + 5600 / 30 sept. 2007
31 oct. 2008 405000 +4000 /31 oct. 2007
30 sept. 2009 396800 -8000 / 30 sept. 2008
31 oct. 2009 394900 -10100 / 31 oct. 2008

Fiecare inspectorat va analiza aceste măsuri.


DEPARTAMENT COMUNICARE
Bucureşti, 12.01.2010

luni, 11 ianuarie 2010

În atenţia membrilor de sindicat afiliaţi la Liga Sindicatelor din Învăţământ Botoşani

Învăţătorii şi educatorii care au absolvit o instituţie de învăţământ superior de scurtă sau de lungă durată în profil pedagogic trebuie să depună la secretariatul şcolii o cerere în dublu exemplar ( adresată conducerii unităţii), prin care să solicite:
1. încadrarea conform art. I, pct.2 şi 4 lit.d din Legea 387/2009 – „ pentru funcţia de profesor pentru învăţământul preşcolar şi profesor pentru învăţământul primar – absolvirea cu diploma a ciclului I de studii universitare de licenţă sau a ciclului II de studii universitare de masterat în profilul postului sau absolvirea liceului pedagogic, urmată de absolvirea unei instituţii de învăţământ superior de scurtă sau de lungă durată în profilul pedagogic;
2. salarizarea ca profesor învăţământ preşcolar şi profesor învăţământ primar, conform – art. II din Legea 387/2009, care prevede: „Începând cu data de 1 ianuarie 2010, salarizarea cadrelor didactice încadrate ca profesor pentru învăţământul preşcolar, respectiv profesor pentru învăţământul primar se va face la nivelul încadrării pentru un profesor cu studii superioare din învăţământul preuniversitar”.

PREEŞDINTE,
PROF. Liviu AXINTE

duminică, 10 ianuarie 2010

PROPUNERILE MECTS DE MASURI IN VEDEREA APLICARII IN INVATAMANTUL PREUNIVERSITAR DE STAT A PREVEDERILOR OUG NR. 114/2009

.Masuri fara interventii legislative- la nivelul ISJ -optimizare retea- pana la sfarsitul saptamanii viitoare,
Sa nu avem efective mai mare decat este cazul- legal
Sa nu avem cazuri de localitati izolate fara scoala.
2. Ajustari legislative- 4 masuri
a. stabilirea obligatiei de catedra ptr toti directorii si directorii adjuncti 6-12 ore sapt in functie de marimea scolii (in medie 9 ore pe sapt)
b. renuntarea la reducerea normei didactice de predare cu 2 ore/sapt ptr pers didactic cu gr I cu o vechime in invatamant de 25 de ani.
c. majorarea efectivelor minime de prescolari/elevi care permit dobandirea personalitatii juridice a unit de invatamant
d. organizarea claselor I,V, si IX din unitatile de invatamant din mediul urban, la limita maxima prevazuta de Legea invatamantului (nu se are in vedere depasirea numarului legal de elevi la clasa)


Reintalnire marti 12 ianuarie 2010, ora 10.00, pentru o noua discutie

Intrebarile si precizarile reprezentantilor sindicali:
A. Corelarea intre Anexa 5 a bugetului de stat, Oug 114, HG privind finantare per elev, L 330 privind salarizarea unitara.
B. Daca ministerul are si alte masuri daca nu suntem de acord cu cele 4?
C. Cu cat s-a suplimentat sistemul de invatamant in ultimii 4 ani din punct de vedere a personalului?
D. Consultarea inainte de aparitia ordonantei si a altor acte normative de ce nu s-a facut?
E. Daca se intentioneza cresterea normei didactice?
F. Viziunea ministerului in privinta resursei umane?
G. Impactul finantarii per student in invatamantul superior?
H. Daca este un plan de reforma a curriculumului in sensul numarului de ore si discipline?
I. Care este numarul de posturi redus in sistemul universitar?

vineri, 8 ianuarie 2010

NOTA

Cuantumul indemnizatiilor aferente localitatilor din judetul Botosani se regasesc la paginile 25-29 din M.O. 923 bis/30.12.2009
HOTĂRÂRE nr. 1613 din 23 decembrie 2009 privind aprobarea diferenţierii pe zone geografice şi localităţi a indemnizaţiei ce se acordă personalului didactic calificat de predare, potrivit prevederilor pct. 4 din anexa nr. II/1.4 la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice Nota: Cuantumul indemnizatiilor se regasesc iin MO 923 bis/30.12.2009. http://www.monitoruloficial.ro/RO/article--e-Monitor--339.html

S-au modificat valorile indemnizaţiei pentru mediul rural şi diferenţierea pe zone geografice şi localităţi

HOTĂRÂRE nr. 1613 din 23 decembrie 2009 privind aprobarea diferenţierii pe zone geografice şi localităţi a indemnizaţiei ce se acordă personalului didactic calificat de predare, potrivit prevederilor pct. 4 din anexa nr. II/1.4 la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al pct. 4 din anexa nr. 11/1.4 la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1
Se aprobă diferenţierea pe zone geografice şi localităţi a indemnizaţiei ce se acordă personalului didactic calificat de predare, în conformitate cu prevederile pct. 4 din anexa nr. 11/1.4 la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, potrivit anexei*) care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2
Prezenta hotărâre intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2010. Pe aceeaşi dată se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 167/2002 privind aprobarea diferenţierii pe zone geografice şi localităţi a indemnizaţiei ce se acordă personalului didactic calificat, în conformitate cu prevederile art. 49 alin. (2) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153 din 1 martie 2002.

miercuri, 6 ianuarie 2010

Mulţi profesori vor intra în şomaj! „Ne aşteptăm la măsuri în plus faţă de cele 323 de posturi”, spune Liviu Axinte

Cel puţin 323 de posturi din învăţământul preuniversitar vor fi reduse la Botoşani. Asta susţin sindicaliştii din educaţia botoşăneană, care nu exclud ca ministerul să ia pe parcursul anului şi alte măsuri care să conducă la şomaj în rândul cadrelor didactice. „Nu ştim dacă aceste propuneri avansate de Ministerul Educaţiei vor fi singurele măsuri luate în cursul acestui an şi dacă ele nu vor fi însoţite şi de altele care să ducă la o reducere mai mare de posturi în învăţământ sau şomaj în rândul cadrelor didactice. Ne aşteptăm să ia măsuri în plus faţă de cele 323 de posturi ce urmează să fie reduse la Botoşani”, a declarat Liviu Axinte, liderul Ligii Sindicatelor din Învăţământ Botoşani, care a adăugat că e posibil ca disponibilizările în învăţământ să fie mult mai mari decât cifrele date de minister. Sindicalistul a precizat că promisiunile şi angajamentele luate de guvernanţi în ultima perioadă, dar nerespectate, îi duc la pierderea încrederii în cuvântul dat de aceştia. În plus, Liviu Axinte a spus că toate aceste disponibilizări vor fi lăsate în sarcina directorilor şcolari, care astfel vor fi într-o situaţie nu prea plăcută. Sindicatele din învăţământ nu acceptă propunerile de măsuri în vederea aplicării prevederilor Ordonanţei 114/2009, şi asta având în vedere faptul că, în decursul anului 2009, în sistemul educaţional au avut loc reduceri de aproximativ 19.000 de posturi, fiind singurul domeniu în care anul trecut s-au redus posturi.