Program ACTIUNI

a celor 5 confederatii in perioada 17 VI - 10 IX 2010


1. Depunerea plangere la OIM – termen 19 iunie 2010
2. Obtinerea unei Rezolutii speciale din partea Congres CSI pentru situatia din Romania – termen 27 iunie 2010
3. Scrisoare deschisa catre Presedintele Romaniei pentru a cere returnarea catre Parlament a legii reducerilor – termen 25 iunie 2010
4. Pichetarea Administratiei prezidentiale cu ocazia depunerii scrisorii deschise – data de 25 iunie 2010 (program de la 9,00 – 11,00, cel putin 4.000 pers)
5. Campania cetatenilor impotriva parlamentarilor care au votat pentru promovarea legii reducerilor, prin scrisori adresate acestora – termen 31 august 2010
6. Asigurarea de asistenta juridica pentru pensionari (din 15 iulie 2010) si pentru salariati (din 1 august 2010) care vor contesta in instanta nationala si la CEDO prejudiciul suferit
7. Consultarea individuala a membrilor de sindicat, asupra modului de actiune si a participarii acestora la viitoarele actiuni – termen 31 august 2010
8. O noua analiza comuna a situatiei a celor 5 confederatii – termen pana la 10 septembrie 2010

Legea Educatiei in Senat... structuara invatamantului
Din informatiile pe care le.am primit azi, in comisia de invatamant a Senatului structura invatamantului a fost votata cu (9 la 2) in felul urmator
- grupa pregatitoare devine obligatorie si ramane la invatamantul prescolar,
- clasa a 9-a trece la invatamantul gimnazial,
- clasele a 10 si a 11 devin obligatorii,
- liceul are clasele 10-13 indiferent de filiera,
- invatamantul profesional clasa a 10 si 11 obligatoriu pentru a obtine o calificare.
E un prim pas si un castig pentru educatia generatiilor urmatoare. E foarte bine ca varianta ministerului nu a trecut din acest punct de vedere.
Mai sunt Consiliu de Administratie, titularizarea si finantarea per elev...

Plângere penală

FEDERAŢIA SINDICATELOR LIBERE DIN ÎNVĂŢĂMÂNT, cu sediul în Bucureşti, Bulevardul Regina Elisabeta, nr. 32, Sector 5, înregistrată ca persoană juridică în baza dosarului civil nr. 444/1990 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, în Registrul Special al Tribunalului Bucureşti la nr. 10/2003, reprezentată prin preşedinte, Aurel Cornea,
FEDERAŢIA SINDICATELOR DIN ÎNVĂŢĂMÂNT „SPIRU HARET”, cu sediul în Bucureşti, str. Tunari nr. 41, sector 2, înregistrată ca persoană juridică în baza sentinţei civile nr. 1160/03.07.1995, în Registrul Persoanelor Juridice de la Tribunalul Brăila sub nr. 1/1995, reprezentată prin preşedinte, Gheorghe Isvoranu,
FEDERAŢIA EDUCAŢIEI NAŢIONALE, cu sediul în Bucureşti, str. Justiţiei nr. 65, sector 4, înregistrată ca persoană juridică în baza dosarului civil nr. 248/PJ/1990 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, reprezentată prin preşedinte, Constantin Ciosu, şi
FEDERAŢIA NAŢIONALĂ SINDICALĂ „ALMA MATER”, cu sediul în Bucureşti, Schitu Măgureanu nr. 1, et.5, cam. 16, sector 5, înregistrată ca persoană juridică în baza sentinţei civile nr. 2245/28.11.1990 în Registrul Persoanelor Juridice de la Judecătoria sector 1, dosar nr. 2271/PJ/1990, reprezentată prin preşedinte, Anton Hadăr,
În temeiul art. 28 din Legea sindicatelor nr. 54/2003 şi al art. 12, raportat la art. 5, art. 7, art. 8, art. 11 şi art. 19 din Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, republicată, cu modificările ulterioare,
SOLICITĂ CAMEREI DEPUTAŢILOR, SENATULUI SI PRESEDINTELUI ROMANIEI SĂ CEARĂ URMĂRIREA PENALĂ a numitului FUNERIU Daniel Petru – ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de dispoziţiile art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, republicată, a infracţiunilor de ameninţare şi abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzute şi pedepsite de dispoziţiile art. 206 şi art. 246 din Codul penal, precum şi a infracţiunii prevăzute de art. 88 alin. (1) din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă, cu modificările şi completările ulterioare.

Argumentele care stau la baza prezentei solicitări sunt următoarele:

Birourile Executive ale Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţiei Sindicatelor din Învăţământ „SPIRU HARET”, Federaţiei Educaţiei Naţionale şi Federaţiei Naţionale Sindicale „ALMA MATER”, reunite în şedinţă comună în data de 12 mai 2010, analizând problemele salariaţilor din învăţământ, în baza referendumurilor declanşate în rândul membrilor de sindicat, au aprobat o serie de acţiuni comune de protest, între care neparticiparea la examenele naţionale şi declanşarea grevei generale în învăţământ începând cu data de 31 mai 2010. În acest sens, a fost emis şi un comunicat de presă.

Ulterior anunţului făcut de federaţiile sindicale din învăţământ, faţă de intenţia de declanşare a grevei generale în data de 31 mai 2010, cu neparticiparea la proba de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă modernă – Proba C din cadrul examenului naţional de Bacalaureat 2010 (tot în 31 mai 2010, conform Calendarului aprobat prin O.M.E.C.I. nr. 5507/2009, astfel cum a fost modificat prin O.M.E.C.T.S. nr. 3979/27.05.2010), numitul Funeriu Petru Daniel, în calitate de ministru al educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului, a procedat la ameninţarea – directă sau indirectă – a cadrelor didactice de predare şi a celor care ocupă funcţii de conducere, de îndrumare şi control în sistemul de învăţământ preuniversitar.

Astfel:

I.
Sunt de evidenţiat declaraţiile de presă ale numitului Funeriu Daniel Petru, din conferinţele de presă, postate chiar pe site-ul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului – www.edu.ro:

1. „Doresc să le transmit pe această cale liderilor sindicali că sunt câteva lucruri care nu se fac. Unul dintre aceste lucruri este să iei ostatic viitorul copiilor României.” (Declaraţia de presă a ministrului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Daniel Petru Funeriu, în legătură cu refuzul sindicatelor din învăţământ de a participa la dialogul pe tema dezamorsării conflictelor din sistem – 13.05.2010)

2. „Îi invit aşadar pe profesori, în perspectiva mişcărilor de protest care au fost anunţate de liderii sindicali, îi invit aşadar să fie alături de cei care găsesc soluţii şi să nu perturbăm sfârşitul de an şcolar şi bacalaureatul. O spun încă o dată, elevii nu trebuie să fie plasaţi în centrul luptei pe care o ducem cu toţii, împotriva recesiunii economice. Este datoria noastră atât a ministerului, cât şi a dascălilor, a părinţilor să-i protejăm pe elevi de efectele acestei recesiuni.
În ceea ce priveşte bacalaureatul, probele la limbi străine vor începe pe data de 31 mai, dată care coincide cu mişcările sociale anunţate de liderii sindicali. Pe această temă am două mesaje. Primul este acela că am discutat cu lideri sindicali şi săptamâna viitoare vom purta discuţii pe această temă. În acelaşi timp, vreau să îi întreb foarte serios pe dascălii României: cine îi reprezintă mai bine? Elevii pe care îi pregătesc de ani de zile, viitorul elevilor pe care îi pregătesc de ani de zile sau liderii sindicali care, sper eu, în acest moment vor fi alături de noi pentru a rezolva aceste probleme? Eu cred ca părinţii şi elevii pot miza pe devotamentul cadrelor didactice şi pe întreaga capacitate de organizare a Ministerului Educaţiei pentru a încheia acest an şcolar cu bine. Nu cred că blocarea anului şcolar este o soluţie si până la urmă trebuie să ne întrebăm: în ce măsură blocarea anului şcolar ar rezolva problemele României? În niciun caz.
(…) Noi mizăm pe toţi profesorii de bună credinţă. Şi da, vom avea toate datele din sistem într-un timp foarte scurt. Am lansat deja informarea în sistem pe lângă inspectori şi pe lângă directori pentru a avea datele cât mai exact, încă o dată pentru a organiza acest bacalaureat cum o merită elevii. Şi vreau să vă mai spun un lucru. Ziua bacalaureatului a fost o zi specială pentru noi toţi şi este o zi specială pentru fiecare copil al României. Eu cred că este cinic să îi iei ostateci pe copiii României şi sunt convins că nici liderii sindicali şi nici profesorii nu îşi doresc să facă acest lucru.
Reporter: Sindicatele au spus că există un ordin de ministru, chiar publicat în Monitorul Oficial, prin care organele superioare directorilor (inspectoratele sau Ministerul) pot desface contractele manageriale ale acestora.
Daniel Funeriu: Este o chestiune care e bine ca aţi ridicat-o ca să fie clarificată. Mandatele multor directori din ţară care au fost numiţi, au ajuns acum la final, deci, în mod firesc, mandatele multor directori au ajuns la final. Opţiunea Ministerului este ca aceste mandate, în marea lor majoritate să fie prelungite până la finalul anului şcolar pentru a nu perturba desfăşurarea anului şcolar. Odată anul şcolar terminat, să îi numim pe NOII (?!) directori, fie în funcţie de modul care este prevăzut acest lucru de noua lege, dacă noua lege va fi adoptată şi eu sper că va fi adoptată de către Senatul României care este camera decizională până la finalul acestei sesiuni parlamentare, deci până pe 30 iunie, iar dacă această lege nu va intra în vigoare vor fi făcute concursuri, aşa cum este firesc să fie pentru posturile de director.” (Declaraţiile ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului, domnul Daniel Petru Funeriu, făcute în conferinţa de presă din data de 21 mai Bucureşti, sediul M.E.C.T.S., transcriere efectuată de către Biroul de Presă al M.E.C.T.S., Bucureşti, 21 mai 2010) – ameninţare indirectă

3. „Doresc să-i asigur pe elevi şi pe părinţi că ministerul va lua toate măsurile care se impun pentru ca elevii să finalizeze bacalaureatul. În aceeaşi măsură, îi asigur pe elevi şi pe părinţi că vor avea situaţia şcolară încheiată. În cursul zilei de joi, vom anunţa toate măsurile pe care le vom aplica. Doresc să le mulţumesc şi profesorilor care ne-au dat semnale că, într-adevăr, pun interesul elevilor mai presus de orice. Sunt convins că acest an şcolar se va încheia în condiţii bune, chiar dacă nu optime şi, încă o dată, doresc să le mulţumesc profesorilor care sunt alături de noi în această perioadă dificilă”. (Declaraţia de presă a ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului, Daniel Petru Funeriu, după întâlnirea cu liderii sindicatelor din învăţământ din după-amiaza zilei de 25 mai – 25.05.2010) – ameninţare

4. „Totodată, ministrul Educaţiei a respins cu fermitate acuzaţiile potrivit cărora MECTS ar exercita presiuni asupra cadrelor didactice. «Vreau să vă spun că acest minister şi întregul Guvern respectă dreptul cetăţenilor români la grevă, dar respectă şi dreptul cetăţenilor români la muncă. De aceea, noi am luat TOATE MĂSURILE pentru ca profesorii supraveghetori şi profesorii examinatori să fie PREZENŢI la bacalaureat în serviciul elevilor şi le mulţumesc încă o dată pentru colaborare», a mai declarat ministrul Daniel Petru Funeriu.” (Comunicat de presă – Ministrul Daniel Petru Funeriu a asigurat încă o dată elevii şi părinţii că bacalaureatul se va desfăşura în condiţii normale 28.05.2010) – ameninţare

5. „Pentru a nu exista probleme de informare a elevilor şi părinţilor, ministrul Educaţiei a solicitat ca în centrele de examen să fie afişate în loc vizibil anunţuri care certifică faptul că proba de luni, 31 mai, se va susţine conform graficului anunţat.” (Comunicat de presă – Ministrul Daniel Petru Funeriu: Bacalaureatul se va desfăşura în condiţii normale 29.05.2010) – ne întrebăm firesc: cum putea să dispună numitul Funeriu Daniel Petru în data de 29 mai 2010 afişarea de materiale care să certifice că greva generală din data de 31 mai 2010 nu va avea loc şi că profesorii vor fi prezenţi la desfăşurarea Probei C a examenului naţional de Bacalaureat 2010? Vorbim despre o nouă formă de ameninţare şi un mijloc de presiune.

6. „Ministrul Educaţiei a reiterat faptul că MECTS nu a exercitat presiuni asupra cadrelor didactice pentru a participa la examenul de bacalaureat.. «Vreau să vă spun, cu toată responsabilitatea: am respectat procedurile legale. Cadrele didactice care şi-au manifestat dorinţa de a nu mai participa la examen au fost înlocuite, conform metodologiei de organizare şi desfăşurare a examenului de bacalaureat. Totul s-a făcut legal. Repet: nu au fost presiuni din partea ministerului, totul s-a făcut cu maximă transparenţă, potrivit legii. De asemenea, avem soluţii legale pentru rezolvarea cazurilor speciale dacă acestea apar», a mai spus ministrul Daniel Petru Funeriu.” (Comunicat de presă – Ministrul Daniel Petru Funeriu: Bacalaureatul se va desfăşura în condiţii normale în cele peste 1.400 centre de examen – 30.05.2010).
Practic, prin acest comunicat, numitul Funeriu Daniel Petru recunoaşte folosirea de MIJLOACE FRAUDULOASE pentru a asigura desfăşurarea Probei C a examenului naţional de Bacalaureat 2010, prin înlocuirea membrilor din comisii participanţi la grevă cu alţi salariaţi, în condiţiile în care art. 53 teza a II-a din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă prevede expres „conducerea unităţii nu poate încadra salariaţi care să îi înlocuiască pe cei aflaţi în grevă”; în consecinţă, înlocuirea membrilor de sindicat participanţi la grevă cu alte persoane, este ilegală.
În ceea ce priveşte „maxima transparenţă” din partea M.E.C.T.S., şi în acest caz putem vorbi despre folosirea de MIJLOACE FRAUDULOASE, întrucât O.M.E.C.T.S. nr. 3979/27.05.2010 privind modificarea şi completarea Ordinului nr. 5507/2009 al ministrului educaţiei, cercetării şi inovării privind aprobarea Calendarului examenului de bacalaureat - 2010, a Metodologiei de organizare şi desfăşurare a examenului de bacalaureat – 2010, precum şi a Atribuţiilor membrilor comisiilor de bacalaureat, a fost emis fără consultarea federaţiilor sindicale reprezentative din învăţământ, cu încălcarea prevederilor art. 4 alin. (2) şi art. 14 alin. (1) din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură – Învăţământ, a dispoziţiilor Legii nr. 130/1996, ale H.G. nr. 369/2009, ale Legii sindicatelor nr. 54/2003, precum şi ale art. 1 alin. (5) şi 41 alin. (5) din Constituţia României.
Astfel, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură – Învăţământ, „Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului se obligă să nu iniţieze niciun act normativ şi/sau act administrativ cu caracter normativ care priveşte relaţiile de muncă şi sistemul naţional de învăţământ, fără consultarea federaţiilor semnatare ale prezentului contract colectiv de muncă”. Potrivit art. 14 din acelaşi contract colectiv de muncă, executarea prezentului contract este obligatorie pentru părţi, iar neîndeplinirea obligaţiilor asumate prin prezentul contract colectiv de muncă atrage răspunderea părţilor care se fac vinovate de aceasta. În acelaşi sens, art. 30 din Legea nr. 130/1996 prevede că: executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părţi, iar neîndeplinirea obligaţiilor asumate prin contractul colectiv de muncă atrage răspunderea părţilor care se fac vinovate de aceasta.
În condiţiile în care O.M.E.C.T.S. nr. 3979/27.05.2010 vizează organizarea examenului de Bacalaureat 2010, este evident că reprezintă un ACT ADMINISTRATIV CU CARACTER NORMATIV, care priveşte sistemul naţional de învăţământ. Şi totuşi federaţiile sindicale reprezentative la nivel de ramură, semnatare ale contractului colectiv de muncă, nu au fost consultate cu privire la conţinutul său, pe cale de consecinţă fiind încălcate nu doar dispoziţiile contractuale şi legale mai sus citate, ci şi prevederile Hotărârii Guvernului nr. 369/2009 referitoare la consultarea federaţiilor sindicale reprezentative în cadrul Comisiei de Dialog Social de la nivelul ministerului.
În egală măsură, în opinia noastră, ordinul respectiv înfrânge şi dispoziţiile Legii fundamentale – în special pe cele ale art. 1 alin. (5) şi art. 41 alin. (5) din Constituţia României, întrucât:
a) Potrivit art. 1 alin. (5) din Constituţie, „în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.” Or, astfel cum am menţionat anterior, la emiterea O.M.E.C.T.S. nr. 3979/2010 au fost încălcate dispoziţiile exprese ale art. 30 din Legea nr. 130/1996.
b) Potrivit art. 41 alin. (5) din Constituţia României, „dreptul la negocieri colective în materie de muncă şi caracterul obligatoriu al convenţiilor colective sunt garantate.” În condiţiile în care Legea Fundamentală garantează nu numai dreptul la negocieri colective, dar şi caracterul obligatoriu al contractelor colective de muncă, se poate observa că, la emiterea O.M.E.C.T.S. nr. 3979/2010, a fost încălcat dreptul la consultare al federaţiilor sindicale reprezentative (şi deci şi al membrilor de sindicat pe care îi reprezentăm), drept garantat prin contractul colectiv de muncă aplicabil, ceea ce contravine art. 41 alin. (5) din Constituţia României.

II.
În plus, numitul Funeriu Daniel Petru a dispus şi emiterea de adrese, prin care s-au exercitat presiuni suplimentare şi s-au lansat ameninţări indirecte la adresa membrilor de sindicat participanţi la greva generală.
Astfel, în data de 25 mai 2010, din dispoziţia numitului Funeriu Daniel Petru, a fost emisă adresa M.E.C.T.S. nr. 221/25.05.2010, prin care se solicită obţinerea, de la fiecare persoană care face parte din Comisia de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale, a acordului de participare la organizarea şi desfăşurarea Probei C, prin semnarea unei declaraţii, al cărei model a fost ataşat respectivei adrese. Subliniem faptul că NU EXISTĂ NICIO BAZĂ LEGALĂ PENTRU O ASEMENEA SOLICITARE; în consecinţă dispoziţia numitului Funeriu Daniel Petru excede cadrului legal în vigoare şi reprezintă o formă suplimentară de presiune, o ameninţare indirectă la adresa salariaţilor din învăţământ, pentru a-i determina să nu participe la greva din 31 mai 2010 – şi totodată un MIJLOC FRAUDULOS de împiedicare a exercitării unui drept legal – dreptul la grevă.

III.
În plus, sunt de notorietate luările de poziţie ale numitului Funeriu Daniel Petru, prin care atenţiona directorii că vor face obiectul evaluărilor în ceea ce priveşte abilităţile lor manageriale, punând accent pe relaţionarea cu salariaţii din unitate şi pe buna desfăşurare a examenului de bacalaureat – deci o nouă ameninţare, DIRECTĂ, şi un nou mijloc de presiune. În acest sens, joi, 27 mai 2010, numitul Funeriu Daniel Petru a făcut următoarea declaraţie: „Am anunţat din prima zi de mandat tot persomnalul din minister: directorii generali, inspectorii, directorii de şcoli vor fi evaluaţi în funcţie de performanţa lor. Aceasta include modul de desfăşurare a bacalaureatului. Fiecare va fi evaluat în funcţie de performanţă, pentru că nu mai putem încuraja atitudini care nu duc această ţară cu un pas înainte”. (sursa: site-ul ziarului Gândul, secţiunea Şcoala, joi 27.05.2010)
Mai mult, în data de 30 mai 2010, numitul Funeriu Daniel Petru, cu ocazia videoconferinţei cu inspectorii şcolari generali, s-a remarcat prin următoarea replică, cu referire expresă la un lider de sindicat judeţean: „să-şi bage minţile-n cap şi să se remarce ajutând să organizeze bacalaureatul pentru copii”. A proferat totodată o nouă ameninţare, directă, la adresa cadrelor didactice cu funcţii de conducere din sistem: „nu vreau să am directori lideri de sindicat, care să bată palma peste sau pe sub masă”.

Subliniem următoarele:
1. Dreptul la grevă este garantat de Constituţia României, care la art. 43 dispune: ”Salariaţii au dreptul la grevă pentru apărarea intereselor profesionale, economice şi sociale”.
2. În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 250 din Legea 53/2003 – Codul muncii.
3. În plus, potrivit art. 50 alin. (1) din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă: „Participarea la grevă este LIBERĂ. NIMENI NU POATE FI CONSTRÂNS să participe la grevă sau SĂ REFUZE SĂ PARTICIPE.”

Este deci evident faptul că numitul Funeriu Daniel Petru, în calitate de ministru al educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului, a împiedicat prin AMENINŢĂRI şi alte MIJLOACE FRAUDULOASE exercitarea cu bună-credinţă a DREPTULUI LA GREVĂ, garantat de art. 43 din Constituţia României, de legislaţia în vigoare, precum şi de pactele, tratatele şi convenţiile internaţionale în materie, ratificate de România sau la care România este parte.
Faţă de această situaţie apreciem că numitul Funeriu Daniel Petru – ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului se face vinovat de „împiedicarea, prin amenintare, violenţă ori prin folosirea de mijloace frauduloase, a exercitării cu bună-credinţă a drepturilor si libertăţilor vreunui cetăţean”, infracţiune prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 115/1999.

Apreciem totodată că acţiunile numitului Funeriu Daniel Petru din perioada 13-31 mai 2010, astfel cum au fost detaliate mai sus, reprezintă, de fapt, o constrângere a membrilor de sindicat să nu participe la greva generală din învăţământ declanşată din 31 mai 2010.
În consecinţă, rezultă fără putinţă de tăgadă că numitul Funeriu Daniel Petru şi-a depăşit atribuţiile, şi, totodată, a prejudiciat grav interesele legale ale membrilor de sindicat. În condiţiile în care membrii de sindicat şi-au exprimat în mod liber voinţa de a participa la grevă şi au fost îndeplinite condiţiile legale pentru declanşarea acesteia, este evident, în opinia noastră, că îngrădirea dreptului la grevă se datorează numai relei credinţe a numitului Funeriu Daniel Petru.
În concluzie, având în vedere şi aspectele detaliate la pct. I, apreciem că faptele săvârşite de numitul Funeriu Daniel Petru întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de ameninţare şi abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzute şi pedepsite de dispoziţiile art. 206 şi art. 246 Cod penal.

În plus, vă rugăm să observaţi că, potrivit art. 88 alin. (1) din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă prevede: „Fapta persoanei care, prin ameninţări ori prin violenţe, împiedică sau obligă un salariat sau un grup de salariaţi să participe la grevă sau să muncească în timpul grevei constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda (...), dacă fapta nu a fost săvârşită în astfel de condiţii încât, potrivit legii, să fie considerată infracţiune ”.
În cazul de faţă, numitul Funeriu Daniel Petru a împiedicat prin ameninţări membrii de sindicat să participe la grevă şi i-a obligat – astfel cum am detaliat la pct. I – tot prin ameninţări, să muncească în timpul grevei. În condiţiile în care fapta prevăzută la art. 88 alin. (1) teza I a fost săvârşită prin ameninţări, apreciem că sunt întrunite şi elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute la art. 88 alin. (1) teza finală din legea specială.

În drept, ne întemeiem prezenta solicitare pe dispoziţiile art. 28 din Legea sindicatelor nr. 54/2003, ale art. 12 raportat la art. 5, art. 7, art. 8, art. 11 şi art. 19 din Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 206 şi art. 246 din Codul penal, ale art. 50 alin. (1) şi art. 88 alin. (1) din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă, precum şi pe dispoziţiile art. 43 din Constituţia României, art. 250 din Codul muncii.

Pentru aceste considerente,
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sindicatelor din Învăţământ „SPIRU HARET”, Federaţia Educaţiei Naţionale şi Federaţia Naţională Sindicală „ALMA MATER”,
În temeiul art. 28 din Legea sindicatelor nr. 54/2003 şi al art. 12, raportat la art. 5, art. 7, art. 8, art. 11 şi art. 19 din Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
SOLICITĂ CAMEREI DEPUTAŢILOR SĂ CEARĂ URMĂRIREA PENALĂ a numitului FUNERIU Daniel Petru – ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de dispoziţiile art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, republicată, a infracţiunilor de ameninţare şi abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzute şi pedepsite de dispoziţiile art. 206 şi art. 246 din Codul penal, precum şi a infracţiunii prevăzute de art. 88 alin. (1) din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă, cu modificările şi completările ulterioare.

PREŞEDINTE F.S.L.I.
Aurel CORNEA
PREŞEDINTE F.S.I. „SPIRU HARET”
Gheorghe ISVORANU
PREŞEDINTE F.E.N.
Constantin CIOSU
PREŞEDINTE F.N.S. „ALMA MATER”
Anton HADĂR

Programul celor 5 Confederatii sindicale

Luni 7 iunie 2010 intre orele 13,00 – 18,00
miting la Parlament (poarta Izvor (Camera deputatilor), poarta 13 septembrie (Senat), poarta INS (VIP)) minim 600 persoane/confederatie

Luni 7 iunie 2010
difuzat afise/judet cu text (agreat vineri 4 iunie 2010) si fotografiile parlamentarilor din arcul guvernamental (PD-L, UDMR, independenti) care se vor difuza pe prin presa locala si se vor lipi in jurul sediilor de partid si a brourilor parlamentare

Marti 8 iunie 2010 intre orele 8,30 – 10,30
miting la Parlament (poarta Izvor (Camera deputatilor), poarta 13 septembrie (Senat)) minim 300 persoane/confederatie

Miercuri 9 iunie 2010 intre orele 8,30 – 10,30
miting la Parlament (poarta Izvor (Camera deputatilor), poarta 13 septembrie (Senat)) minim 300 persoane/confederatie

Joi 10 iunie 2010
Pichetare la nivelul fiecarui judet la birourile parlamentare si sediile partidelor parlamentare

Vineri 11 iunie 2010
Pichetare la nivelul fiecarui judet la birourile parlamentare si sediile partidelor parlamentare

Marti 15 iunie 2010 intre orele 9,00 – 16,00
miting la Parlament (poarta Izvor (Camera deputatilor), poarta 13 septembrie (Senat), poarta INS (VIP)) minim 4.000 persoane/confederatie (ramane de stabilit impartirea confederatiilor pe porti si segmente de acoperit prin lant)

De luni 7 iunie 2010 pana luni 14 iunie 2010
trimis in format electronic (e-mail) o scrisoare de apel (standard, care se trimite vineri 4 iunie 2010) catre toti parlamentarii

Stimate domnule parlamentar,

Noi v-am votat! Acum este rândul dumneavoastră să votaţi pentru noi!

A venit timpul sa nu ne lăsaţi să murim de foame.
Vă solicităm să fiţi prezent în sală în momentul votului la MOŢIUNEA DE CENZURĂ.

Vă solicităm să votaţi PENTRU moţiunea de cenzură.

Vă rugăm să nu permiteţi să ne fie afectate SALARIILE ŞI PENSIILE.

Apelul nostru către dumneavoastră este unul de suflet. Cetăţenii României au dreptul să trăiască în demnitate. Drepturile noastre nu trebuie tăiate sub pretext de criză, o criză pe care guvernanţii vor să o arunce asupra populaţiei. Efectele unor decizii aberante nu vor fi resimţite doar de bugetari şi pensionari, ci de fiecare familie din România. Şi asta, în timp ce bogaţii zilei şi-au găsit un aliat în Guvernul care construieşte un zid de protecţie în jurul lor. Privilegiaţii nu suportă consecinţele crizei economice. Dimpotrivă, sunt ajutaţi să câştige şi mai mult!

Dacă nu votaţi MOŢIUNEA DE CENZURĂ, pe noi ne condamnaţi la foame şi sărăcie cruntă. Iar pe bogaţi îi ajutaţi să-şi rotunjească veniturile şi mai mult. Cele două legi pentru care Guvernul îşi asumă răspunderea înseamnă de fapt întoarcerea la epoca feudală în care săracii sunt obligaţi să muncească pentru îmbogăţirea boierilor.

Vă rugăm să nu îi condamnaţi pe bătrâni, înţelepţii noştri, lăsaţi cu pensii de mizerie, la umilinţa de a cerşi un colţ de pâine pentru a reuşi să supravieţuiască într-un mod ruşinos, după o viaţa demnă de muncă. Vă rugăm să refuzaţi condamnarea noastră, a copiilor şi bătrânilor noştri la moarte prin înfometare.


DOMNULE PARLAMENTAR, nu ne lăsaţi să murim de foame!


Votaţi PENTRU MOŢIUNEA DE CENZURĂ.

Avem rugămintea ca acest apel să fie trimis tuturor parlamentarilor din judeţul dumneavoastră.

Un punct de vedere cu privire la temeiul constituţional invocat de Guvernul Emil BOC în privinţa reducerii salariilor din sectorul bugetar şi a pensii

După cum se cunoaşte, Guvernul Emil BOC intenţionează să-şi asume răspunderea în faţa Parlamentului cu privire la un proiect de lege privind stabilirea unor măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar. În esenţă, prin proiectatul act normativ, Executivul în funcţie al României îşi propune să diminueze cu 25% toate veniturile salariale şi asimilate, plătibile din bugetul de stat şi, respectiv, cu 15% pensiile plătibile din bugetul asigurărilor sociale de stat. Iar motivaţiile economice sunt aparent de contestat: necesitatea restabilirii echilibrului bugetar al ţării noastre, diminuarea corespunzătoare a cheltuielilor publice şi, nu în ultimul rând, ieşirea României din criza economică în care se găseşte.
Rămâne însă problematic temeiul juridic la care intenţionează a se raporta Guvernul Emil BOC în încercarea sa de a legitima măsura reducerii salariilor şi a pensiilor plătite din resurse ale bugetului consolidat al statului; este vorba despre art. 53 din Constituţia României. Acest text are următorul conţinut:
„(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii”.

Justificarea constituţională de care Guvernul de azi al României încearcă să se prevaleze spre a determina, pe calea unei legifărări excepţionale, o scădere cu 25% a salariilor personalului bugetat şi cu 15% a pensiilor din sistemul public este neconvingătoare. Putem fi de acord cu raţiunile economice care au determinat Guvernul să recurgă la astfel de măsuri, însă climatul legislativ contemporan obligă Executivul din România, în această privinţă, la o libertate de mişcare extrem de redusă.

Din capul locului, nu poate fi omis faptul că România este parte la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, precum şi la Protocoalele adiţionale, între care – pentru subiectul abordat – de importanţă majoră ni se înfăţişează a fi Protocolul nr. 1 la Convenţie privitor la Protecţia proprietăţii. Potrivit acestui din urmă text, „orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii sau a amenzilor”.

În jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor a fost stabilit faptul că noţiunea generică de „bun” acoperă şi dreptul unei persoane asupra unei creanţe (Hotărârea pronunaţată în Cauza Rafinăriile greceşti Stran şi Stratis Andreatis), inclusiv a uneia de natură salarială; dreptul de a fi beneficiar al unei prestaţii sociale pentru persoanele fără nici un venit (Hotărârea Gaygusuz); dreptul la o pensie de bătrâneţe (Hotărârea Büchen); dreptul la o pensie pentru văduvi (Hotărârea Willis). În alți termeni, în optica instanței de contencios european umanitar, noţiunea de „bun” are un înţeles extrem de larg şi încorporează orice interes al unei persoane de drept privat, care are o valoare economică.

În faţa cerinţelor normative şi a notelor jurisprudenţiale mai-sus arătate, credem că Guvernul României nu poate aduce atingere salariilor şi, respectiv, pensiilor în plată fără respectarea dispoziţiilor art. 15 paragrafele 1 şi 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Potrivit art. 15 paragraful 1 din Convenţie, în caz de război sau de alt pericol public ce ameninţă viaţa naţiunii, orice înaltă parte contractantă poate lua măsuri care derogă de la obligaţiile prevăzute de Convenţie, „în măsura strictă în care situaţia o cere şi cu condiţia ca aceste măsuri să nu fie în contradicţie cu alte obligaţii care decurg din dreptul internaţional”. La rândul său, paragraful 3 al aceluiaşi art. 15 din Convenţia Europeană adaugă următoarele: „Orice înaltă parte contractantă ce exercită acest drept de derogare îl informează pe deplin pe secretarul general al Consiliului Europei cu privire la măsurile luate şi la motivele care le-au determinat. Aceasta trebuie, de asemenea, să informeze pe secretarul general al Consiliului Europei şi asupra datei la care aceste măsuri au încetat a fi în vigoare şi de la care dispoziţiile convenţiei devin din nou aplicabile”.

Invocarea de către Guvernul Emil BOC a nevoii restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi nu se poate constitui într-un veritabil temei pentru a legitima reducerea salariilor şi a pensiilor plătibile din resurse ale bugetului public.
Din punctul nostru de vedere, criza economică, un prea ridicat cuantum al cheltuielilor publice ori dezechilibrul bugetar nu sunt circumstanţe anume prevăzute în cuprinsul art. 53 din Constituţia României şi nici nu credem că pot fi asimilate cu situaţiile excepţionale menţionate în cuprinsul acestui text fundamental. În aceste condiţii, rămâne de stabilit dacă art. 15 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului se poate constitui un just temei pentru a justifica intervenţia brutală a Guvernului Emil BOC în sensul diminuării salariilor şi, respectiv, a pensiilor plătite din fonduri publice.
După cum s-a observat de către un reputat profesor, art. 15 din Convenţia Europeană instituie o clauză derogatorie, în virtutea căreia un Stat – parte la Convenţie – poate aprecia că se găseşte în una din circumstanţele excepţionale enumerate de acest text şi, în consecinţă, se poate deroba temporar „de obligaţiile referitoare la drepturile omului” ; numai că, nici măcar în situaţii excepţionale, „statul nu dispune de puteri arbitrare în materie”, iar o eventuală invocare de către un Stat parte la Convenţie, a dispoziţiilor art. 15 din conţinutul acestui document nu poate avea ca efect suprimarea obligaţiilor care incumbă Statului în cauză şi care decurg dintr-un text al Convenţiei sau a unui Protocol adiţional. Recurgând la clauza derogatorie instituită prin art. 15 din Convenţie, un Stat parte la acest document intenţionează să „substituie legalităţii normale (subl.n.) o legalitate excepţională, adaptată circumstanţelor (subl.n.)”. Numai că – şi acest lucru a fost omis de către Guvernul Emil BOC! – recurgerea de către un stat la clauza derogatorie, de derobare faţă de obligaţiile asumate prin Convenţie şi prin Protocoalele adiţionale este subordonată unei condiţii formale pe care Executivul de la Bucureşti nu a satisfăcut-o, şi anume informarea organului administrativ competent, constituit la nivelul Consiliului Europei. În acest sens, Curtea Europeană a pronunţat o decizie împotriva Turciei care a recurs la conţinutul art. 15 din Convenţie în considerarea unor împrejurări cu adevărat dramatice – acutizarea comportamentelor de tip terorist în sud-estul teritoriului său; credem însă că situaţia de astăzi a României nu poate fi nici măcar comparată cu cea a Turciei, ţară care a fost silită să recurgă la instituirea prealabilă a stării de urgenţă pe o porţiune determinată a teritoriului său.
În contextul mai-sus descris, în legătură cu atitudinea Guvernului Emil BOC faţă de diminuarea drastică a salariilor şi a pensiilor plătibile din fonduri publice, credem că se ridică o primă majoră întrebare: Recugând la dispoziţiile art. 53 din Constituţie, spre a-şi motiva demersul cu implicaţii exclusiv economice, oare Guvernul României nu ar fi trebuit să se asigure că, în prealabil, pe teritoriul ţării ar fi trebuit să fie instituită starea de asediu ori cea de urgenţă?

În al doilea rând, nu poate fi omis nici faptul că atunci când un Stat parte la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului intenţionează să recurgă la prevederile de excepţie ale art. 15, respectivul Stat trebuie să dovedească că se găseşte în condiţii cu totul excepţionale. Astfel de condiţii ar trebui să fie reprezentate de existenţa unui pericol grav şi iminent ori deja prezent, care are aptitudinea (capacitatea) de a suprima ori afecta extrem de grav viaţa naţiunii ori existenţa însăşi a statalităţii ori ordinea constituţională consacrată. Nu credem că Guvernul Emil BOC poate dovedi, într-o manieră convingătoare, faptul că România se găseşte într-un astfel de pericol grav.

Potrivit art. 2 din cuprinsul Ordonanţei de Urgenţă cu nr. 1/1999 priovind regimul stării de asediu şi al stării de urgenţă, „starea de asediu reprezintă ansamblul de măsuri cu caracter politic, militar, economic şi social, care se instituie în anumite zone sau pe întregul teritoriu al tarii, în scopul creşterii capacităţii de apărare a ţării, în situaţia iminenţei unei acţiuni sau inacţiuni îndreptate împotriva suveranităţii, independenţei, unităţii statului sau integrităţii teritoriale”. La rândul său, art. 3 din cuprinsul aceluiaşi act normativ adaugă următoarele: „Starea de urgenţă reprezintă ansamblul de măsuri cu caracter politic, economic, social şi de ordine publică, instituit în întreaga ţară sau în anumite zone ori în unele unităţi administrativ-teritoriale, în următoarele situaţii:
a) existenţa unor ameninţări la adresa siguranţei naţionale sau democraţiei constituţionale, ceea ce face necesară apărarea instituţiilor statului de drept şi menţinerea sau restabilirea stării de legalitate;
b) iminenţa producerii ori producerea unor dezastre, ceea ce face necesare prevenirea, limitarea şi înlăturarea efectelor acestora”.
În sfârşit, în conformitate cu prevederile art. 4 din actul normativ citat în acest loc, „pe durata stării de asediu şi a stării de urgenta, proporţional cu gravitatea situaţiei ce a determinat instituirea acestora şi numai dacă este necesar, poate fi restrâns exerciţiul unor drepturi sau libertăţi fundamentale înscrise în Constituţie, cu acordul ministrului justiţiei”.

Din punctul nostru de vedere, despre condiţiile instituirii stării de asediu nu poate fi vorba astăzi în România. Rămâne de stabilit dacă, în prezent, România se găseşte în astfel de circumstanţe încât să fie justificată recurgerea la măsuri caracterizante pentru starea excepţională de urgenţă.
Un efort analitic, desfăşurat în acest scop, nu este facil şi presupune aprecieri prea puţin specifice dreptului normativizat. Analiza poate pleca însă de la următoarea întrebare-premisă: Diminuarea cu 25% a salariilor şi cu 15% a pensiilor plătibile din fonduri bugetare poate determina, după caz, salvgardarea democraţiei constituţionale, conservarea instituţiilor statului de drept ori menţinerea sau restabilirea stării de legalitate? Un astfel de demers este apt să înlăture perspectiva unui dezastru ori a unui sinistru sau să limiteze ori să înlăture efectele deja produse ale unor astfel de evenimente?
În încercarea de a răspunde la întrebări de genul celor formulate, nu poate fi ignorată poziţia Curţii Europene a Drepturilor Omului, instanţă care a avut ocazia să se pronunţe asupra unor astfel de delicate chestiuni. Este în afara oricărei îndoieli faptul că Statul parte la Convenţie nu poate scăpa controlului pe care Curtea de la Strasbourg îl poate exercita asupra manierei ori formelor prin care respectivul Stat recurge la dispoziţiile art. 15 din Convenţie. Dacă am nega posibilitatea unui efectiv control, am ajunge la concluzia că orice Stat parte la Convenţia Europeană ar putea suprima pe teritoriul său – în mod discreţionar – „principiul preeminenţei dreptului” şi ar putea determina „prevalenţa raţiunii de stat asupra raţiunii democratice” (F. Sudre, op. cit., p. 177). Curtea Europeană a insistat asupra faptului că un atare control este imperios necesar; prin intermediul său, s-ar putea stabili dacă şi în ce măsură un Stat parte la Convenţie, care s-a prevalat de clauza excepţională instituită prin art. 15, a conciliat într-o adecvată manieră „două imperative contradictorii: protecţia drepturilor individuale şi apărarea societăţii democratice sau a vieţii naţiunii” (F. Sudre, op. cit., p. 178). Această adecvată împăcare între două interese aparent de neconciliat poate fi măsurată prin verificarea a două elemente specifice măsurilor excepţionale pe care, în virtutea art. 15 din Convenţie, un Stat parte le-a adoptat, şi anume: scopul măsurii derogatorii şi motivul măsurii derogatorii.

În privinţa scopului măsurii excepţionale asumate de un oarecare Stat parte la Convenţie, instanţa de contencios european umanitar s-a pronunţat în Cauza Lawless contra Republica Irlanda, ocazie cu care s-a stabilit faptul că atunci când vine vorba despre măsuri derogatorii, cu caracter excepţional, Statul trebuie să acţioneze astfel încât să fie protejate valorile enumerate de art. 15 din Convenţie (cum ar fi, spre pildă, viaţa naţiunii) şi nu o oarecare utilitate publică. Iată o poziţie care vulnerabilizează puternic poziţia Guvernului României în privinţa motivaţiilor de care acesta se prevalează în luarea măsurilor de reducere a salariilor şi a pensiilor plătibile din bugetul consolidat al statului. Credem că premisa jurisprudenţială enunţată deschide calea formulării a două întrebări (ce nu se vor a fi pur retorice), şi anume: 1. Menţinerea acestor salarii şi, respectiv, a acestor pensii la nivelul în plată pune în pericol viaţa naţiunii? Răspunsul nostru: cel mai probabil, nu. 2. Reducerea salariilor şi a pensiilor plătibile din fonduri publice, cu 25% şi, respectiv, cu 15% răspunde unei simple utilităţi publice, constând în nevoia resimţită de orice guvern, indiferent de culoare lui politică, de a depăşi un deficit bugetar apăsător pentru viaţa economică a unei ţări? Răspunsul nostru: cel mai probabil, da. Numai că – în atare condiţii – aşa cum şi Curtea a stabilit, recursul la clauza derogatorie, instituită de art. 15 din Convenţie, nu mai este nici măcar o conduită acceptabilă, ci glisează spre un comportament total impardonabil. Şi aceasta cu atât mai mult cu cât, dacă am admite că utilitatea publică (sau – în termenii dreptului românesc – interesul public) justifică luarea unor măsuri de reducere a veniturilor curente (normale) şi, în cele mai multe cazuri, cu caracter exclusiv pentru largi categorii de populaţie, am ajunge la concluzia că, pentru aceleaşi raţiuni, puterea politică (ori care ar fi ea) ar putea restrânge libertatea de exprimare, libertatea conştiinţei, exerciţiul drepturilor sindicale ori dreptul la sănătate sau la un mediu natural sănătos. În fond şi la urma urmei, indiferent de anvergura ori de gravitatea ei, devine scuzabilă. Ne gândim, spre pildă, la faptul că deficitul bugetar ar putea fi acoperit din traficarea de către Statul Român a unor arme sau din găzduirea pe teritoriul său, a unor depozite de deşeuri radioactive. Fireşte că oricare dintre măsurile de acest tip pun ele însele în pericol viaţa naţiunii şi nu au cum să conducă la salvgardarea ei. Remarcăm în contextul dat şi faptul că potrivit art. 2 alin. 1 lit. r) din Legea cu nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, prin interes legitim public (noţiune echipolentă cu cea de utilitate publică, folosită de jurisprudenţa Curţii Europene) se înţelege „interesul care vizează ordinea de drept şi democraţia constituţională, garantarea drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale ale cetăţenilor, satisfacerea nevoilor comunitare, realizarea competenţei autorităţilor publice”. Este evident pentru oricine că în cuprinsul înşiruirii pe care o face textul de lege anterior citat nu se regăseşte şi valoarea numită diminuarea deficitului bugetar sau, în alţi termeni, reechilibrarea bugetară a statului, motiv pentru care credem cu tărie că justificările Guvernului Emil BOC, ţinând de cauzele pentru care se impune diminuarea veniturilor salariale sau a celor din pensii plătite din fonduri publice, nu au cum să reziste, găsindu-se ele însele în inadvertenţă cu interesul public de care Executivul încearcă (în mod nefericit) să se prevaleze.

Cât priveşte motivul măsurii excepţionale, pe care un Stat parte la Convenţia Europeană îl poate avea în vedere, spre a se prevala de dispoziţiile art. 15 din Convenţie, instanţa de la Strasbourg a arătat cu claritate următoarele: clauza derogatorie, instituită prin art. 15 din Convenţie, poate fi utilizată de un Stat parte numai „în caz de război sau de pericol public” iminent (F. Sudre, op. cit., p. 178). Acest din urmă pericol este definit de către instanţa europeană ca fiind o „situaţie de criză sau de pericol excepţional şi iminent, care afectează populaţia în ansamblu şi constituie o ameninţare la adresa vieţii organizate a comunităţii ce alcătuieşte statul” (Cauza Lawless contra Republica Irlanda). Sunt date ca exemple, în acest sens, fenomene naturale, sociale şi politice precum: catastrofa ori calamitatea naturală; insurecţia armată; răscoala sau lovitura de stat; amploarea violenţei de tip terorist (ilustrative, în acest sens, rămân Cauzele Aksoy contra Turcia şi Demir contra Turcia).

La cele două elemente deja prezentate, se adaugă un al treilea : ca măsura cu caracter excepţional, derogator să respecte principiul proporţionalităţii.
Satisfacerea acestui principiu reclamă şi implică, caracterul absolut necesar al măsurii asumate, strict indispensabil pentru a putea face faţă pericolului public care a ocazionat luarea măsurii şi pentru a readuce Statul în situaţia funcţionării normale. În mai puţine cuvinte, Statul parte la Convenţie poate institui măsuri derogatorii de la textele acestui document (precum şi de la cele cuprinse în Protocoalele adiţionale) „numai în măsura în care situaţia impune acest lucru”. După cum observa un reputat profesor francez, „statul nu poate, în baza articolului 15, să suspende drepturile şi libertăţile garantate decât în măsura în care exercitarea acestora ar fi de natură să-l împiedice să facă faţă pericolului public: trebuie să existe o legătură concretă între măsura derogatorie şi ameninţarea care planează asupra vieţii naţiunii”. Din această perspectivă, justificarea Guvernului Emil BOC, de reducere a salariilor şi, respectiv, a pensiilor bugetate nu îşi găseşte nici o justificare. Dimpotrivă. Încalcă flagrant dispoziţiile art. 15 din Convenţie şi este întrutotul străină conţinutului şi finalităţilor avute în vedere de art. 53 din Constituţia României. În fond şi la urma urmei, reducerea veniturilor salariale şi a pensiilor plătite din fonduri publice au – în planul riguros, al logicii juridice – semnificaţia unei suspendări parţiale a exercitării dreptului la încasarea salariului şi, respectiv, la cea a pensiei. Mai mult decât atât, o atare reducere conduce, fără nici o îndoială, la diminuarea puterii de cumpărare a populaţiei şi se constituie – chiar pentru acest motiv – într-un solid motiv de tulburare a ordinii sociale; viaţa naţiunii – valoare la care Curtea Europeană se raportează, spre a justifica recursul unui Stat parte la Convenţie, la clauza derogatorie, instituită prin art. 15 – este ea însăşi periclitată prin reducerea veniturilor cu caracter exclusiv pentru cea mai mare parte a beneficiarilor îndreptăţiţi; o atare măsură este dătătoare de frustrări sociale, poate conduce la apariţia sentimentelor de insecuritate colectivă şi poate genera în mentalul de grup, impresia că omul de rând este supus spectrului foamei. Este adevărat că jurisprudenţa Curţii Europene s-a calat pe ideea că Statelor părţi la Convenţie trebuie să li se recunoască o marjă de apreciere în interpretarea textelor convenţionale şi că, în virtutea acestei marje, instanţa europeană a fost dispusă să rezerve Statelor membre ale Consiliului Europei un soi de drept de opţiune, în a alege impunerea acelor soluţii pe care le apreciază necesare, spre a salva naţiunea sau, după caz, statalitatea lor (cu tot ceea ce presupune aceasta: regim politic, formă de guvernământ, drept aplicabil, independenţă, suveranitate ori integritate teritorială). Însă mijloacele folosite de autorităţile naţionale, spre a depăşi o eventuală stare de pericol în care se găseşte Statul la un moment dat, nu pot fi lăsate la îndemâna exclusivă a acestora. Şi aceasta cu atât mai mult cu cât, în măsura în care atare mijloace se dovedesc neinspirate, s-ar putea ajunge la situaţia în care măsura luată se dovedeşte inadecvată, prin caracterul său vădit disproporţionat raportat la gravitatea situaţiei în care Statul se găseşte. Or, în această situaţie, Curtea Europeană şi-a rezervat dreptul de a acţiona, la nevoie sancţionator. Dacă o măsură ce se doreşte a fi salvatoare pentru viaţa naţiunii ori pentru existenţa statului este – prin natura ei – generatoare de majore tensiuni sociale (având în vedere ponderea angajaţilor din sectorul bugetar al României precum şi numărul ridicat de pensionari, ale căror drepturi sunt plătite din bugetul asigurărilor sociale de stat), ea nu are cum să fie proporţională cu gravitatea situaţiei care a determinat luare unei astfel de măsuri. În astfel de circumstanţe, Guvernul Emil BOC încearcă să se strecoare şi, implicit să aleagă, între două pericole care – prin comparaţie – nu au cum să fie de aceeaşi anvergură: 1. un deficit bugetar ridicat; 2. o determinare la revoltă socială a celor afectaţi de măsurile luate. Şi cum România nu se găseşte nici în stare de război, nici în stare de asediu şi, evident, nici în stare de urgenţă, este foarte clar faptul că măsura reducerii brutale a drepturilor salariale şi a pensiilor din sectorul public, rămâne a fi una disproporţionată raportat la gravitatea pericolului (posibil) la care este astăzi expusă România.
Se adaugă la cele deja arătate şi faptul că – din perspectiva dreptului în vigoare – cazul României, în acest registru al discuţiei, este unul aparte.
Mai multe texte ale Constituţiei rămân potrivnice măsurilor intenţionate de Guvern, de diminuare a salariilor şi a pensiilor plătibile din bugetul consolidat al statului. Astfel, art. 44 alin. 1 fraza I teza a II-a din Legea noastră fundamentală stabileşte faptul că „creanţele asupra statului sunt garantate”, iar alin. 4 teza I a aceluiaşi text stabileşte cu claritate faptul că naţionalizarea este interzisă. La acestea, se adaugă şi faptul că potrivit art. 42 alin. 1 din Constituţia României, „munca forţată este interzisă”; apoi, alin. 2 lit. c) al aceluiaşi text adaugă: „nu constituie muncă forţată […] prestaţiile impuse în situaţia creată de calamităţi ori de alt pericol, precum şi cele care fac parte din obligaţiile civile normale stabilite de lege”.
Având în vedere ambientul legislativ mai-sus enunţat, este evident faptul că reducerea salariilor şi a pensiilor plătite din fonduri bugetare este o conduită neconstituţională, şi pentru următoarele motive:
a) personalul bugetar şi persoanele pensionate în regimul asigurărilor sociale de stat sunt titularii unui drept de creanţă împotriva Statului, iar acesta din urmă – în calitate de (perfid) debitor – s-a derobat parţial de obligaţiile de plată ce-i incumbau, deşi norma constituţională de sub art. 44 alin. 1 fraza a II din Legea fundamentală a României, îl obligă să garanteze onorarea obligaţiilor ce-i incumbă în această calitate – de plătitor al salariilor şi al pensiilor bugetate; din această perspectivă, Statul Român ar fi avut doar posibilitatea amânării (pentru un interval de timp rezonabil) plata drepturilor salariale şi a pensiilor exigibile din fonduri publice, dar este întrutotul lipsit de posibilitatea de a refuza, în parte, plata unor astfel de drepturi;
b) diminuarea cu 25% a salariilor şi cu 15% a pensiilor plătibile din bugetul consolidat al statului valorează naţionalizare parţială, conduită anume interzisă de art. 44 alin. 4 teza I din Constituţie;
c) reducerea drepturilor salariale bugetate îl supune pe angajatul din sectorul public (supus unei astfel de măsuri) la muncă forţată, căci 25% din munca prestată (pe parcursul perioadei de referinţă, de o lună calendaristică) urmează a fi neplătită; din această perspectivă, măsura Guvernului Emil BOC este potrivnică art. 42 alin. 1 din Legea fundamentală a României;
d) nici chiar impunerea prin lege a reducerilor salariale intenţionate de către Executivul de la Bucureşti, nu salvează viciul de neconstituţionalitate de care sunt afectate – în materialitatea lor – măsurile intenţionate de Guvern; art. 42 alin. 2 lit. c) din Constituţia României stabileşte faptul că „nu constituie muncă forţată […] prestaţiile impuse în situaţia creată de calamităţi ori de alt pericol, precum şi cele care fac parte din obligaţiile civile normale stabilite de lege”; în măsura în care diminuarea drepturilor salariale şi a pensiilor plătibile din fonduri bugetare se întemeiază – potrivit punctului de vedere exprimat public de către Primul-ministru Emil BOC – pe art. 53 din Constituţie, evident că România nu se mai găseşte în circumstanţele normale avute în vedere de art. 42 alin. 2 lit. c) din Legea nostră fundamentală; prin urmare, fără o prealabilă declarare a vreunei stări excepţionale (stare de urgenţă, stare de asediu sau stare de război), Guvernul intenţionează să impună restrângeri de drepturi fundamentale, deşi – formal – România se află în împrejurări normale de organizare şi funcţionare a statului.

Nu putem ignora faptul că, potrivit jurisprudenţei europene, măsurile derogatorii pe care un Stat parte la Convenţie le adoptă în baza art. 15, „trebuie să fie compatibile cu celelate obligaţii ce derivă din dreptul internaţional” (F. Sudre, op. cit., p. 180).
Or, raportat la criteriul mai-sus menţionat, este de notat faptul că România este parte semnatară a Pactului Internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale. Potrivit art. 7 lit. a) din acest Pact, „Statele părţi […] recunosc dreptul pe care îl are orice persoană de a se bucura de condiţii de muncă juste şi prielnice, care să asigure îndeosebi […] remuneraţia care asigură tuturor lucrătorilor cel puţin […] un salariu echitabil şi o remuneraţie egală pentru muncă de valoare egală, fără nici o distincţie” şi „o existenţă decentă pentru ei şi familia lor, în conformitate cu dispoziţiile prezentului Pact”. La rândul său, art. 9 din acelaşi document adaugă parcimonios: „Statele părţi la prezentul Pact recunosc dreptul pe care îl are orice persoană la securitate socială […]”.
Astfel stând lucrurile, este evident faptul că diminuarea veniturilor salariale şi a pensiilor plătibile din venituri bugetare, este o măsură care contravine flagrant obligaţiilor pe care şi le-a asumat România prin ratificarea Pactului mai-sus menţionat. În aceste condiţii, apreciem că – în realitate – diminuarea cuantumului drepturilor salariale finanţate din resurse bugetare, făcută cu scopul de a degreva Statul Român de obligaţia dublu asumată (prin Constituţie şi prin Pactul internaţional cu privire la drepturile sociale, economice şi culturale), aceea de a plăti integral aceste drepturi, încalcă dreptul inderogabil la asigurarea resurselor necesare unui trai decent, respectiv a vieţii de zi cu zi. În faţa unui atare argument, invocarea art. 53 din cuprinsul Constituţiei este, din nou, sortită unui evident eşec. Şi aceasta cu atât mai mult cu cât potrivit art. 20 alin. 2 din Constituţia României, „dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile”.

În sfârşit, nu poate fi ignorat nici faptul că, prin Constituţie, statul şi-a asumat obligaţia de a asigura cetăţenilor săi un nivel de trai decent. Astfel, art. 47 din Legea noastră fundamentală are următorul conţinut:
„(1) Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent.
(2) Cetăţenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate plătit, la asistenţă medicală în unităţile sanitare de stat, la ajutor de şomaj şi la alte forme de asigurări sociale publice sau private, prevăzute de lege. Cetăţenii au dreptul şi la măsuri de asistenţă socială, potrivit legii”.
Este adevărat că acest text constituţional se rezumă la a enunţa drepturile de natură socială rezervate cetăţenilor şi nu stabileşte detalii privitoare la cuantumul ori dimensiunea lor; însă acelaşi text indică scopul pentru care statul şi-a asumat obligaţia de a onora, în mod adecvat, aceste drepturi, şi anume asigurarea în beneficiul cetăţenilor, a unui nivel de trai decent. Apreciem astfel că reducerea drepturilor salariale şi a pensiilor plătibile din fonduri publice aduce o serioasă atingere dreptului fundamental la un nivel de trai decent, în condiţiile în care, veniturile salariale şi, respectiv, pensiile reprezintă singurele (exclusivele) venituri pentru categoriile de populaţie vizate. Un alt argument pentru observarea caracterului neconstituţional a măsurilor intenţionate de Guvernul Emil BOC.


Prof. univ. dr. Radu I. MOTICA,
Decanul Facultăţii de Drept şi Ştiinţe Administrative a
Universităţii de Vest din Timişoara

Lect. univ. dr. Cristian CLIPA,
Cancelarul Facultăţii de Drept şi Ştiinţe Administrative a
Universităţii de Vest din Timişoara

Profesori presaţi să renunţe la grevă

Învăţământul românesc traversează o perioadă extrem de agitată. Liderii sindicali, aflaţi pe ultima sută de metri cu organizarea grevei generale, critică ministerul şi şefii din învăţământ că fac presiuni asupra cadrelor pentru a nu protesta. În unele şcoli s-au înregistrat chiar discuţii aprinse între cadre, fiind criticaţi spărgătorii de grevă.

55% dintre cei membrii Ligii Sindicatelor din Învăţământ (LSI) au semnat pentru protest. Liviu Axinte, liderul LSI, nu se poate pronunţa încă dacă greva va fi una pe termen nelimitat şi câţi oameni vor întrerupe efectiv munca luni. La Sindicatul Învăţământului Preuniversitar (SIP) vor protesta 1.100 de membri. „Intrăm în grevă pe termen nelimitat cu câţi s-au înscris”, a spus Maria Ţiprigan, liderul SIP.

Tabăra sindicală susţine că adresa prin care s-a solicitat şcolilor date referitoare la numărul cadrelor care vor face grevă, dar şi semnături de la profesorii implicaţi în proba de evaluare a competenţelor, reprezintă forme de presiune şi intimidare. „Profesorii au fost cumva şantajaţi. Cei implicaţi în proba de bacalaureat au trebuit să dea sub semnătură dacă participă sau nu în comisie şi li s-a spus că vor fi aduse alte cadre în locul lor. Noi ne bazam pe boicotarea probei, acesta era punctul forte al protestului, dar proba se va ţine”, a declarat Liviu Axinte