Povestea expresiei «a avea o clasă mai mult decât trenul»

„A avea o clasă mai mult decât trenul”: când şi cu ce înţeles(uri) Generalizarea învăţământului obligatoriu primar de patru clase şi răspândirea ştiinţei de carte, produse în spaţiul românesc în intervalul 1880-1930, au condus la apariţia expresiei „a avea o clasă mai mult decât trenul”. Iniţial, sintagma avea conotaţii pozitive, cu nuanțe ușor ironice, desemnând avansul omului de rând faţă de tehnologia de vârf a epocii. În acea perioadă, trenul reprezenta o tehnologie modernă, care fascina populaţia, precum o fac computerele în zilele noastre. A fi superior unui astfel de mijloc modern era o mândrie pentru omul obişnuit, absolvent al învăţământului primar.Desfiinţarea clasei a III-a la trenuri, petrecută după cel de-Al Doilea Război Mondial, a făcut ca sintagma să se modifice un pic, exprimând noile realităţi: „a avea cu două clase mai mult decât trenul”. Noile reforme ale educaţiei de după 1948, startul campaniei de alfabetizare şi reuşita acesteia au făcut ca societatea românească – cel puţin cea de după 1960 – să fie una cu un grad mult mai ridicat de pregătire decât societatea anterioară, în care analfabetismul atingea cifre greu de imaginat. Ca atare, expresia „a avea o clasă sau două mai mult decât trenul” a căpătat o nuanţă peiorativă, desemnând persoanele care nu aveau prea multă şcoală comparativ cu noile generaţii. Ulterior, sensul cunoaşte noi îmbogăţiri şi sintagma începe să fie aplicată şi celor care au multe pretenţii, fără să aibă şi o solidă pregătire într-un domeniu. Mai târziu, odată cu generalizarea învăţământului liceal de 10 clase, circulaţia expresiei se reduce până aproape de dispariţie. Legătură (aparent) paradoxală între clasele vagoanelor şi democratizarea societăţii Experienţă plăcută sau nu, călătoria cu trenul, în vagoanele claselor I-IV, a fost un adevărat experiment de inginerie socială, prin care societatea s-a democratizat, prin utilizarea în comun a aceluiaşi mijloc de transport de către categorii sociale diferite. Gările, trenurile au devenit spaţii în care clasele sociale s-au întâlnit şi unde, încetul cu încetul, ideea egalităţii şi-a făcut loc; spre deosebire de alte epoci, nimeni nu îţi interzice să călătoreşti la clasa I, dacă, evident, ai bani să îţi cumperi biletul. Această democratizare a societăţii a fost sesizată, de altfel, încă din primele decenii ale existenţei trenului. La mijlocul secolului al XIX-lea, un autor britanic remarca, urmărind cu privirea un tren care trecea pe un pod, faptul că respectivul mijloc de transport lăsa în urmă Evul Mediu şi lumea lui exclusivistă, a nobilimii privilegiate; la rândul lor, francezii au supralicitat rolul căilor ferate, scriind despre ele că sunt o continuă lecție a idealurilor revoluției franceze de egalitate și fraternitate.